Ciolacu: Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, un program exclusiv electoral, pentru a vâna voturi

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, prezentat miercuri de Executiv, este un program exclusiv electoral, pentru "a vâna voturi".
"Este un program de cumpărat voturi (...). Din punctul meu de vedere, sunt trei concluzii clare: este un plagiat, amatorism şi hoţie (...). Este programul Partidului Social Democrat din 2016. (...) El un sfert este deja implementat, există (...). Când era Partidul Social Democrat, când a făcut acest program în 2016, aveam anumite venituri la bugetul statului. Aceste venituri nu mai există. El nu este adaptat cerinţelor actuale. (...) Sunt nişte teze, ele nu au accent pe realitate. Noi avem, cred, cel mai mare deficit din Europa, fără să facem nicio inserţie de capital în privat către IMM-uri. Este un program exclusiv electoral, pentru a vâna voturi", a spus Marcel Ciolacu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
El a menţionat că Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică se bazează pe bani europeni, fără să vină cu nimic concret privind modul în care vor fi atrase acestea.
"Un sfert din program reprezintă tunurile pe care le pregăteşte guvernarea. După tunurile de achiziţii, acum văd un miliard de lei - deja sunt pentru firmele de asigurări", a spus Ciolacu.
Potrivit acestuia, în continuare "se plăteşte clientela politică".
"Primul lucru înainte să te vindeci este să accepţi că eşti bolnav. Întreaga economie mondială este în recesiune în acest moment. Noi nu recunoaştem acest lucru din motive pur electorale", a afirmat Marcel Ciolacu.
El a făcut referire şi la locul de prezentare a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică. "Nu ai voie într-un stat european cu anumită prestanţă să vii cu un asemenea program să îl prezinţi pe o terasă. Acest program se prezintă în Parlamentul ţării respective sau la instituţia guvernamentală, la primul-ministru, în Palatul Victoria. Nu există să funcţioneze altfel ca oamenii să creadă în acest program", a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.
În opinia sa, Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică va rămâne în istorie "ca o gogoriţă lansată pe o terasă". "Românii îşi vor da seama mult mai repede decât se aşteaptă ei de această nouă minciună", e de părere Marcel Ciolacu.
El a menţionat că o măsură pe care PSD ar avea-o pentru relansarea economiei ar ţine de şantierele publice naţionale.
"Dacă vom avea o direcţie guvernamentală şi instituţională foarte clară, aceste companii vor începe să producă din nou. (...) Cea mai mare lucrare publică în acest moment din Europa este podul de la Brăila, el nu este finanţat la adevărata lui capacitate", a apreciat Marcel Ciolacu.
Conform acestuia, PSD are în vedere să vină cu un proiect de relansare economică a României. "Nu depunem moţiunea de cenzură în perioada stării de alertă, imediat când se termină starea de alertă vom depune moţiunea de cenzură. Moţiunea de cenzură, în afară de propunerea de prim-ministru, va fi însoţită şi de un program de guvernare pe termen scurt şi chiar mediu", a spus liderul social-democrat.
Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, document intitulat "Reclădim România", a fost prezentat miercuri de Guvern. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Florin Bănică - numit președinte al Administrației Fondului pentru Mediu
Florin Bănică a fost numit în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Administrației Fondului pentru Mediu. Decizia de numire, semnată de premierul Marcel Ciolacu, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Florin Bănică deținea funcția de comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu. Printr-o
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a transmis un mesaj comunității maghiare cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Candidatul Alianței electorale 'România Înainte', Crin Antonescu, aflat, joi, în județul Covasna la invitația organizațiilor UDMR, PSD și PNL, a vizitat Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, una dintre instituțiile culturale reprezentative pentru comunitatea maghiară din România și a transmis membrilor acesteia un mesaj c
Bolojan: Riscul ca războiul din Ucraina să se extindă - foarte scăzut; o măsură asiguratorie - întărirea Flancului estic
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că riscul de extindere a războiului din Ucraina este foarte scăzut și a pledat pentru întărirea Flancului estic. El a fost întrebat, la Europa FM, cât de mare este riscul extinderii conflictului din Ucraina pe o scară de la 1 la 10. 'Dacă ar fi să dau o notă, ar fi nota 1
MAE/ Atenționare de călătorie: Italia - fenomene meteorologice nefavorabile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritoriul italian va fi afectat de fenomene meteorologice nefavorabile. Astfel, în reg
Bolojan: O candidatură la prezidențiale nu putea să meargă pe coaliție; ar fi însemnat ca țara să aibă niște șocuri guvernamentale
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că o candidatură a sa la alegerile prezidențiale nu putea să meargă 'pe coaliție' și ar fi însemnat ca România să aibă niște 'șocuri guvernamentale'. 'O astfel de candidatură care ar fi ieșit din cadrul coaliției era clar că nu putea să meargă pe coaliție, ar fi însemnat
Prezidențiale2025/Crin Antonescu salută inițiativa SNSPA de a-l nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace
Candidatul Alianței electorale 'România Înainte', Crin Antonescu, salută inițiativa Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) de a-l nominaliza pe președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace. Antonescu a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că dacă Trump va reuși să închi
Prezidențiale2025/BEC: Cristian Terheș (PNCR) și-a depus candidatura
Președintele Partidului Național Conservator Român (PNCR), Cristian Terheș, și-a depus joi candidatura la Biroul Electoral Central pentru funcția de președinte al României. ''Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 13.03.2025, a fost depusă propunerea de candi
Prezidențiale2025/Elena Lasconi: Voi dialoga cu Nicușor Dan; e incredibil să vorbim despre retragerea mea
Președinta USR, Elena Lasconi, a afirmat joi că va dialoga cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, reiterând că nu-și va retrage candidatura la alegerile prezidențiale, în condițiile în care a intrat în turul al doilea anul trecut. Lasconi a adăugat că nu ia în calcul niciun sondaj, pentru că 'invalidarea candidaturii l
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu anunță că își face podcast
Crin Antonescu, candidatul Alianței electorale 'România Înainte', anunță că își face podcast. 'Tu întrebi, eu răspund. Voi răspunde la întrebările voastre în podcastul meu! Lăsați în comentarii ce vreți să aflați, voi selecta cele mai interesante întrebări și le voi aborda în episoadele viitoare
Lasconi spune că USR nu va intra niciodată la guvernare cu Marcel Ciolacu premier
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi că USR nu va intra niciodată într-un guvern condus de Marcel Ciolacu, iar după alegerile prezidențiale cel mai potrivit prim-ministru ar fi președintele interimar Ilie Bolojan. Lasconi a fost întrebată, la sediul Biroului Electoral Central, dacă își menține propunerea ca după aleg
Senat: Martie - Luna femeilor (proiect)
Un grup de parlamentari PNL, PSD și UDMR propune printr-un proiect de lege declararea lunii martie ca Luna femeilor pentru recunoașterea și celebrarea contribuției acestora în toate domeniile de activitate. 'Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot o
Prezidențiale2025/ Elena Lasconi și-a depus candidatura la BEC
Președinta USR, Elena Lasconi, și-a depus, joi, la Biroul Electoral Central (BEC), dosarul pentru a candida la alegerile prezidențiale din luna mai. Lasconi a venit la sediul BEC însoțită de mai mulți parlamentari de la USR și de susținători. 'Nu mai trebuie să repetăm greșelile de anul trecut. Pe 4 mai avem nevoie să ni se facă
Fechet: Verificările de la Romsilva au evidențiat lipsa a 24,7 milioane lei din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi că în urma verificărilor derulate la Regia Națională a Pădurilor 'Romsilva' de Corpul de control al ministrului a rezultat, între altele, că din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor lipsesc 24,7 milioane lei, iar din Fondul de accesibilizare - 8,7 milioane lei. Ministrul a prezenta
Fechet: Guvernul a modificat Statutul personalului silvic; am eliminat bonusurile nerușinate la pensionare
Guvernul a aprobat, joi, modificarea Statutului personalului silvic și a eliminat 'bonusurile nerușinate la pensionare', care, numai în ultimii doi ani, au costat 'peste 194 de milioane de lei' Regia Națională a Pădurilor și de care au beneficiat '1.267 de persoane', a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet. Acesta a făcut pre
Tanasă(AUR), despre posibile fraude privind semnăturile pentru Simion și Gavrilă: O manipulare ordinară
Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR, afirmă că acuzațiile din presă cu privire la presupuse fraude în procesul de strângere a semnăturilor pentru candidaturile lui George Simion și Ana Maria Gavrilă sunt 'o manipulare ordinară', menită 'să creeze confuzie și să pună la îndoială o mobilizare fără precedent a românilor'.