logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

VIDEO Orban: Imediat ce se vor încheia litigiile privind construcţia corvetelor, suntem gata să semnăm contractul

Image

Premierul Ludovic Orban, prezent luni la Paris, a declarat că de îndată ce se vor încheia litigiile privind construcţia celor patru corvete multifuncţionale din programul de înzestrare a Armatei va putea fi semnat contractul cu câştigătorul licitaţiei.

 



"În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul militar, am abordat subiecte la zi cum este contractul privitor la corvete. Şi aici am prezentat punctul nostru de vedere. Au fost mai multe procese care au fost declanşate de un competitor împotriva deciziei de adjudecare a contractului care a fost luată de comisia de licitaţie. Imediat ce se vor termina aceste litigii în instanţă, din punctul nostru de vedere, suntem gata să semnăm contractul, pentru noi fiind extrem de importantă semnarea şi realizarea acestui contract, construcţia celor patru corvete, care sunt extrem de importante în dispozitivul strategic al României la Marea Neagră", a arătat premierul, în cadrul unei declaraţii susţinute la sediul Ambasadei României la Paris.

El a menţionat că în cursul vizitei sale în Franţa au fost abordate şi alte detalii legate de posibile colaborări în domeniul militar.

"Interesul de participare la programul de înzestrare îl apreciem, dar sigur că pe multe din programele de înzestrare sunt proceduri competitive în care contează calitatea ofertei şi deciziile se iau în funcţie de aceste oferte care vor fi făcute", a precizat Orban.

Pe 23 iulie, prezent la Constanţa, Ludovic Orban a declarat că, din punctul său de vedere, pot fi demarate negocierile cu consorţiul Naval Group - Şantierul Naval Constanţa pentru semnarea contractului de construcţie a celor patru corvete multifuncţionale din programul de înzestrare a Armatei, având în vedere că instanţa a respins printr-o hotărâre definitivă contestaţia depusă de cei de la Damen.

Orban a calificat drept "o hărţuire greu de acceptat" continuarea litigiului în instanţă.

"Mi se pare o hărţuire greu de acceptat. Procesul principal, şi anume contestaţia împotriva deciziei de adjudecare a contractului către consorţiul Naval Group - Şantierul Naval Constanţa a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă. Din punctul meu de vedere, se pot începe negocierile finale în vederea semnării contractului de construcţie, chiar dacă mai există litigiul care, repet, nu mai are niciun fel de temei. Atâta timp cât instanţa s-a pronunţat prin hotărâre definitivă pe subiectul principal, şi anume decizia de adjudecare a consorţiului care realizează contractul, din punctul meu de vedere nu mai există nicio problemă juridică pentru negocierea şi semnarea contractului", declara la acea dată prim-ministrul.

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv cererea companiei olandeze Damen de anulare a procedurii de atribuire a contractului de 1,6 miliarde euro pentru construcţia corvetelor militare multifuncţionale, contract câştigat de asocierea Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa. CAB a respins ca nefondat recursul introdus de Damen şi a menţinut o decizie a Tribunalului Bucureşti din octombrie 2019.

În iulie 2019, ministrul Apărării de la acea vreme, Gabriel Leş, a anunţat că asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa a câştigat licitaţia referitoare la construcţia corvetelor multifuncţionale.

Câteva zile mai târziu, grupul olandez Damen a înaintat o plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, continuând un litigiu iniţiat anterior de compania italiană Fincantieri şi, în paralel, a sesizat instanţele, invocând multiple nereguli care ar fi afectat rezultatul Programului de înzestrare "Corvetă multifuncţională". AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 28-01-2025 13:30

Camera Deputaților/Șerban: Memorandumul privind restructurarea va avea și soluții la posturile cu concursuri în desfășurare; teoretic ar trebui să se sisteze

Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat, marți, că memorandumul pentru reducerea cheltuielilor și a posturilor din forul legislativ va cuprinde și soluții în cazul posturilor vacante cu concursuri în desfășurare, la care procedura a fost declanșată de anul trecut, menționând că, teoretic, acestea ar trebui sistate.

Politic 28-01-2025 13:11

Calendarul pentru alegerile locale parțiale, adoptat: candidaturile trebuie depuse până pe 14 aprilie

Guvernul a adoptat, marți, hotărârea privind calendarul electoral pentru alegerile locale parțiale din 4 mai. 'Vor avea loc și alegeri locale parțiale. S-a stabilit calendarul electoral și pentru aceste scrutine în 17 circumscripții electorale și pentru președintele Consiliului Județean Bihor - data 4 mai 2025 și avem următorul

Politic 28-01-2025 13:04

VIDEO Guvern/Calendarul electoral pentru prezidențiale: Termenul de depunere a candidaturilor - 15 martie; campania începe pe 4 aprilie

Guvernul a adoptat, marți, hotărârea care stabilește calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a declarat că, potrivit actului normativ, perioada electorală va începe pe 18 februarie cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tra

Politic 28-01-2025 12:39

VIDEO Daniel David: Inevitabil vor fi restructurări, prin faptul că Ministerul Educației trebuie să preia Ministerul Cercetării

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți că 'inevitabil' vor exista restructurări, în contextul în care Ministerul Educației va prelua fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării și a detaliat că aceste restructurări nu înseamnă concedieri, ci asigurarea că funcțiile nu vor fi dublate. '&Ic

Politic 28-01-2025 12:23

Constantin: Cel târziu vineri s-ar putea să avem proiectul legii bugetului aprobat de Guvern

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat marți că cel târziu vineri s-ar putea ca Executivul să aprobe proiectul legii bugetului de stat. 'Premierul a anunțat în această ședință de guvern de astăzi că nu se va încheia săptămână fără încă o ședință a Executivului, tocmai pentru a ap

Politic 28-01-2025 12:15

Nicușor Dan: Anularea alegerilor, un uriaș eșec; Klaus Iohannis are o mare responsabilitate

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat marți că anularea alegerilor prezidențiale constituie 'un uriaș eșec', iar președintelui Klaus Iohannis îi revine 'o mare responsabilitate' din acest punct de vedere. Pe de altă parte, a opinat că schimbarea acestuia din funcție nu va grăbi 'lămurirea' aspectelor legate

Politic 28-01-2025 11:34

Furt artefacte/ Marcel Ciolacu îi solicită ministrului Culturii măsuri 'dure', inclusiv demiteri

Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat, marți, ministrului Culturii, Natalia Intotero, 'măsuri dure, inclusiv demiteri, dacă este cazul', în cadrul instituțiilor responsabile pentru organizarea expoziției din Olanda de unde au fost furate artefacte dacice. Șeful Executivului a menționat, la începutul ședinței de Guvern, că

Politic 28-01-2025 11:18

Furt artefacte/Ciolacu: Îi cer ministrului Justiției să analizeze contractul cu muzeul olandez și să cerem daune fără precedent

Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat, marți, ministrului Justiției, Radu Marinescu, să analizeze cu cei mai buni experți contractul cu Muzeul Drents din Assen și să fie cerute daune 'fără precedent' în urma furtului artefactelor din patrimoniul cultural românesc. 'Sunt revoltat că obiecte inestimabile din tezaurul Rom

Politic 28-01-2025 10:35

Ministrul de Externe, la reuniunea CAE: A exprimat sprijinul României pentru Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat, luni, la reuniunea șefilor diplomațiilor din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Bruxelles, context în care a reiterat susținerea pentru suveranitatea, integritatea și independența Ucrainei și a subliniat importanța continuării sprijinului multidimensional al UE

Politic 28-01-2025 05:45

Ședință de guvern; va fi aprobat calendarul pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României

Guvernul urmează să aprobe în ședința de marți programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025. În anexa la proiectul de act normativ se precizează că cel mai târziu în data de 19 martie 2025 se va proceda la soluționarea contestațiilor privind &ic

Politic 27-01-2025 19:23

Prezidențiale2025/Trei zile pentru vot în diaspora; precizări AEP privind ora de închidere a urnelor

Trei zile au la dispoziție alegătorii români din străinătate pentru a vota în cele 950 de secții organizate pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Potrivit Autorității Electorale Permanente, vineri, 2 mai, toate cele 950 de secții de votare din afară vor fi deschise între orele 7,00 - 21,00, orele locale ale țării în care se

Politic 27-01-2025 17:59

Furt artefacte/Dialog între miniștrii de Externe român și olandez: Obiectele trebuie să fie recuperate

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a avut, luni, un dialog cu omologul său olandez, Caspar Veldkamp, privind furtul de artefacte românești din Muzeul Drents din Assen, Țările de Jos. 'Ministrul român de Externe a insistat că este extrem de important ca obiectele furate să fie recuperate și a insistat și pe semnificația acestora în cult

Politic 27-01-2025 17:14

Camera Deputaților/Ciprian Șerban: Memorandumul privind reducerea posturilor - în Biroul permanent în această săptămână; vor fi concursuri

Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat, luni, că urmează să finalizeze memorandumul privind reducerea numărului de posturi, care va fi supus aprobării Biroului permanent și, ulterior, plenului. El a menționat că ar urma să fie reduse prin concurs 212 posturi.

Politic 27-01-2025 17:09

Romașcanu, despre raportul Comisiei de la Veneția: Și eu simt nevoia unor dovezi suplimentare despre anularea alegerilor

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni că și el personal simte nevoia unor dovezi suplimentare pentru care au fost anulate alegerile prezidențiale, dar nu poate să comenteze decizia CCR în acest sens. Lucian Romașcanu a fost întrebat cum comentează poziția Comisiei de la Veneția,

Politic 27-01-2025 17:02

Furt artefacte/Romașcanu: O să analizăm intern și o să vedem dacă există vinovății

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni că își dorește ca partea olandeză, 'care este integral responsabilă' de furtul tezaurului dacic, să facă toate demersurile să recupereze aceste obiecte și a solicitat lămuriri și în privința felului în care au plecat din țară exponatele. 'Eu am întrebat și