Fifor, despre interceptarea unui avion rusesc deasupra Mării Negre: Apărăm spaţiul NATO
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a precizat vineri că cele două avioane britanice din România care au interceptat cu o zi înainte un avion de luptă rusesc deasupra Mării Negre au executat o misiune de poliţie aeriană pentru apărarea spaţiului NATO.
"Am spus-o de multe ori şi îmi menţin afirmaţia: nu este un lucru nou ce s-a întâmplat. Astfel de lucruri apar frecvent. Tocmai de aceea există poliţia aeriană, care se face de pe "Mihail Kogălniceanu". Acolo sunt colegii noştri britanici, care operează cu cele patru Typhoon-uri. Alături de ei sunt şi forţele române, care execută misiunile de poliţie aeriană. Este, dacă vreţi, o formă de manifestare a Federaţiei Ruse cu care noi ne-am obişnuit. În ultimă instanţă, sunt provocări la care NATO răspunde, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, cu aceste misiuni de poliţie aeriană. Nu discutăm doar de spaţiul românesc, discutăm de spaţiul NATO şi pentru asta suntem pregătiţi să apărăm acest spaţiu", a explicat ministrul Fifor, prezent la Academia militară de la Sibiu.
Avioane de vânătoare britanice Typhoon au fost ridicate de la sol de la o bază din România pentru a intercepta un avion de luptă rusesc Su-24 detectat în apropierea spaţiului aerian al NATO, deasupra Mării Negre, potrivit unui comunicat al Forţelor Aeriene Regale britanice (RAF), a transmis Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MAE: Cetățeanul român răpit în Yemen a fost eliberat
Cetățeanul român care făcea parte din echipajul navei 'Galaxy Leader' și a fost răpit în Yemen a fost eliberat și se află în siguranță, a transmis, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). MAE precizează că acțiunea este rezultatul eforturilor susținute ale Serviciului de Informații Externe (SIE) și ale celorlal
MAE: Discuție telefonică între ministrul Hurezeanu și omologul turc despre situația din Marea Neagră
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut, miercuri, o discuție la telefon cu omologul său turc, Hakan Fidan. 'Am avut o discuție telefonică excelentă cu ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan, cu accent pe consolidarea în continuare a parteneriatului strategic România-Turcia, alături de cooperarea constructivă
Președintele Camerei Deputaților: Planul de reorganizare va fi finalizat luni; o reducere de peste 200 de posturi
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a anunțat miercuri că săptămâna viitoare va fi finalizat un plan de reorganizare a Camerei, de reducere a posturilor de angajați, precum și măsuri de eficiență energetică. 'Avem în vedere și la Cameră (o reorganizare - n.r.). Avem în total 1.500 și ceva de angajați, din ca
Ministrul Cseke Attila: Statul nu este performant în relația cu cetățeanul; să se renunțe la sporurile de antenă
Statul nu este performant în relația cu cetățenii, consideră ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care spune că angajații și demnitarii 'ar trebui să scape' de sporul de antenă. 'Este un stat care nu este performant în relația cu cetățeanul, este un stat care în multe privințe - și evident sunt și excepții - nu li
Elena Lasconi: România condusă de PSD nu-i protejează pe cei vulnerabili, ci doar pe speciali
Președinta USR, Elena Lasconi, îi reproșează premierului Marcel Ciolacu faptul că nu sprijină persoanele vulnerabile și că îi protejează 'doar pe speciali'. Peste un milion de persoane cu pensii mici, între 1.281 de lei și 2.000 de lei, 'nu mai primesc niciun leu' în 2025 pentru alimente și mese calde, s
AUR a decis să-l susțină în continuare pe Călin Georgescu la prezidențiale
Consiliul Național de Conducere (CNC) al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, ca, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidențiale, partidul să-l susțină în continuare pe Călin Georgescu. Potrivit unui comunicat al formațiunii, AUR s-a reunit miercuri în cadrul ședinței extraordin
Bolojan: Urmează reorganizarea Camerei Deputaților; următoarea etapă - instituțiile din coordonarea Parlamentului
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat că va urma reorganizarea Camerei Deputaților, pe baza unei analize a activității angajaților, și a instituțiilor aflate sub control parlamentar, pentru care se va organiza un grup de lucru. 'Fiecare instituție, Senatul României, Camera Deputaților... aceste măsuri de reorganizare le-am
Ilie Bolojan: Reducerea numărului secretarilor de stat - în jur de 20%
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri că reducerea numărului secretarilor de stat va fi de aproximativ 20%, dar că datele exacte le va comunica Guvernul în zilele următoare. 'Aceste lucruri vor fi stabilite de Guvern. Dacă ar fi să avansez o cifră, mă gândesc că ar putea fi o reducere care să fie undeva în jur d
Bolojan: Cererea de suspendare a președintelui Iohannis - acțiune de imagine; este irațională
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a afirmat, miercuri, că solicitarea de suspendare a șefului statului Klaus Iohannis este o acțiune de imagine și este ''irațională''. 'În această perioadă, ceea ce vedeți sunt de fapt acțiuni politice de precampanie care nu au decât un scop exclusiv politic și nu au nicio le
Camerele video funcționale, obligatorii în centrele de asistență socială; înregistrările, stocate minimum 30 de zile (proiect USR)
Instalarea și menținerea în stare de funcționare a unor camere de supraveghere video va fi obligatorie în centrele de asistență socială, conform unei inițiative legislative depuse de către deputatul USR Emanuel Ungureanu. Proiectul vizează o mai bună protecție și monitorizare a beneficiarilor și a angajaților, reiese dintr-un comunicat tran
Protest al angajaților Senatului
Zeci de angajați ai Senatului au protestat spontan miercuri în fața biroului președintelui Senatului, Ilie Bolojan, ca urmare a deciziei conducerii instituției de a reduce schema de personal cu 2
Prezidențiale2025/AEP: 525 cereri de vot prin corespondență și 182 - la secțiile din străinătate, în primele două zile
Autoritatea Electorală Permanentă anunță că 525 de cereri pentru votul pentru corespondență și 182 pentru votul la secțiile din străinătate au fost primite până miercuri, la ora 11,00, pe portalul www.votstrainatate.ro, în primele două zile de la declanșarea procedurii de înregistrare a aleg
Bolojan: Posturile Senatului, reduse de la 796 la 618; flota de mașini și cota de combustibil - reduse cu 20%
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat, miercuri, că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de mașini a forului legislativ și cota de combustibil vor fi reduse cu 20%. 'Am propus o nouă organigramă, această organigramă a fost avizată și cele două memorandumuri, iar odată cu aprobarea acesteia în p
Bolojan: Nu am date în speța primarului Sinaia; fiecare cetățean trebuie să răspundă pentru ceea ce face
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, miercuri, că nu are date în speța primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, în cazul căruia procurorii DNA fac percheziții într-un dosar care vizează mai multe fapte de corupție, afirmând că instituțiile statului își fac datoria și fiecare cetățean trebuie să răspundă pentru ceea ce
Ambasadorul Germaniei: Tratatul de la Elysee este fundamentul strânsei prietenii franco-germane și simbolul reconcilierii
Tratatul de la Elysee este fundamentul strânsei prietenii franco-germane și simbolul reconcilierii dintre Germania și Franța după cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer. Mesajul este transmis de misiunea diplomatică germană în contextul în care Germania și Franța celebrează, pe 22