Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
Cetățeni nepalezi depistați în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia - ITPF Timișoara au depistat patru cetățeni nepalezi care au încercat să iasă ilegal din România pe jos, pe la 'frontiera verde'.
În data de 03.04.2025, în jurul orei 02.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia, județul Timiș, au desfășurat o acțiune specifică pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. Astfel, au depistat pe diecția localității Clari Vii, la aproximativ 150 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos, spre linia de frontieră.
Neputându-și justifica prezența în zonă, cele patru persoane au fost conduse la sediul SPF Jimbolia pentru verificări unde, în urma acestora, s-a constatat că sunt cetățeni nepalezi, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani. Aceștia au intrat legal pe teritoriul României în baza unor vize de muncă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.
PURTÃTOR DE CUVÂNT
Comisar de poliție
Nicola Petre-Ionuț
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].