Preşedintele Iohannis va avea miercuri o şedinţă pe tema educaţiei; participă membri ai Guvernului
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, o întâlnire pe tema educaţiei, la care vor lua parte mai mulţi membri ai Guvernului.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la şedinţa programată la ora 15,00 vor participa prim-ministrul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgentă, Raed Arafat.
Săptămâna trecută, şeful statului a anunţat că se va întâlni cu reprezentanţii Guvernului pentru a discuta despre scenariile privind deschiderea noului an şcolar şi universitar.
"Această situaţie a deschiderii noului an şcolar, implicit a anului universitar, este una de extremă importanţă şi mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu specialişti, cu alţi membri din Guvern cu atribuţii pe această zonă. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii şi a unor scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educaţiei şi mai mulţi miniştri pentru o discuţie pe care o vom avea săptămâna viitoare, când sper că reuşim să conturăm câteva scenarii care pot fi comunicate pe urmă public", spunea, pe 29 iulie, Iohannis.
El preciza că "şcoala sigur nu va începe în condiţii normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea".
"Ar fi foarte complicat să avem numai şcoală online. Şi, atunci, ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde, probabil, şi în funcţie de condiţiile locale, vom avea mai mult şcoală normală cu elevii la şcoală sau mai mult online sau un sistem mixt. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit cu exactitate într-o săptămână sau două şi va fi comunicat public", a explicat atunci Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Lasconi: Să ne amintim cuvintele lui Eminescu, pentru a ne păstra vii rădăcinile, valorile naționale, credința și tradițiile
Președinta USR, Elena Lasconi, pledează pentru respectarea și punerea în valoare a culturii, subliniind că aceasta reprezintă una dintre 'cele mai de preț moșteniri' pentru generațiile următoare. În contextul Zilei Culturii Na
Ciolacu: Vom începe o reorganizare și o comasare a agențiilor din cadrul SGG și a aparatului propriu de funcționare al Guvernului
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că în cursul acestei luni va începe o reorganizare și o comasare a agențiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului și a aparatului propriu de funcționare al Guvernului.
Ciolacu: Guvernul va aproba în ședința de joi calendarul alegerilor prezidențiale
Guvernul va aproba în ședința de joi calendarul alegerilor prezidențiale, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu. El a făcut precizarea după întâlnirea de lucru pe care a avut-o miercuri la Ministerul Finanțelor cu ministrul de resort, Tanczos Barna, întrebat în acest sens. Premierul a fost î
Ciolacu: Ziua Culturii Naționale este o responsabilitate de suflet, îndrumând tinerele generații spre cultură și educație
Ziua Culturii Naționale este nu doar despre patrimoniul cultural valoros de care ne bucurăm și cu care ne mândrim în toată lumea, este o responsabilitate de suflet să onorăm această moștenire îndrumând tinerele generații spre cultură și educație, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, miercuri, în mesajul adresat cu prilejul Zilei Cult
Ciolacu: Guvernul nu va mări TVA, o creștere a TVA cu un punct procentual aduce automat o creștere a inflației
Guvernul nu va lua măsura măririi cotei de TVA, o creștere a acesteia cu un punct procentual aduce automat o creștere a inflației cu 0,5 puncte procentuale, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu. 'Noi avem o reformă fiscală de implementat pe care și-a asumat-o România, (...) ea a fost asumată în PNRR în cererea de plat
Predoiu: Includerea în Programul Visa Waiver - al doilea succes al MAI, după aderarea la Schengen
Includerea în Programul Visa Waiver reprezintă al doilea mare obiectiv și succes al Ministerului Afacerilor Interne din ultimele luni, după aderarea la Schengen, ambele contribuind la îmbunătățirea vieții cetățenilor și generând efecte pozitive semnificative în economia noastră, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predo
Ciolacu: Guvernul va lua măsuri ca zona de plafonare către consumatori și către economie să fie menținută
Guvernul va lua măsuri astfel încât zona de plafonare către consumatori și către economie să fie menținută, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu. El a fost întrebat, după întâlnirea de lucru cu ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, dacă măsura plafonării prețurilor la energie și gaz s-ar putea extinde pentru o
VIDEO Ciolacu: Am stabilit foarte clar ca până la sfârșitul lunii să trecem Legea bugetului prin Guvern
Proiectul legii bugetului pe anul 2025 va fi aprobat în Guvern până la sfârșitul lunii ianuarie, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu după întâlnirea de lucru pe care a avut-o, miercuri, la sediul Ministerului Finanțelor, cu viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministrul Finanțelor. 'Am avut o întâ
Ziua Culturii Naționale/Iohannis: Cultura este fundamentală pentru dezvoltarea unei națiuni
Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale în care afirmă că această zi 'ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României' și își exprimă încrederea că în 'construcția acestui viitor, pe care ni-l dorim sub semnul echilibrului și al prosperității, cultur
Tîlvăr: Regiunea Mării Negre - rol crucial în asigurarea securității europene și transatlantice
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere, marți, cu James O'Brien, asistentul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al secretarului de stat al SUA, în cadrul căreia a evidențiat rolul 'crucial' al regiunii Mării Negre în asigurarea securității europene și transatlantice, în contextul continuării războ
Burduja: Din 280 de posturi ocupate în minister, între 10% și 20% dintre colegi vor pleca acasă
Reorganizarea la nivelul Ministerului Energiei a fost demarată săptămâna trecută iar din cele 280 de posturi ocupate în instituție, între 10% și 20% dintre angajați vor pleca acasă, în urma concursurilor pe care le vor susține, a anunțat, marți, ministrul de resort, Sebastian Burduja. 'Durează cam două luni, inclusiv adoptarea &icir
AUR solicită convocarea de urgență a Parlamentului în sesiune extraordinară
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20 - 24 ianuarie, pentru 'a cere socoteală' Guvernului, care 's-a dovedit o simplă mascaradă a aceleiași guvernări nefaste PSD - PNL care a prăbușit România', dar și pentru a putea începe procedura de suspendare a pr
Hurezeanu - întrevedere cu un asistent al secretarului de stat al SUA: A apreciat contribuția americană la securitatea și apărarea Flancului estic
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, l-a primit, marți, pe James O'Brien, asistent pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al secretarului american de stat, prilej cu care a apreciat contribuția SUA la securitatea și apărarea Flancului estic al NATO, precum și la dezvoltarea abordării strategice privind regiunea Mării Negre. Potriv
George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)
Președintele AUR, George Simion, a fost ales, marți, la Bruxelles, cu unanimitate de voturi, vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR Party), în cadrul unui congres organizat de această formațiune politică, informează AUR. 'Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservativ
USR solicită Guvernului controale în echipe mixte medical-social, în centrele pentru copii cu dizabilități
USR îi cere premierului Marcel Ciolacu să dispună de urgență ca Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii să efectueze controale comune în toate centrele destinate copiilor cu dizabilități. 'Drame precum cea din centrele rezidențiale din Târgu Mureș, unde 63 de copii cu dizabilități au fost găsiți în condiții inuman