Orban: Nu îmi doresc să mai impunem restricţii; lucrul acesta va fi posibil dacă oamenii respectă regulile

Premierul Ludovic Orban a subliniat sâmbătă că nu îşi doreşte impunerea de noi restricţii, în contextul pandemiei de coronavirus, dar că acest lucru va fi posibil doar dacă cetăţenii vor respecta regulile.
"Eu cred că soluţia este ca românii să respecte regulile în condiţiile date. Nu îmi doresc să mai impunem nicio restricţie. Dorinţa mea este ca viaţa să revină la normal, să nu mai afectăm nicio activitate economică, socială, culturală sau de altă natură. Lucrul acesta va fi posibil doar dacă, în condiţiile unei vieţi cât mai aproape de normal, oamenii vor respecta regulile, se vor păzi pe sine şi îi vor păzi pe cei din jur", a afirmat premierul, într-o conferinţă de presă, la Suceava, unde a participat la prezentarea proiectului centurii municipiului Suceava.
El a adăugat că starea de alertă va fi prelungită în condiţiile în care se va menţine "o transmitere în comunitate semnificativă".
"Starea de alertă ne conferă posibilitatea de a adopta măsuri. În cadrul stării de alertă, dacă va fi necesar să luăm alte măsuri decât cele pe care le-am luat odată cu adoptarea hotărârii de guvern şi a ordinelor comune ulterioare hotărârii de guvern, o să luăm alte măsuri. (...) Când situaţia epidemiologică va permite, atunci vom apela şi la alte măsuri de relaxare. Deocamdată, vedem efectul măsurilor de relaxare care au fost luate, într-o cadenţă gândită. În funcţie de evoluţia epidemiei urmează alte măsuri. (...) Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile. Analizăm ce se întâmplă în interiorul acestor 30 de zile. Dacă rămâne o transmitere în comunitate semnificativă, vom prelungi starea de alertă. Dacă nu, nu", a precizat premierul.
În ce priveşte creşterea numărului de îmbolnăviri din ultima perioadă, Ludovic Orban a apreciat că bilanţul nu a crescut "atât de îngrijorător cum încearcă unii" să acrediteze. Pe de altă parte, el a remarcat că alte persoane, "în special lideri din Opoziţie", susţin că ar fi vorba despre o "întreagă paranoia cu acest virus" şi îi îndeamnă pe români la nerespectarea măsurilor de siguranţă.
"Nu i-aş spune val 2. Am putea vorbi de un val 2 dacă ar fi dispărut complet răspândirea virusului în comunitate. Acest lucru nu s-a întâmplat. (...) Sigur că a crescut interacţiunea între oameni, sigur că numărul de contacte între oameni este mult mai mare, atâta timp cât s-au deschis terase, mall-uri, spaţii comerciale. Oamenii se întâlnesc, ajung în contact unul cu celălalt mult mai des şi există într-adevăr o creştere, pe care o urmărim cu mare atenţie. Cea mai bună modalitate de a stăpâni această creştere este ca românii să respecte regulile pe care le-am stabilit", a spus Orban. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bihor: Primul candidat admis la președinția CJ, vacantată de Ilie Bolojan, este Ciprian Blejan (AUR)
Primul aspirant la președinția Consiliului Județean care și-a depus candidatura și a fost admisă de BEJ este liderul Partidului Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) Bihor, Ciprian Blejan. 'Mi-am depus ieri candidatura pentru președinția Consiliului Județean cu gândul să ne apropiem mai mult de oameni, nu doar de betoane și d
Prezidențiale2025/Lasconi: Nu sunt de vânzare și nu sunt monedă de schimb pentru nimeni
Candidata la alegerile prezidențiale Elena Lasconi a declarat, vineri, că nu este 'de vânzare' și nici 'monedă de schimb' pentru nimeni, menționând că va continua să lupte, chiar dacă 'gașca' i-a blocat ilegal accesul la banii de campanie și nu crede că va avea acces nici măcar în sediul USR. 'O să
Prezidențiale2025/ Antonescu: Un președinte pro-occidental - o garanție că relația dintre Chișinău și București va continua
Candidatul Alianței Electorale ''România Înainte'', Crin Antonescu, a declarat vineri că un președinte pro-occidental reprezintă o garanție că relația dintre Chișinău și București va continua, afirmație făcută cu ocazia unei vizite în capitala Republicii Moldova. ''Rezultatul alegerilor de la București
Prezidențiale2025/ Lavinia Șandru propune ca victimele abuzurilor instituțiilor statului să primească cel puțin 10.000 de euro
Candidata Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidențiale, Lavinia Șandru, propune ca românii care sunt victime ale abuzurilor să fie despăgubiți cu suma minimă de 10.000 de euro, urmând ca statul să recupereze ulterior banii de la ''abuzatori''. Propunerea vizează ca ''fiecare româ
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: Coaliția se face că taie cheltuielile și cu cealaltă mână crește taxele; este un scandal
România nu-și mai permite un deficit bugetar de aproape 8% din PIB, iar cheltuielile statului trebuie reduse urgent, apreciază primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. El acuză coaliția de guvernare de faptul că ''se face că taie cheltuielile'', iar ''cu cealaltă mână
Bolojan: Educația financiară nu este un avantaj, ci o necesitate
Președintele interimar Ilie Bolojan afirmă că educația financiară este o componentă esențială într-o societate modernă și funcțională și subliniază că aceasta nu este un avantaj, ci o necesitate, mesaj transmis, vineri, la un eveniment organizat la sediul Băncii Naționale a României. ''Educația financiară este o componentă
Prezidențiale2025/ Moșteanu: Sper ca Elena să înțeleagă că miza României e mai mare decât simplul orgoliu al dânsei
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, și-a exprimat speranța, vineri, ca lidera USR, Elena Lasconi, să renunțe la campanie și să îl susțină pe candidatul independent Nicușor Dan, astfel încât alegerile prezidențiale să nu fie câștigate de George Simion sau Victor Ponta. ''Eu încă aștept și spe
Camera Deputaților/ Institutul Național de Formare în Sectorul Public va fi înființat prin comasarea a patru instituții (proiect)
Deputatul PSD Mihai Ghigiu a depus la Parlament un proiect de lege care propune înființarea Institutului Național de Formare în Sectorul Public, prin comasarea a patru instituții publice. ''Se înființează Institutul Național de Formare în Sectorul Public, instituție publică de interes național, cu personalitate
VIDEO Ciolacu: Educația financiară - prioritate absolută; deciziile economice greșite pot avea consecințe devastatoare
Educația financiară devine o prioritate absolută într-o lume în care deciziile economice greșite pot avea consecințe devastatoare, a declarat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, la Forumul Educației Financiare. Ciolacu a menționat că în ultima săptămână bursele lumii au fost zguduite de volatilitatea extremă alimentată d
Prezidențiale2025/ Biroul Național al USR a decis să negocieze închiderea contractelor de campanie pentru Elena Lasconi
Biroul Național al USR a decis să mandateze secretariatul general și coordonatorul de campanie să negocieze încheierea contractelor de promovare pentru președinta partidului, Elena Lasconi. Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, la finalul unei ședințe de Birou Național, în care s-a stabili
Prezidențiale2025/ Ciolacu: Victor Ponta înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Victor Ponta ''înjură și vrea să dea jos'' guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut și cu alte guverne PSD, după ce PSD l-a primit înapoi și i-a dat șansa să candideze și să ajungă deputat. ''Guvernarea PSD a fost cea mai bună pentru
Ministrul Tîlvăr, la reuniunea Coaliției de Voință: A susținut un acord de pace cu garanții solide de securitate pentru Ucraina
Ministrul Angel Tîlvăr a participat, joi, la Reuniunea Coaliției de Voință (Coalition of the Willing) în formatul miniștrilor Apărării, desfășurată la sediul Cartierului General al NATO din Bruxelles, condusă de Marea Britanie și Franța, context în care a subliniat poziția țării noastre privind un acord de pace între Ucraina și Rusia.
Prezidențiale2025/ Banu-Muscel: Aș putea să aduc o alternativă viabilă în România, care să facă o schimbare în politică
John Ion Banu-Muscel, candidat independent la prezidențiale, spune că motivul pentru care a intrat în cursa electorală este că ar putea să aducă o schimbare în politica românească. 'În ceea ce privește motivul pentru care candidez acum, (...) e dreptul meu democratic de a alege și de a fi ales. Este dreptul meu de a
Prezidențiale2025/ Lasconi spune că și-ar dori să apeleze la un vot universal din partea membrilor USR
Președinta USR, Elena Lasconi, declară că și-ar dori să apeleze la un 'vot universal' din partea membrilor partidului, pe tema candidaturii sale la prezidențiale.
Prezidențiale2025/ Olguța Vasilescu: E groaznic că Ponta a preferat să se inunde gospodăriile din România și nu cele din Serbia
Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a declarat, joi, că Victor Ponta trebuie să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale după declarația în care recunoaște că pe vremea când era premier a dat ordin să se inunde sate întregi din România pentru a evita să se întâmple acest lucru &icir