Iohannis, la Bruxelles: Nu sunt dispus să accept ţinte climatice foarte ambiţioase necondiţionat
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/13512782.jpg)
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că este dispus să accepte ţinte ambiţioase în privinţa combaterii schimbărilor climatice, însă nu necondiţionat.
"Noi, eu, suntem dispuşi să acceptăm ţinte destul de ambiţioase, dar nu sunt dispus să accept ţinte foarte ambiţioase necondiţionat. Pentru noi este important să putem gestiona tranziţia spre o ţintă ambiţioasă, asta însemnând, evident, să ne alegem singuri, să fim lăsaţi să ne alegem mixul energetic şi este, de asemenea, foarte important să putem să ne alegem cum facem tranziţia, ce fel de energie folosim. De exemplu, pentru România este foarte important ca în faza de tranziţie să folosim gazul natural - de exemplu, cel din Marea Neagră. Sunt condiţii pe care le voi exprima foarte clar. Pe de altă parte, sunt dispus să discutăm ţinte climatice ambiţioase, fiindcă aceste lucruri sunt foarte importante şi pentru noi, în România, pentru societatea românească", a spus Iohannis la Bruxelles.
El a arătat că tema privind ţintele climatice care se discută în Consiliul European este extrem de sensibilă, dar, în acelaşi timp, extrem de importantă.
"Este vorba de felul în care Uniunea Europeană îşi va seta ambiţiile, cât de buni vrem să fim, cât de performanţi vrem să fim, cum vrem să ne îngrijim de măsurile pe care le luăm ca să reducem impactul climatic total nefavorabil pe care putem să-l constatăm cu toţii - furtuni, călduri excesive, ierni excesive. Este clar că ceva trebuie făcut. Există foarte multe discuţii, există propuneri de ţinte climatice şi acum discutăm, de fapt, ţinta pe care ne-o punem până în 2030. Există propuneri din partea Comisiei, există propuneri din partea Parlamentului European. Astăzi vom discuta în profunzime cum vedem noi, liderii statelor, liderii guvernelor, această chestiune", a explicat Iohannis.
Şeful statului participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
Pe agenda de discuţii a reuniunii se află subiecte referitoare la pandemia de COVID-19, viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, precum şi combaterea schimbărilor climatice. Totodată, liderii europeni vor aborda şi teme cu privire la relaţiile externe ale Uniunii Europene. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iohannis i-a decorat pe președintele CCR și pe alți doi membri ai Curții
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru decorarea președintelui Curții Constituționale a României, Marian Enache, precum și a judecătorilor CCR Livia Stanciu și Attila Varga. Potrivit Administrației Prezidențiale, 'în semn de înaltă apreciere pentru competența și înaltul profesionalism dovedite &ic
Președintele Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2025 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2025 și proiectul legii asigurărilor sociale de stat au fost aprobate săptămâna trecută de plenul reunit al Parlamentului.
Boloș: Urmează o săptămână de discuții esențiale cu reprezentanții Comisiei Europene pentru deblocarea PNRR
Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și cei ai Comisiei Europene vor discuta, săptămâna viitoare, despre deblocarea PNRR, moment important pentru a obține o flexibilitate mai mare în implementarea proiectelor, a anunțat duminică ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș.
Nicușor Dan vede un partener în USR, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a afirmat, sâmbătă, că vede în USR un partener, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale. 'Eu cred că, dincolo de persoane, trebuie să ne uităm la situația în care e România. Așa s-a justificat și candidatura mea du
Prezidențiale2025/ Peste 2.000 de români din străinătate, înscriși până în prezent pentru a vota prin corespondență
Peste 2.000 de români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, s-au înregistrat până în prezent pe site-ul Autorității Electorale Permanente pentru a vota la alegerile prezidențiale din 4 mai prin corespondență. Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu
POT susține demersul de sprijinire a producătorilor români
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat sâmbătă că se alătură demersului de susținere a producătorilor români și a îndemnat populația ca, în perioada 10 - 16 februarie, să își facă cumpărăturile din piețe și magazine locale. 'Partidul Oamenilor Tineri (POT) se alătură apelului lansat de Călin Georgescu și su
Kelemen Hunor: Bugetul Capitalei nu a fost tăiat; s-a luat pentru fondul de solidaritate
Bugetul Bucureștiului nu a fost tăiat, ci s-a luat din el pentru fondul de solidaritate, prin care se echilibrează bugetele zonelor, localităților, județelor mai sărace, a precizat sâmbătă președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Nu am tăiat bugetul lui Nicușor Dan. Am făcut un lucru care nu s-a făcut niciodată în România. Am l
Prezidențiale2025/ Kelemen Hunor: Orice fel de schimbare în interiorul coaliției înseamnă că va câștiga Georgescu
Orice fel de schimbare în interiorul coaliției de guvernare, referitoare la candidatul la prezidențiale, înseamnă că va câștiga Călin Georgescu, a avertizat, sâmbătă, președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Eu am avut mai multe propuneri. Eu eram îngrijorat în acel moment când noi formam coaliția să nu
Kelemen Hunor, despre demisia lui Klaus Iohannis: Ar fi varianta corectă, ne-ar ajuta pe toți
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte ar fi fost o variantă corectă, adăugând că susține în continuare acest lucru. Întrebat la Prima TV de ce liderii coaliției nu au curajul să-i ceară demisia lui Klaus Iohannis, liderul UDMR a arătat că i-ar transmite acest mesaj
Klaus Iohannis: SIE a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de țara noastră
Serviciul de Informații Externe a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de România în format aliat și european, a declarat, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis la împlinirea a 35 de ani de la înființarea SIE. 'Inf
Elena Lasconi spune că Nicușor Dan și Călin Georgescu reprezintă amândoi mirajul 'independentului salvator'
Președinta USR, Elena Lasconi, a apreciat, vineri, că atât primarul Capitalei, Nicușor Dan, cât și fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu reprezintă mirajul 'independentului salvator'. 'Eu nu înțeleg calculul pe care l-a făcut Nicușor Dan, dacă are un calcul. Nu știu dacă are un calcul. Mirajul acesta al
Bolojan: Cred că săptămâna viitoare va fi un Birou comun al Parlamentului pentru cererea de suspendare a președintelui Iohannis
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că este posibil ca, săptămâna viitoare, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului să se reunească pentru solicitarea privind suspendarea din funcție a președintelui Klaus Iohannis, el reiterând că aceasta reprezintă 'un joc politic'. 'Cele
Cristian Popescu Piedone - numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
Cristian - Victor Popescu Piedone a fost numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5, a candidat la aleger
România, alături de alte 11 state, solicită G7 măsuri pentru a reduce veniturile Rusiei din transportul de energie
Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită, într-o scrisoare comună, statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie. 'Cu aceste ve
Premierul - întrevedere cu delegația FMI: Stabilitatea macroeconomică, investițiile și continuarea reformelor, obiective ale Guvernului
Menținerea stabilității macroeconomice, ritmul susținut al investițiilor și continuarea reformelor sunt obiectivele Guvernului pentru acest an, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, la o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional, care a avut loc la Palatul Victoria. 'Bugetul recent aprobat în Parlament