Comunicat de presă - Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar
Continuă refuzul muncii suplimentare în Poliția Penitenciară
*****
NU MAI TOLERÃM IPOCRIZIA GUVERNANȚILOR
Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar continuă protestul declanșat în 20 decembrie 2024 fiind in plin REFUZ DE MUNCÃ SUPLIMENTARÃ. Așa cum am mai spus nu vom renunța până când nu vom primi măcar veniturile din luna noiembrie 2024.
Joi, 30 Ianuarie 2025, începând cu ora 8.30 polițiștii de penitenciare din Aiud, Codlea, Constanța Poarta Albă, Deva și Tg-Jiu alături de colegii ce participă la Mitingul de la Iași ieșim din nou în stradă
Este ușor să ceri săracului să fie și mai sărac, când tu ca demnitar ai punga plină
NU STRUCTURA DE APÃRARE A ADUS ȚARA ÎN SITUAȚIA ACTUALÃ
Deși ministrul justiției Radu Marinescu a spus ca a semnat Ordinul de prelungire a aplicării prevederilor OUG 26/2024, nici până la acest moment acest ordin nu este publicat în Monitorul Oficial. Nici acum nu știm când personalul din structura de apărare, ordine publică și siguranță națională va avea în plată măcar veniturile din luna noiembrie 2024, ce să mai discutăm de aplicarea în totalitate a prevederilor legii salarizării. Despre actualizarea pensiilor militare ce să mai vorbim????
Nimeni nu înțelege că numărul minim de posturi necesare în Poliția Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate. În prezent sunt ocupate aproximativ 13.000 din 16.050 prevăzute. Astfel cele peste 1.200.000 de ore suplimentare efectuate și parțial recuperate, precum și cele peste 100.000 de zile de concediu de odihnă restante la 31 decembrie 2024, rostogolite an de an, vor exista și în continuare.
Cu toate acestea Guvernul blochează concursurile, dar și achizițiile ce fac parte din categoria dotărilor sistemului penitenciar,
respectiv mijloace de transport, armament și muniție letală sau neletală, mijloace de imobilizare.
Asigurăm misiunile la limita prevederilor legale datorită lipsei personalului, dar și a mijloacelor operative la dispoziție, punând în pericol extrem siguranța personalului, dar și locurile de deținere.
Refuzul muncii suplimentare va demonstra că Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că salariații acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum unic în România.
Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus, generează blocaje chiar și pe termen scurt în special în sectorul operativ.
***CEREM***
1. Aplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr 153/2017 și familiei ocupaționale apărare, ordine publică și
siguranță națională;
2. Menținerea în plată a drepturilor salariale ce vizează plata majorării pentru munca suplimentară și a majorării pentru
munca în repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu se
lucrează, precum și cele prevăzute de OUG 26/2024;
3. Actualizarea și indexarea pensiilor militare de la 1 ianuarie 2025 în conformitate cu modificările legislative promovate prin
lege la Senat în luna noiembrie 2024;
4. Aprobarea suplimentării cu cele 1600 de posturi în sectorul operativ convenite cu Primul-ministru al României în Ianuarie 2024 și deblocarea posturilor vacante pentru a fi ocupate prin concurs astfel încât să putem să ne desfășurăm activitatea în
condiții de siguranță.
Decizia de reluare a activităților sau de menținere a refuzurilor de muncă suplimentară aparține sindicatelor organizatoare și va reprezenta voința membrilor de sindicat semnatari. Ce am început de miercuri, 25 decembrie 2024 reprezintă dovada pentru guvernanți că suntem determinați să încetăm activitățile.
Guvernul României va trebui să identifice soluții pentru aplicarea în totalitate a drepturilor salariale în plată la 31 decembrie 2024, altfel va trebui să găsească alternative pentru misiunile de pază, escortare și supraveghere din penitenciare!
***
Șchiopu Petre Florin
Președinte Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].