VIDEO Iohannis: Avem nevoie să readucem anumite producţii de echipamente medicale în România
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că anumite producţii de echipamente medicale vor trebui reluate în România.
Şeful statului a susţinut că ar fi utilă selectarea unor sectoare esenţiale pentru o producţie naţională sau europeană de echipamente medicale.
"Avem nevoie să readucem anumite producţii în România, cum am discutat şi la nivel european (...), să încurajăm sectoare întregi, sectoare strategice să se relocheze în Europa, fiindcă toată lumea ştie, nu este niciun secret, la începutul acestei pandemii am fost puşi în situaţia să cumpăram echipamente de protecţie, ventilatoare, şi aşa mai departe, din ţări care sunt foarte departe de noi, şi nu vorbesc foarte departe geografic, fiindcă asta se rezolvă relativ simplu, ci sunt foarte departe de noi din punctul de vedere al percepţiei unui sistem democratic. Nu cred că cineva găseşte că este un lucru bun să nu avem pe ce pune mâna în momente de criză, şi părerea mea este că va exista o regândire şi o reaşezare a lanţurilor economice, a lanţurilor de producţie, în aşa fel încât nu trebuie să producă fiecare ţară fiecare piesă, dar trebuie să avem grijă ca în Uniunea Europeană să existe facilităţi de producţie acolo unde se realizează o producţie strategică, iar pentru noi sunt convins că se vor găsi suficienţi antreprenori români care vor sesiza oportunitatea să producă şi să vândă materiale care în ultimii ani, din varii motive, nu s-au mai produs la noi, de exemplu măşti", a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.
El a mai arătat că pentru antreprenorii care au probleme reale din cauza măsurilor impuse în contextul epidemiei vor fi măsuri de sprijin pe parcursul următoarelor luni.
"Eu ştiu că se lucrează intens în Guvern la aceste măsuri, la pregătirea lor, şi la Ministerul de Finanţe, şi la Ministerul Economiei, şi sunt ferm convins că aceste măsuri vor avea rezultate foarte bune", a spus şeful statului.
Preşedintele Iohannis a menţionat că au existat informări din spaţiul public cu privire la începutul epidemiei de coronavirus, nu doar de la servicii.
"Aceste poveşti, care ştiu că mai circulă în spaţiul public, că noi am reacţionat târziu, că se putea şi altfel, eu pot să vă spun că România a reacţionat la timp şi a reacţionat proporţional şi potrivit. Guvernul a făcut o treabă foarte bună aici", a adăugat şeful statului. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Antonia Niţă, Imagine: Administrația Prezidențială, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
VIDEO Iohannis despre plata salariilor: Ministrul Finanţelor mi-a garantat că nu vor exista probleme
VIDEO Iohannis: Dacă alegerile nu vor putea fi organizate în siguranţă, atunci vor trebui amânate
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/Prezență de peste 50% la votul consultativ privind exploatările miniere
Peste 50% dintre cetățenii cu drept de vot din comuna sibiană Rășinari au participat, duminică, la referendumul local privind exploatările miniere, potrivit datelor postate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP). Din totalul de 4.431 de
BPN al PNL/ S-a aprobat inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în unanimitate, inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate sau contractelor încheiate fără respectarea prevederilor statutare. Totodată, în cadrul ședinței BPN s-au aprobat în unanimitate deschiderea negocierilor pentru fuziunea prin
Ciucu anunță deciziile de la ședința BPN al PNL: Începerea negocierilor pentru fuziunea cu Forța Dreptei
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a anunțat deciziile care au fost luate duminică, în ședința Biroului Politic Național al partidului, una dintre ele vizând începerea negocierilor pentru fuziunea cu partidul Forța Dreptei. ''În cadrul ședinței BPN, Partidul Național Liberal
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ














