Preşedintele Iohannis a sesizat la CCR modificarea Legii referendumului
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.
"Prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine unor norme şi principii constituţionale", spune şeful statului în sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.
În sesizare se arată că actul normativ instituie, pe de o parte, o serie de reglementări cu privire la referendumul care a avut loc pe 6 şi 7 octombrie 2018 - cuprinse în articolele II-XIII - iar pe de altă parte, modificări ale Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cuprinse în cele 18 puncte ale art. I din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă. Astfel, se precizează că modificările operate asupra Legii nr. 3/2000 se aplică tuturor celor trei tipuri de referendum: referendumul pentru revizuirea Constituţiei, referendumul pentru demiterea Preşedintelui României şi referendumul privind probleme de interes naţional.
"Reglementările care modifică actul normativ de bază în materia referendumului nu pot fi justificate prin existenţa unei situaţii extraordinare şi nici printr-o urgenţă a reglementării", se menţionează în sesizarea de neconstituţionalitate.
În document se arată că organizarea concomitentă a unui referendum de revizuire a Constituţiei cu un referendum local este o situaţie conjuncturală, de oportunitate, care nu poate fi calificată drept o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.
În ceea ce priveşte intervenţiile legislative prin care se abrogă dispoziţiile prin care cetăţenii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale sau exceptarea aplicării dispoziţiilor privind Sistemul Informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, se afirmă că sunt aspecte ce nu justifică intervenţia pe calea unei ordonanţe de urgenţă.
De asemenea, se arată că, potrivit Constituţiei, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile electorale, adăugând şi faptul că CCR a stabilit şi faptul că "aceste drepturi sunt drepturi electorale procedurale, ce ţin de exercitarea drepturilor electorale fundamentale ale cetăţenilor (dreptul de vot, dreptul de a fi ales, dreptul de a alege)".
"Prin abrogarea art. 19 din Legea nr. 3/2000 se realizează o afectare a drepturilor electorale prevăzute de lege, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în care afectarea echivalează cu o suprimare a respectivului drept, motiv pentru care Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată şi cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie", se susţine în sesizarea de neconstituţionalitate.
Preşedintele Iohannis punctează şi faptul că schimbarea modalităţii în care Autoritatea Electorală Permanentă realizează controlul în vederea depistării eventualelor voturi multiple sau a persoanelor care au votat fără a avea drept de vot, acest control realizându-se numai la sesizarea persoanelor interesate însoţită de probele pe care se întemeiază, afectează dreptul electoral procedural al cetăţenilor de a beneficia de o verificare din oficiu a listelor electorale permanente şi suplimentare, antrenând consecinţe negative asupra acestuia prin restrângerea condiţiilor de realizare a acestui control şi prin impunerea de cerinţe suplimentare pentru persoanele care solicită o astfel de verificare.
În sesizare se subliniază şi faptul că Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă stabilind, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, că referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei se desfăşoară în două zile, zilele de 6 şi 7 decembrie, contrar celor stabilite prin Legea nr. 3/2000 care prevede "ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale".
"O atare intervenţie legislativă este contrară atât celor statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi contravine art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală referitor la efectul deciziilor Curţii Constituţionale care sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul oficial, cât şi rolului Parlamentului căruia îi este încălcată competenţa exclusivă de a stabili data organizării unui referendum de revizuire a Constituţiei", se precizează în sesizare.
În plus, se afirmă că adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă în data pe 18 septembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, în condiţiile în care pe 10 iulie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea nr. 159/2018, care a stabilit care este data unui referendum de revizuire a Constituţiei, contravine chiar rolului Parlamentului în calitate de unică autoritate legiuitoare, aşa cum acesta este prevăzut de Constituţie.
"Modificarea voinţei autorităţii legiuitoare la un interval de două luni de la momentul la care aceasta a stabilit în legea cadru data pentru acest tip de referendum încalcă chiar principiul separaţiei puterilor în stat şi rolul constituţional al forului legislativ", se menţionează în document.
Şeful statului critică prevederea potrivit căreia "în cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau la mai multe probleme de interes naţional sau local, după caz, precum şi cu privire la revizuirea Constituţiei sau la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate", susţinând că modul de reglementare este unul deficitar, lipsind norma de claritate şi precizie.
Preşedintele Iohannis susţine şi că prevederile privind termenul de cinci zile stabilit în lege privind aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului sunt lipsite de claritate şi previzibilitate.
Şeful statului critică şi condiţia ca din birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară să facă parte numai delegaţi ai partidelor politice parlamentare şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului.
"Participarea la constituirea birourilor şi oficiilor electorale prevăzute de Legea nr. 3/2000 nu poate fi realizată în mod diferenţiat, atât timp cât toate partidele politice parlamentare au obţinut mandate de deputaţi sau senatori, fără încălcarea principiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la pluralismul şi definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Prezenţa delegaţilor din toate partidele parlamentare reprezintă o garanţie în plus pentru corecta desfăşurare a referendumului, indiferent de tipul acestuia", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
În plus, se precizează că această reglementare instituie o condiţie discriminatorie pentru partidele politice parlamentare care au un grup parlamentar propriu doar într-una dintre Camerele Parlamentului, faţă de partidele politice parlamentare care au un grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului, acest criteriu nefiind unul justificat obiectiv şi raţional pentru aplicarea unui tratament juridic diferenţiat.
Autoritatea Electorală Permanentă nu mai verifică din oficiu, în termen de 60 de zile de la data referendumului, în vederea depistării eventualelor voturi multiple.
Posibilitatea Autorităţii Electorale Permanente de a realiza verificarea listelor electorale permanente şi a tabelelor electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare doar la sesizarea persoanelor interesate, în cel mult 15 zile de la data constatării valabilităţii referendumului naţional şi însoţită de probele pe care se întemeiază, este considerată ca fiind echivalentă cu eliminarea unui standard de integritate în desfăşurarea corectă a unui referendum.
"În condiţiile în care verificarea sesizării de vot multiplu este condiţionată de faptul ca sesizarea persoanelor interesate să fie însoţită de probele pe care se întemeiază, acest mecanism devine unul imposibil de utilizat de către cetăţeni şi este golit de conţinut", se menţionează în sesizare.
Preşedintele Iohannis menţionează că prin înlocuirea sintagmei "numărul participanţilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7" cu sintagma "Pct. 2 >/= Pct. 5 + pct. 6 + pct. 7", numărul participanţilor trebuie să fie mai mare sau egal cu suma voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA", a celor la răspunsul "NU" şi a voturilor nule.
"Instituirea unei asemenea reglementări echivalează cu legiferarea posibilităţii ca numărul participanţilor să fie mai mare decât numărul celor care au exprimat un vot (pozitiv, negativ sau nul), ceea ce contravine chiar principiului statului de drept şi democratic. (...) Prin reglementarea posibilităţii ca, la finalul scrutinului, numărul participanţilor să fie mai mare decât numărul total al voturilor exprimate (pozitive, negative sau nule) se elimină chiar o garanţie a bunei desfăşurări a referendumului, aspect contrar art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală", se arată în sesizare.
Şeful statului solicită CCR să constate că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei este neconstituţională în ansamblul său. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs














