Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a informat Administraţia Prezidenţială.

"Vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituţională în ansamblul său", solicită şeful statului CCR.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale.

"Însă, în procedura reexaminării legii - deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie - Parlamentul a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, în procedura de punere în acord a legii, legiuitorul a încălcat şi principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, precum şi depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633/2018", argumentează sesizarea preşedintelui.

Potrivit documentului, în ceea ce priveşte necesitatea punerii în acord a prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală cu o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, aceasta a fost justificată de faptul că de la data adoptării Codului de procedură penală şi până în prezent Curtea Constituţională a statuat că unele dispoziţii ale acestuia nu îndeplinesc cerinţa constituţionalităţii, astfel încât prin declararea lor ca neconstituţionale, în raport de prevederile art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, "intervine obligaţia Parlamentului" de a pune în acord textele din legea în vigoare cu deciziile Curţii Constituţionale.

"Prin Decizia nr. 633/2018, Curtea Constituţională a efectuat controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. I pct. 24 din lege în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta care vizează calitatea normei, şi cu prevederile art. 147 din Constituţie, care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale şi a constatat că "dispoziţiile art. I pct. 24 din legea supusă controlului, deşi prevăd calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care completele de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, omit să stabilească structura sau formaţiunea de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care soluţionează acest recurs. Trimiterea la procedura de soluţionare a contestaţiei, cale de atac cu o fizionomie specifică, nu face decât să sporească neclaritatea şi imprevizibilitatea textului normativ, viciind în mod definitiv norma. (...) În procedura reexaminării, însă, Parlamentul a eliminat în integralitate alin. (41) art. 40 din Codul de procedură penală, deşi critica de neconstituţionalitate viza, dimpotrivă, necesitatea unei norme prin care să se prevadă pe de o parte structura sau formaţiunea de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care va soluţiona recursul împotriva hotărârilor prin care completurile de 5 judecători resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte competenţa de a soluţiona recursul împotriva hotărârilor prin care Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respinge cererile de sesizare a Curţii/competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursul împotriva hotărârilor prin care se resping cererile de sesizare a Curţii. Considerăm că, în acest caz, Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte introducerea unor astfel de norme, care să acopere situaţiile nereglementate şi identificate ca fiind necesare de Curtea Constituţională şi, în consecinţă nu putea elimina cu totul intervenţia asupra acestui text. Aşadar, prin eliminarea în totalitate a completărilor de la art. I pct. 24 din forma ce a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori, Parlamentul a depăşit limitele Deciziei nr. 633/2018, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie", detaliază sesizarea şefului statului.

Mai mult, completarea iniţială adusă Codului de procedură penală prin art. I pct. 24 a fost realizată pentru punerea acestui act normativ în acord cu Decizia nr. 321/2017. Potrivit acestei decizii. intervenţia asupra prevederilor art. 40 Cod procedură penală era necesară pentru introducerea recursului împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale privind hotărârile pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti în materie penală. Or, eliminarea dispoziţiilor introduse prin art. I pct. 24 echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 321/2017, iar punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european, şi a constituit, aşa cum am arătat anterior, una dintre raţiunile iniţiativei legislative, adaugă documentul.

Prin Decizia nr. 633/2018, Curtea Constituţională a efectuat controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. I pct. 133 din lege referitoare la modificarea alin. (1) al art. 220 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi a constatat neconstituţionalitatea unei omisiuni legislative prin raportare la Decizia nr. 22/2017. În procedura reexaminării, însă, Parlamentul nu numai că nu a suplinit omisiunea legislativă, ci a eliminat în integralitate modificarea operată la art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală. Eliminarea intervenţiei legislative asupra textului art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 22/2017, mai arată documentul.

"Considerăm că (...) Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte punerea în acord a textului art. 220 alin. (1) atât cu Decizia nr. 22/2017, cât şi cu Decizia nr. 633/2018. Aşadar, prin eliminarea în totalitate a modificărilor aduse de art. I pct. 133 articolului 220 alin. (1) din Cod, din forma ce a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori, Parlamentul a depăşit limitele Deciziei nr. 633/2018 şi a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 22/2017, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie", mai spune sesizarea trimisă CCR..

Pe de altă parte, reexaminarea unei legi în condiţiile art. 147 alin. (2) se distinge fundamental de reexaminarea în condiţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie, această diferenţă fiind expresia rolului constituţional al Curţii Constituţionale.

"Astfel, dacă în cazul unei reexaminări cerute de Preşedintele României, marja de discreţionaritate a Parlamentului cu privire la conţinutul normativ al normei a cărei reanalizare s-a solicitat este deplină, sub aspectul conţinutului, singura limitare fiind cea legată de imposibilitatea de a interveni pe alte texte decât cele care au făcut obiectul reexaminării, în cazul reexaminării în condiţiile art. 147 alin. (2), Parlamentul este obligat să reanalizeze normele strict prin raportare la decizia Curţii Constituţionale, iar soluţiile de modificare, completare sau eliminare/abrogare trebuie să fie în strictă legătură cu considerentele deciziei. Această perspectivă se impune cu atât mai mult cu cât norma în cauză a făcut obiectul controlului de constituţionalitate în ansamblul ei ori din multiple perspective, iar Curtea Constituţională, subliniind necesitatea reglementării, a reţinut neconstituţionalitatea doar a unei/unor sintagme sau teze din conţinutul normelor în cauză. Cu alte cuvinte, după revizuirea Constituţiei, ca expresie a obligaţiei Parlamentului de a se conforma deciziei Curţii Constituţionale (dispozitiv şi considerente), Parlamentului deşi îi este deschisă o dispoziţie declarată parţial ca fiind neconstituţională, conformarea cu obligaţia prevăzută de art. 147 alin. (2) din Constituţie implică o intervenţie permanent limitată la considerentele deciziei Curţii Constituţionale. Prin urmare, punerea de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale nu poate şi nu trebuie să se rezume la un proces mimetic, formal, de simplă extragere din conţinutul legii în integralitate a textelor cu privire la care Curtea a constatat neconstituţionalitatea doar a unei sintagme", mai arată preşedintele în sesizarea trimisă CCR.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 633/2018, Curtea Constituţională a efectuat controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. I pct. 5 din lege în raport cu prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie şi a constatat că "soluţia legislativă privind repartizarea aleatorie a cauzelor în ceea ce îi priveşte pe procurori contravine principiului constituţional al subordonării ierarhice, statuat la art. 132 alin. (1) din Constituţie, care îndrituieşte procurorul ierarhic superior să dispună cu privire la modul în care sunt administrate cauzele la nivelul parchetului pe care îl conduce, inclusiv sub aspectul repartizării lor, în funcţie de numărul de cauze aflate în cercetare pe rolul parchetului, de complexitatea lor, precum şi de specializarea procurorilor din subordine. "Prin urmare, dispoziţiile art. I pct. 5, cu privire la art. 8 alin. (2) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte sintagma "sau procurori" din conţinutul tezei a doua a acestei norme." În procedura reexaminării, însă, Parlamentul a eliminat în integralitate completarea art. 8 din Codul de procedură penală, deşi critica de neconstituţionalitate viza doar sintagma "sau procurori" , iar reglementarea privind repartizarea aleatorie a cauzelor era necesară, inclusiv în viziunea instanţei constituţionale. Considerăm că, în acest caz, Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte eliminarea sintagmei "sau procurori", acesta neputând efectua modificări în privinţa celorlalte dispoziţii din cuprinsul art. I pct. 5 al legii care a făcut obiectul sesizării. Aşadar, prin eliminarea în totalitate a completărilor de la art. I pct. 5 din forma ce a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori, Parlamentul a depăşit limitele Deciziei nr. 633/2018, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie", mai spune documentul.

Potrivit unui alt argument, cuprins în sesizare, prin înlăturarea nejustificată a aprecierii organului de urmărire penală cu privire la formarea unei bănuieli rezonabile cu privire la săvârşirea faptei de către persoana acuzată nu se mai realizează nicio distincţie între ordonanţa de începere a urmăririi penale in personam şi ordonanţa prin care se pune în mişcare acţiunea penală, sub aspectul gradului de convingere a procurorului cu privire la persoana care a săvârşit fapta, împrejurare care lipseşte de efecte juridice întreaga procedură derulată între cele două momente procesuale. "Procedând în acest mod, pe de o parte, legiuitorul nu realizează o analiză coroborată a textelor de lege şi, pe de altă parte, împiedică efectiv dreptul la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate în procesul penal." Or, deşi Curtea a reţinut importanţa reglementării şi a efectelor procedurii derulate între cele două momente procesuale, precum şi necesitatea corelării acestei norme cu alte norme procesual penale, Parlamentul, în procedura punerii de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale, a eliminat în totalitate pct. 39 al art. I, ceea ce a determinat încălcarea limitelor deciziei Curţii, întrucât acesta ar fi trebuit să reexamineze doar acele dispoziţii declarate neconstituţionale. În această situaţie, schimbarea opţiunii legiuitorului nu poate avea loc în cadrul procedurii reexaminării, Parlamentul având deschisă - potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie - posibilitatea reluării procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu şi cu privire la dispoziţiile constatate ca fiind constituţionale (Decizia nr. 515/2004)", se arată în sesizare.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai reţinut că "(...) este de datoria Parlamentului să opereze, cu prilejul reexaminării legii, acele intervenţii impuse cu evidenţă nu numai de necesitatea recorelării dispoziţiilor sub aspectul normelor de tehnică legislativă, deci prin raportare la Legea nr. 24/2000, ci, în primul rând, de necesitatea conformităţii acelor dispoziţii cu normele Constituţiei. "În cadrul procedurii de punere de acord a unei legi cu o decizie a Curţii Constituţionale, Parlamentul - şi fiecare dintre Camerele sale - are/au obligaţia (chiar datoria, în viziunea instanţei de contencios constituţional) ca, odată cu "readucerea" legii în cauză - în tot sau în parte - la rigorile constituţionale impuse prin decizia prin care s-a constatat o serie de neconstituţionalităţi, în cuprinsul actului normativ respectiv să fie operate şi acele corelări de ordin tehnic legislativ care să confere noii legi coerenţă şi claritate. (...) Potrivit celor statuate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceste intervenţii legislative trebuie însă realizate în conformitate cu Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi cu normele constituţionale", susţine sesizarea trimisă CCR.

Dincolo însă de aceste prevederi, în scopul realizării uniformităţii terminologice, în practica legislativă se obişnuieşte ca în finalul actelor normative asupra cărora se intervine să se prevadă ca, în tot cuprinsul acestora, o anumită sintagmă să fie înlocuită cu o alta ori să se instituie noul înţeles al acesteia. Pentru a evita orice echivoc, precum şi pentru a asigura respectarea cerinţelor de claritate ale legii, atât sintagmele înlocuite, cât şi cele nou instituite sunt expres menţionate şi, de regulă, marcate între ghilimele. Prin acest procedeu, legiuitorul - care nu utilizează tehnica modificării clasice ca intervenţie legislativă - înţelege ca pentru salvgardarea unităţii terminologice a actului normativ, să reglementeze în mod clar care este expresia/sintagma care iese din conţinutul actului normativ şi care este cea care o înlocuieşte, se mai menţionează în document.

Un alt argument spune că prevederile art. III din legea criticată nu corespund nici regulilor expres instituite prin Legea nr. 24/2000 şi nu sunt realizate nici în acord cu practica legislativă mai sus descrisă, întrucât operaţiunea de renunţare la o sintagmă/noţiune/instituţie şi înlocuirea înţelesului acestora cu un altul se realizează printr-un procedeu impropriu, generator prin el însuşi de neclaritate şi imprecizie. "Astfel, nu este clar dacă noul înţeles al sintagmei "judecătorul de cameră preliminară" are în vedere înlocuirea din tot cuprinsul legii a sintagmei menţionate cu cea de "instanţă de judecată competentă potrivit legii". De asemenea, nu este clar dacă înţelesul normelor în vigoare în care se mai regăseşte sintagma " judecătorul de cameră preliminară", în procesul de republicare sau chiar de aplicare a acestora, urmează să fie adaptat, instanţa de judecată competentă potrivit legii urmând să fie stabilită de la caz la caz. În mod evident, această lipsă de predictibilitate a normei face aproape inaplicabile prevederile art. IV din lege ce vizează necesitatea republicării legii, dar în egală măsură şi procedura nou introdusă la art. I pct. 188 din legea criticată", spune documentul.

Preşedintele mai reclamă modalitatea concretă în care Parlamentul a ales să o realizeze în privinţa instituţiei judecătorului de cameră preliminară contravine atât art. 1 alin. (5) cât şi art. 147 alin. (2), depăşind limitele reexaminării.

"Acest lucru s-a datorat faptului că în cadrul procedurii de punere în acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale, Camera decizională a optat odată cu eliminarea dispoziţiilor declarate parţial neconstituţionale şi a acelor dispoziţii care modificau într-un mod coerent normele referitoare la procedura camerei preliminare şi, implicit, a celor care făceau referire la judecătorul de cameră preliminară. Acest aspect direct imputabil Camerei decizionale a condus la menţinerea în fondul normativ a unor dispoziţii care în continuare făceau referire la procedura de cameră preliminară, deşi Senatul, în aceeaşi procedură de punere în acord cu decizia Curţii, renunţând la normele neconstituţionale, optase pentru modificarea acestora în ceea ce priveşte referirile la procedura de cameră preliminară. În acest mod, Camera decizională a constatat că în cuprinsul Codului de procedură penală, mai multe norme rămân necorelate în privinţa acestei instituţii. Introducând însă art. III, Camera decizională a depăşit limitele reexaminării întrucât în încercarea de a acoperi evenimentul legislativ implicit survenit, a introdus o normă fără niciun corespondent în forma adoptată de Senat şi nici în actul normativ de bază. În cazul de faţă, Parlamentul a realizat o amendare implicită a unor dispoziţii care nu sunt nici reglementate expres prin legea criticată şi, evident, nu au făcut nici obiectul controlului de constituţionalitate. Aceasta a determinat extinderea obiectului de reglementare al legii criticate, cauzând depăşirea de către Parlament a limitelor stabilite prin Decizia nr. 633/2018, încălcând astfel art. 147 alin. (2) din Constituţie", a explicat şeful statului.

De asemenea, se apreciază că art. III din legea criticată reprezintă o soluţie legislativă care, prin ea însăşi, este de natură a crea neclarităţi în conţinutul Codului de procedură penală.

O altă observaţie se referă la faptul că, în cadrul procedurii de punere de acord a legii criticate cu decizia Curţii Constituţionale, cele două Camere au avut viziuni diferite cu privire la modalitatea concretă de realizare a acestei obligaţii constituţionale care, în procedura de adoptare a legii, s-au materializat în soluţii legislative diferite, dintre care unele aparţin/sunt adoptate exclusiv de una dintre Camere, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 şi 75 din Constituţie.

"Astfel, în timp ce Senatul a optat pentru o "decupare" aproape chirurgicală a dispoziţiilor declarate neconstituţionale din cuprinsul fiecărei norme, Camera Deputaţilor a eliminat din conţinutul normativ al legii criticate dispoziţiile afectate de neconstituţionalitate, indiferent dacă aceasta viza norma în ansamblul ei sau era vorba doar despre o sintagmă. Ca urmare a acestei soluţii legislative a Camerei decizionale, legea rezultată după reexaminare nu mai conţine numeroase texte ale legii iniţiale, multe dintre acestea fiind înlăturate. Dincolo însă de această modalitate de realizare a punerii de acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 633/2018 - aspect ce face obiectul unor critici de neconstituţionalitate distincte - opţiunea legislativă a Camerei Deputaţilor de a introduce art. III a condus la adoptarea unei legi cu o configuraţie şi un conţinut semnificativ diferite faţă de Senat, care se îndepărtează, totodată, în mod substanţial atât de forma avută în vedere de iniţiatori, cât şi de Parlament, cu ocazia adoptării iniţiale a legii. Din această perspectivă, considerăm că în cadrul procedurii de reexaminare impusă de dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, legea criticată a fost adoptată şi cu încălcarea prevederilor art. 61 coroborate cu cele ale art. 75 din Legea fundamentală. Astfel, spre deosebire de Senat, în procedura de punere de acord a legii cu Decizia nr. 633/2018, Camera Deputaţilor a decis ca în toate situaţiile în care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală se referă la judecătorul de cameră preliminară se înţelege că referirea se face la instanţa de judecată competentă potrivit legii. Or, după cum am arătat, această soluţie legislativă nu a fost avută în vedere de Senat, care nu a judecat/analizat/decis asupra unui asemenea aspect. Totodată, o asemenea dispoziţie nu este şi nu se limitează la o simplă soluţie tehnic-legislativă întrucât, prin efectele şi amploarea sa vizează practic un număr important de norme din Codul de procedură penală", a explicat documentul.

Totodată, prin amendamentele admise în Camera decizională, au fost eliminate şi o serie de dispoziţii din legea criticată, chiar dacă acestea erau numai parţial declarate neconstituţionale, iar Parlamentul avea obligaţia de a elimina sau de a pune în acord cu decizia Curţii Constituţionale acele prevederi, strict în limitele trasate prin Decizia nr. 633/2018.

"Astfel, prin eliminarea art. I pct. 5, 6, 11, 16, 24, 39, 40, 41, 47, 55, 76, 95, 121, 192 din forma legii supusă controlului Curţii Constituţionale cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 633/2018, Camera Deputaţilor nu numai că a adus o serie de modificări substanţiale formei adoptate de Senat, dar s-a îndepărtat în mod substanţial şi de voinţa iniţiatorului, eliminând textele adoptate în varianta iniţială de Parlament şi validate şi de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 633/2018 stabilindu-se neconstituţionalitatea textelor doar parţial, în privinţa anumitor sintagme, fraze sau teze. În acest sens, art. I pct. 5 introducea un nou alineat la art. 8 din Codul de procedură penală referitor la caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal, cu următorul conţinut "Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecător imparţial şi independent. Repartizarea tuturor cauzelor către judecători sau procurori se face aleatoriu." În urma pronunţării Deciziei nr. 633/2018, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma "sau procurori" este neconstituţională. Or, prin eliminarea întregului alienat realizată în procedura derulată în Camera Decizională, Camera Deputaţilor, se elimină şi garanţiile urmărite de iniţiator şi regăsite în forma legii adoptată iniţial de Parlament. (...) De asemenea, celelalte dispoziţii eliminate de Camera Deputaţilor din forma iniţială a legii adoptate de Parlament vizau o serie de aspecte importante din Codul de procedură penală, precum sunt cele referitoare la condiţiile de punere în mişcare sau de exercitare a acţiunii penale (art. I pct. 11), rezolvarea acţiunii civile în procesul penal (art. I. pct. 16), competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art. I pct. 24), definiţia suspectului (art. I pct. 39), drepturile persoanei vătămate (art. I pct. 40), drepturile inculpatului (art. I pct. 41), drepturile avocatului suspectului şi inculpatului (art. I pct. 47), consemnarea declaraţiilor (art. I pct. 55), utilizarea datelor, informaţiilor şi rezultatelor mandatelor de supraveghere tehnică obţinute în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României (art. I pct. 76), măsurile privind obiectele ori înscrisurile ridicate (art. I pct. 95), condiţiile generale ale controlului judiciar (art. I pct. 121), începerea urmăririi penale (art. I pct. 192). În plus, faţă de forma adoptată de Senat, Camera Deputaţilor a eliminat art. 401 introdus de Senat referitor la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, modificările realizate de Camera decizională au condus şi la o configuraţie diferită a formei legii adoptate de Parlament. (...)", arată sesizarea.

Prin amendamentele admise de Camera Deputaţilor în procedura reexaminării legii în baza art. 147 alin. (2) din Constituţie, eliminarea articolelor menţionate conduce la nesocotirea scopului iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor acesteia şi reprezintă în acelaşi timp modificări substanţiale de conţinut juridic faţă de forma adoptată de Senat, fiind încălcat principiul bicameralismului prevăzut de art. 61 şi art. 75 din Constituţie, astfel cum a fost acesta dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a mai argumentat preşedintele în sesizarea către CCR. AGERPRES/(AS-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeşte şi:

Iohannis reclamă la CCR legile privind Codul penal şi pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie