MAE aduce un omagiu victimelor Holocaustului şi pledează pentru combaterea proliferării discursului instigator la ură şi a antisemitismului
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) aduce un omagiu memoriei victimelor tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi pledează pentru acţiuni energice, în plan naţional şi internaţional, de combatere a proliferării discursului instigator la ură şi a antisemitismului în mediul online, arată un mesaj al MAE transmis de Ziua Holocaustului.
"Respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, valori inerente unei societăţi democratice moderne, au reprezentat baza eforturilor semnificative recente ale României pentru asumarea trecutului, condamnarea negării Holocaustului şi a antisemitismului", precizează sursa citată. Acestea au inclus, aminteşte MAE, exercitarea Preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), adoptarea definiţiei de lucru IHRA a antisemitismului, adoptarea în 2018 a unei legi speciale pentru combaterea antisemitismului, includerea combaterii antisemitismului între temele prioritare ale Preşedinţiei române a Consiliului UE, pregătirea unei Strategii naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură.
"În contextul actual al crizei sanitare cauzate de pandemia COVID-19 care a generat o proliferare a teoriilor conspiraţioniste şi a antisemitismului, Ministerul Afacerilor Externe pledează pentru acţiuni energice, în plan naţional şi internaţional, de combatere a proliferării discursului instigator la ură şi a antisemitismului în mediul online", este transmis în comunicat.
De asemenea, arată ministerul român, "păstrarea memoriei trecutului pentru generaţiile viitoare, susţinerea şi protejarea supravieţuitorilor fac parte din datoria de onoare pe care România şi-a asumat-o la momentul recunoaşterii responsabilităţii sale în evenimentele din timpul Holocaustului".
Cu acest prilej, Ministerul Afacerilor Externe evocă rolul diplomaţilor români care, spre deosebire de majoritatea care a asistat pasivă la ororile Holocaustului, s-au implicat în salvarea unui număr mare de evrei în perioada Holocaustului. Este cunoscută activitatea diplomatică a lui Constantin Karadja şi a lui Florian Manoliu, care au primit titlul de drepţi între popoare din partea Institutului Yad Vashem. Cercetări recente au relevat rolul mai multor diplomaţi români, printre care Eugen Filotti, Dumitru Metta, Mihai Marina şi întreaga echipă a consulatului român de la Oradea (care a funcţionat în perioada 1941-1944), în acţiuni de salvare a evreilor în contextul evenimentelor tragice din cel de-al Doilea Război Mondial.
În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 672 / 5 mai 2004, a fost aprobată data de 9 octombrie (dată ce marchează începutul deportărilor evreilor în Transnistria, în anul 1941), pentru comemorarea oficială, în plan naţional, a Zilei Holocaustului. În baza acestei decizii, în fiecare an, la 9 octombrie, autorităţile române organizează manifestări dedicate memoriei Holocaustului, incluzând: conferinţe, seminarii, lansări de carte, spectacole, concursuri şcolare. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Constanța: Și cel de-al doilea tânăr dispărut în mare la Olimp a fost declarat decedat
Cea de-a doua persoană dispărută duminică în mare în zona Faleza Olimp - Steaua de Mare a fost declarată decedată, fiind vorba despre un tânăr de 19 ani. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, victima a fost găsită și a fost adusă la țărm, unde a fost supusă manevrelor de resuscitare, însă f
MApN: Fragmentul unei posibile drone, recuperat din Marea Neagră; nu avea încărcătură explozivă
Fragmentul unei posibile drone, care nu avea încărcătură explozivă, a fost observat și recuperat, duminică după-amiază, din Marea Neagră, la aproximativ o milă marină de plaja Zoom Beach din Constanța, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'În cursul după-amiezii de duminică, 16 august, Garda de Coastă a informat Ministerul
Bacău: Trafic întrerupt pe DN 11, aproape de localitatea Măgura, din cauza unui accident cu 6 autovehicule
Traficul rutier este întrerupt, duminică seară, pe DN 11 Bacău-Onești, în apropierea localității Măgura din județul Bacău, din cauza unui accident în care au fost implicate șase autovehicule. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, în urma impactului, trei persoane au suferit răni ușoare, fiind
Dâmbovița: Acces întrerupt către Lacul Scropoasa și Cascada 7 Izvoare; podul din zona Zănoaga e rupt
Accesul către Lacul Scropoasa și Cascada 7 Izvoare este întrerupt, după ce podul din zona Zănoaga s-a rupt, a anunțat, duminică, Salvamont Dâmbovița. Salvatorii montani atrag atenția asupra riscului de producere a unor accidente în cazul în care turiștii vor încerca să traverseze podul respectiv.
VIDEO Hunedoara: Înotătorul Avram Iancu a luat startul în tentativa de a traversa Canalul Mânecii în stilul bras
Înotătorul Avram Iancu, din Petroșani, a luat startul, duminică, în tentativa sa de a traversa Canalul Mânecii în stilul bras, el fiind însoțit de o echipă de suport și de cei doi observatori ai cursei. Potrivit unei postări făcute pe pagina de
Vâlcea: Peste 200 de iubitori ai muntelui au alergat la 'Fuga Lotrilor' pentru a sprijini spitalul din Brezoi
Circa 200 de iubitori ai muntelui și de mișcare în aer liber din mai multe zone ale țării au venit în weekend la prima ediție a competiției 'Fuga Lotrilor' și au alegat pe trasee montane de pe Valea Lotrului pentru a sprijini proiectele de dezvoltare ale spitalului din orașul Brezoi.
Prahova: Patru turiști epuizați au fost extrași prin troliere de pe muntele Moraru, în masivul Bucegi
Patru turiști epuizați au fost salvați, duminică dimineață, din zona muntelui Moraru, din masivul Bucegi, în urma unei operațiuni contracronometru la care a participat un elicopter SMURD, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Potrivit sursei citate, cele patru persoane erau conștiente, însă se afl
Temperatura maximă în București nu va mai depăși 34 de grade în următoarele trei zile
Vremea se va menține călduroasă în Capitală în următoarele trei zile, iar temperatura maximă nu va mai depăși 34 de grade, potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 16 august, ora 10:00 - 18 august, ora 21:00. Pe parcursul zilei de duminică, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi s
Ploi, vânt, vijelii și temperaturi mai scăzute, marți, în toată țara
Vremea se va răci accentuat începând de luni seara, iar pe parcursul zilei de marți vor fi ploi, vânt și vijelii, potrivit unei informări meteo emisă duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 17 august, ora 21:00 - 18 august, ora 21:00. Astfel, vântul va avea intensificări cu viteze la
ANM: 17 județe sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate pe parcursul zilei de luni
Un număr de 17 județe din vestul, nord-vestul, sud-vestul, centrul și nord-estul țării se vor afla pe parcursul zilei de luni sub o atenționare meteo Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Astfel, luni (17 august), în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și sud-vestul Ol
Cod galben de caniculă, duminică, în șase județe din vest și nord-vest
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare meteo Cod galben de caniculă pentru șase județe din vestul și nord-vestul țării, valabilă pe parcursul zilei. Potrivit meteorologilor, duminică, între orele 10:00 - 21:00, în județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj vor fi temperaturi de
Maramureș: Biciclist grav accidentat pe traseul montan Route 66
Un biciclist aflat pe Route 66 din Baia Mare s-a accident grav încercând să ocolească un copac, fiind nevoie de intervenția salvatorilor montani, a informat duminică, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Maramureș, Dan Benga. 'Victima, în vârstă de 46 de ani, se deplasa cu bicicleta pe traseu, iar în &
Giurgiu: Autotren încărcat cu bomboane, distrus de flăcări pe DN 5, trafic blocat în urma unei explozii la rezervor
Un autotren încărcat cu bomboane a fost distrus aproape în totalitate în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 5, în zona localității Daia, traficul fiind blocat după ce rezervorul de combustibil al vehiculului a explodat, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu.
Bistrița-Năsăud: Patru gospodării au fost afectate de un incendiu și două persoane au ajuns la spital, în urma unui scurtcircuit
Patru gospodării din localitatea Salva au fost afectate de un incendiu izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza unui scurtcircuit, două persoane fiind transportate la spital cu arsuri și atac de panică, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud. Potrivit sursei citate, în m
Botoșani: Aproximativ 40 de tone de furaje au ars într-un incendiu la Dumeni
Aproximativ 40 de tone de furaje au ars, sâmbătă, într-un incendiu care s-a produs într-o gospodărie din localitatea Dumeni, comuna George Enescu, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, la fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentul Doroh














