Klaus Iohannis: România este dispusă să ducă la bun sfârşit programele de înzestrare a Armatei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că România s-a angajat să cheltuiască 2% din PIB pentru Apărare şi că este dispusă să ducă la bun sfârşit programele de înzestrare a Armatei, însă a precizat că, neavând exerciţiul unor mari programe de înzestrare de tip strategic, lucrurile se mişcă parţial mai greu.
"România s-a angajat să cheltuiască 2% din PIB pentru Apărare. (...) În CSAT am luat aceste chestiuni în discuţie de la început şi ne-am dat seama că avem o mare oportunitate de tip strategic - aici, putem, pentru prima dată de mulţi ani încoace, să abordăm înzestrarea Armatei din punct de vedere strategic pe termen mediu, aproape lung. Avem un plan pentru zece ani. Asta face posibile achiziţii care până acum nu au fost deloc la îndemâna Ministerului Apărării sau a Armatei. Avem programele de înzestrare strategică şi suntem dispuşi noi, România, să ducem aceste înzestrări la bun sfârşit. Unele au demarat foarte bine şi sunt în desfăşurare. Nu trebuie să spunem că nu se întâmplă nimic. Se întâmplă! Avem programe strategice în desfăşurare. Neavând, de la Revoluţie încoace, exerciţiul unor mari programe de înzestrare de tip strategic, lucrurile se mişcă parţial mai greu. Nu poţi să aştepţi de azi pe mâine ca departamente care s-au ocupat mai degrabă de achiziţii mai mici dintr-o dată să fie superperformante la achiziţii strategice mari. Asta este. Apar sincope, apar probleme neprevăzute şi toate acestea trebuie depăşite", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni, în conferinţa de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Şeful statului a vorbit şi despre amânarea licitaţiei privind achiziţionarea de corvete.
"În CSAT am discutat în fiecare an cum adaptăm aceste programe strategice, suntem în grafic. De ce nu se progresează pe corvete este o întrebare la care, probabil, o să vă răspundă mai bine Ministerul Apărării. Din punctul meu de vedere, lucrurile din punctul de vedere al CSAT sunt clare - Guvernul, în speţă Ministerul Apărării, trebuie să livreze şi sper că această abordare se găseşte şi la Ministerul Apărării. Răspunsul concret la licitaţia cu corvetele o să îl primim când probabil ministerul primeşte răspunsul la acea sesizare pe care au făcut-o, având, zic ei, nişte elemente de incertitudine, dar în ansamblu noi ştim ce vrem. Avem la dispoziţie fondurile, fiindcă este un angajament al României, nu este un angajament doar al Guvernului sau doar al CSAT, şi vom duce aceste lucruri la bun sfârşit", a precizat Iohannis.
La rândul său, secretarul general al NATO a spus că se aşteaptă ca toată lumea care s-a angajat să atingă planul de 2% din PIB pentru Apărare se va ţine de cuvânt.
"În ceea ce priveşte planul de a atinge 2%, înţeleg că cifra este aşteptată şi pentru 2019 şi mă aştept că toată lumea se va ţine de cuvânt în vederea cheltuielilor pentru Apărare. România este foarte aproape şi sper că anul acesta va reuşi să atingă cei 2%. Constatăm că din ce în cei mai mulţi aliaţi investesc în Apărare. Din 2016 încoace, aliaţii europeni şi Canada au adăugat 41 de miliarde de dolari în plus la bugetul de apărare. Pe baza planurilor naţionale pe care le-am primit de la aliaţi, ne aşteptăm ca această cifră să crească la 100 de miliarde până la sfârşitul anului viitor", a declarat oficialul NATO. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, imagine: Marian Vlăduț, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Anda Badea, Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Stoltenberg: NATO urmăreşte cu atenţie şi îngrijorare cazul cetăţenilor canadieni deţinuţi în China
Iohannis: România susţine cu fermitate consolidarea NATO
Klaus Iohannis: România este dispusă să ducă la bun sfârşit programele de înzestrare a Armatei
Secretarul general al NATO, primit la Cotroceni de preşedintele Iohannis
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ședință de guvern-joi; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă
Guvernul va aproba în ședința de joi un proiect de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra la 13 noiembrie 2024. 'Acordul are ca scop crearea cadrului juridic general, î
PNL, după consultările de la Cotroceni: Cheltuielile destinate apărării să fie excluse din calculul deficitului bugetar
PNL transmite, după consultările cu președintele interimar Ilie Bolojan, că a susținut constant creșterea investițiilor pentru apărare și își reafirmă sprijinul pentru o astfel de politică, având ca obiectiv consolidarea capacității de apărare a României. 'În cadrul discuțiilor, unul dintre subiectele abordate a fos
Hurezeanu: Lumea este martoră la un nivel alarmant de eroziune a drepturilor omului
Lumea este martoră la un nivel alarmant de eroziune a drepturilor omului, a afirmat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul intervenției din cadrul Segmentului la Nivel Înalt al celei de-a 58-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO). 'Suntem la răscruce, lumea este martoră la un nive
Consultări la Cotroceni; răspunsul României la actualele provocări de securitate - subiectul discutat de Bolojan cu partidele
Reprezentanții partidelor parlamentare au fost primiți, miercuri, la Cotroceni, de către președintele interimar, Ilie Bolojan, care a convocat consultări, context în care și-au prezentat strategiile privind punctele cele mai importante ale politicii externe. Respectivele întrevederi au avut loc înainte de participarea lui Bolojan la Consiliul
Prezidențiale2025/BEC: Documentele pentru înregistrarea candidaturilor - până cel târziu 15 martie, ora 24:00
Biroul Electoral Central a stabilit, miercuri, documentele pe care trebuie să le depună partidele politice, alianțele politice sau electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, candidații independenți în vederea înregistrării propunerii de candidatură la alegerile prezidențiale până cel mai târziu în data de 15
Prezidențiale2025/ BEC: Secțiile de votare - aceleași pentru primul și al doilea tur; condițiile și dotarea spațiilor secțiilor
Biroul Electoral Central a decis, miercuri, că operațiunile electorale la alegerile prezidențiale în eventualitatea organizării celui de-al doilea tur de scrutin se vor desfășura în aceleași secții de votare ca pentru primul tur, stabilind și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească locațiile în care funcționează secțiile, precum și dotarea mini
Consultări la Cotroceni/ Președintele interimar Ilie Bolojan discută cu reprezentanții PNL
Consultările președintelui interimar Ilie Bolojan cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc pe 6 martie se încheie, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții Partidului Național Liberal. La discuții participă președintele interima
Kelemen Hunor, despre cazul Georgescu: Organele de anchetă să-și facă treaba; au început să se miște
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că, în ceea ce-l privește pe candidatul independent Călin Georgescu, organele de anchetă trebuie să-și facă treaba și 'dacă până acum n-au reușit, în sfârșit au început să se miște'. 'Nu vreau să comentez mai mult acțiunea Procuraturii, fiindcă nu cunosc detaliile și nu este
Consultări la Cotroceni/ Președintele interimar Ilie Bolojan discută cu reprezentanții Grupului minorităților
Consultările președintelui interimar Ilie Bolojan cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc pe 6 martie continuă, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale. Delegația este formată din Varu
Consultări la Cotroceni/Kelemen Hunor: România poate asigura logistic și infrastructural un sprijin, dar fără trupe în Ucraina
România poate asigura logistic și infrastructural un sprijin pentru Ucraina, pentru statele UE și pentru cei care doresc să se implice mai activ, dar fără trupe românești în Ucraina, este concluzia prezentată de delegația UDMR la consultările avute miercuri, la Palatul Cotroceni, cu președintele interimar, a precizat liderul Uniunii, Kelemen Hunor.
Lasconi: Propunerile la Cotroceni - un plan de participare la reconstrucția Ucrainei, măsuri antidezinformare; am cerut clarificări pe anularea alegerilor
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, miercuri, că a propus la consultările de la Palatul Cotroceni ca banii care nu sunt folosiți din PNRR să meargă pe o componentă de apărare, un plan de participare la reconstrucția Ucrainei, formarea unui task-force de apărare european în războiul hibrid, măsuri anti-dezinformare, menționând că i-a solicitat președintelui
Ciolacu: Autoritățile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat și un potențial prezidențiabil
În contextul electoral al României, autoritățile judiciare au datoria să prezinte publicului probe extrem de solide în ancheta în care, printre zeci de persoane, este implicat și un potențial candidat la alegerile din mai, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu într-o
Lasconi, despre audierea lui Georgescu: Cred că procurorii își fac treaba; am în continuare încredere în justiție
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, miercuri, referitor la audierea lui Călin Georgescu la Parchetul General, că are în continuare încredere în justiția din România și consideră că procurorii își fac treaba. Ea a arătat că, dacă Georgescu a încălcat legea și există dovezi foarte clare în acest sens, atunci acest
Cristian Ghinea, despre Călin Georgescu: Omul ăsta a trișat
Senatorul USR Cristian Ghinea a declarat că așteaptă de la statul român să vadă care sunt acuzațiile împotriva lui Călin Georgescu pentru că, în opinia sa, acesta a 'încălcat legislația electorală' și ar trebui să i se interzică să mai candideze la prezidențiale. 'Este un prim pas în care aflăm că stat
Simion, despre audierea lui Călin Georgescu: Așteptăm să vedem probe; avem bănuieli că este vorba de poliție politică
Președintele AUR, George Simion, a declarat miercuri, referindu-se la aducerea lui Călin Georgescu la Parchetul General pentru a fi audiat într-un dosar legat de finanțarea campaniei electorale, că până nu vede probe 'de netăgăduit', are bănuieli că 'este vorba de poliție politică'. 'Nu înțelegem competența Parchetului Gen