logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Daniel Stanciu (PSD), despre declaraţiile lui Ion Ştefan (PNL): A fost şifonat după audiere

Imagine din galeria Agerpres

Deputatul PSD Daniel Stanciu a afirmat marţi că ministrul propus al Dezvoltării, Ion Ştefan, i-a făcut vinovaţi pe social-democraţi de "toate relele absolute ale Pământului" după ce a fost "şifonat" de audierea de la comisiile de specialitate, care a durat peste două ore.

"Probabil, în mintea domnului ministru, în 1907, soldaţii care împuşcau ţăranii la revolta ţăranilor au fost tot psd-işti, probabil toate rele absolute ale Pământului, până şi încălzirea globală, pentru toate acestea tot noi, cei de la PSD, suntem de vină. Probabil, domnul ministru a fost şifonat după audierea de peste două ore, ştiu că nu i-a căzut deloc bine documentul pe care l-am prezentat, dar eu lucrez cu documente oficiale, pe care domnul ministru şi ministerul pe care îl conduce le-au emis în spaţiul public. Eu nu am făcut decât să-l întreb dacă acel document este asumat în continuare, pentru că dacă este asumat în continuare, înseamnă că domnul premier şi domnul ministru Boloş şi doamna vicepremier au minţit vizavi de motivaţia retragerii ordonanţelor de urgenţă pe fonduri europene", a precizat deputatul PSD.

Stanciu a făcut această precizare în contextul unei întrebări referitoare la afirmaţiile lui Ion Ştefan, potrivit cărora PSD-ul "ne-a împuşcat la colectivizare în 1962 şi la Revoluţie în 1990". AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE Parlament/Continuă audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban II

Afisari: 31

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 24-06-2025 18:01

Oana Țoiu a preluat mandatul de ministru de Externe de la Emil Hurezeanu

Oana Țoiu a preluat, marți, mandatul de ministru de Externe de la Emil Hurezeanu, anunță MAE. Potrivit sursei citate, cei doi au avut o discuție tete-a-tete, urmată de o ședință de lucru, cu participarea conducerii Ministerului Afacerilor Externe. Discuțiile au vizat prioritățile MAE pentru perioada imediat următoare, cu accent

Viata Parlamentara 24-06-2025 17:38

Senat: 'Regula fermoarului', cu încadrarea alternativă pe banda adiacentă, inclusă în Codul rutier (adoptare tacită)

Senatul a adoptat tacit, marți, în plen, o propunere legislativă de completare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin care se introduce 'regula fermoarului', ce permite, în cazul îngustării drumului, încadrarea alternativă pe banda adiacentă a vehiculelor de pe banda afectată. Nota de adopta

Viata Parlamentara 24-06-2025 16:09

Senat: Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adoptat

Senatul a adoptat, marți, în plen, cu amendamente, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanțe simple pe perioada vacanței parlamentare. S-au înregistrat 83 de voturi 'pentru', 33 'împotrivă' și 3 abți

Politic 24-06-2025 15:09

Prahova: 11 UAT-uri au sub 1.500 de locuitori; vicepreședinte CJ: eliminarea funcțiilor de viceprimar nu e o reformă a administrației

Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Vlad Călin Dumitrescu Ferentz, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că eliminarea funcțiilor de viceprimar în unitățile adminitrativ-teritoriale care au mai puțin de 1.500 de locuitori nu reprezintă o reformă a administrației publice. 'Măsura propusă de către ministrul Cseke Attila privin

Viata Parlamentara 24-06-2025 14:59

Cameră/Ziua Iei - marcată de deputați

Ziua Iei a fost marcată, marți, în plenul Camerei Deputaților, președinta comisiei UNESCO, Dumitrița Gliga, afirmând că în fiecare an este sărbătorită cămașa cu altiță - 'simbol profund al identității românești'. 'Astăzi celebrăm o victorie culturală de o importanță fundamentală pentru identitatea noastră na

Viata Parlamentara 24-06-2025 14:56

Senat/ Abrudean: O să-mi exercit mandatul cu responsabilitate, onestitate, deschidere și transparență

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, ales marți în această funcție, s-a angajat să își exercite mandatul cu responsabilitate, onestitate, deschidere și cu transparență. 'Sunt extrem de onorat de votul dumneavoastră, de responsabilitatea pe care mi-o acordați, de încrederea pe care am primit-o din partea dumneavoastră.

Politic 24-06-2025 14:36

Grindeanu, despre Busuioc: Dacă nu îndeplinește criteriile, înseamnă că nu poate fi votat

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că un candidat trebuie să îndeplinească niște criterii pentru a deveni judecător la Curtea Constituțională, iar dacă nu le îndeplinește nu este votat în Parlament. Grindeanu a fost întrebat ce îl recomandă pe Mihai Busuioc să fie judecător la CCR, at

Viata Parlamentara 24-06-2025 14:14

Grindeanu, ales președinte al Camerei Deputaților, dă asigurări că va ține echilibrul între Putere și Opoziție

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, ales marți, a declarat că va ști să țină echilibrul între Putere și Opoziție. 'Vreau să le mulțumesc colegilor pentru încredere. (...) Vă asigur că voi ști să țin echilibrul între Putere și Opoziție, extrem de important în Parlamentul României. Vom avea un man

Viata Parlamentara 24-06-2025 14:08

Senat: Mihai Busuioc - numit judecător CCR

Senatul l-a numit marți, în plen, pe Mihai Busuioc ca judecător al Curții Constituționale, pentru un mandat de nouă ani. Pentru Mihai Busuioc, propus de grupul senatorial PSD, s-au înregistrat 79 voturi 'pentru' și 36 'împotrivă'. Contracandidații lui Mihai Busuioc au obținut: senatorul

Politic 24-06-2025 13:55

Camera Deputaților/ Asztalos Csaba - numit judecător la CCR

Camera Deputaților a validat, marți, numirea lui Asztalos Csaba în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Votul a fost secret cu buletine. Conform rezultatului votului, Asztalos Csaba, propus de UDMR, a obținut 195 voturi ''pentru'' și 73 ''împotrivă''. Ceilalți

Politic 24-06-2025 13:54

Mircea Abrudean - noul președinte al Senatului

Senatorul PNL Mircea Abrudean a fost ales, marți, în plen, președinte al Camerei Superioare a Parlamentului, fiind susținut de coaliția de guvernare. Votul a fost secret cu buletine și au fost înregistrate 89 'pentru' și 28 'împotrivă'. Pentru această funcție și-au mai depus candidatura Mircia C

Politic 24-06-2025 13:46

Sorin Grindeanu - noul președinte al Camerei Deputaților

Deputatul PSD Sorin Grindeanu este, începând de marți, noul președinte al Camerei Deputaților. Plenul Camerei l-a validat pe Grindeanu pentru această funcție cu 201 voturi 'pentru'și 20 'împotrivă'. Contracandidatul său, Ionel Goideanu, propus de S.O.S. România, a avut 20 de voturi 'pe

Politic 24-06-2025 12:58

VIDEO Camera Deputaților/Plenul a vacantat funcția de președinte; urmează votul

Plenul Camerei Deputaților a vacantat, marți, funcția de președinte al Camerei Deputaților și a luat act de demisia din această funcție a lui Ciprian Șerban.

Politic 24-06-2025 12:42

Senat: Funcția de președinte al Camerei superioare - vacantată; trei candidați pentru acest post

Senatul își alege, marți, președintele, după ce premierul Ilie Bolojan a demisionat din această funcție, iar plenul a vacantat postul. Partidele coaliției îl susțin pe liberalul Mircea Abrudean, AUR pe Mircia Chelaru și S.O.S. România pe Dumitru Manea. Ilie Bolojan a mulțumit plenului pentru colaborarea din scu

Politic 24-06-2025 12:41

Sorin Grindeanu (PSD) și Ionel Goidescu (S.O.S. România) - propuși pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Președinția Camerei Deputaților va fi disputată de președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu și liderul grupului S.O.S. România, Ionel Goidescu. În ședința plenului Camerei Deputaților de marți urmează să fie ales noul președinte al Camerei Deputaților după ce Ciprian Șerban a demisionat ca urmare a numirii sale în funcț