Iohannis: Cred că odată şi odată trebuie să tragem linie şi să terminăm cu acest sistem de ordonanţe de urgenţă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Sibiu, că, în opinia sa, sistemul de ordonanţe de urgenţă trebuie să înceteze, pentru că "aproape toate guvernele le-au folosit, cu precădere în vacanţa de vară".
El a fost întrebat - în contextul anunţului social-democraţilor că săptămâna viitoare vor stabili într-o şedinţă de partid dacă îşi asumă sau nu printr-o ordonanţă de urgenţă modificarea Codului penal - dacă va participa la o eventuală şedinţă de Guvern pe această temă.
"Eu cred că una dintre marile probleme din Constituţia noastră este reprezentată tocmai de posibilitatea absolut necontrolată de a da ordonanţe de urgenţă pe timpul vacanţei parlamentare. Toate partidele au criticat sistemul de ordonanţe de urgenţă, dar, odată ajunşi la putere, toţi au folosit acest sistem. Este contraproductiv şi pericolul constă în faptul că Guvernul poate să dea ordonanţe de urgenţă fără ca cei vizaţi sau cei interesaţi să poată interveni măcar pentru un control pe constituţionalitate", a arătat el.
Şeful statului a amintit că, la o ordonanţă de urgenţă dată de guvern, preşedintele nu poate să solicite o verificare pe constituţionalitate şi nici cei vizaţi nu pot interveni, ca la o procedură parlamentară.
Iohannis a vorbit, în acest context, de nevoia ca societatea civilă să reacţioneze.
"Personal, cred că odată şi odată trebuie să tragem linie şi să terminăm cu acest sistem de ordonanţe de urgenţă fiindcă în practică ştim - aproape toate guvernele le-au folosit, cu precădere în vacanţa de vară, pentru a rezolva probleme cu care poate nu ar fi avut şanse în sesiunea parlamentară. Deci, trebuie mare grijă. Societatea civilă trebuie să fie în alertă şi în momentul în care apar ordonanţe de urgenţă care nu ar trebui să existe, cum a fost, de exemplu, Ordonanţa 13, acea nefericită Ordonanţă 13, să protestăm cu toată fermitatea împotriva acestei chestiuni", a mai spus Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, redactor video: Sergiu Olteanu, grafician: Ioana Matei-Cârlan, editori online: Gabriela Badea, Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Silviu Predoiu: Democrația românească cere mai mult decât apeluri și declarații, cere acțiune
Președintele Partidului Liga Acțiunii Naționale, Silviu Predoiu, candidat la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că, deși este pregătit să semneze Declarația Universității București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății deschise, nu va fi prezent la UB pentru că democrația românească cere 'acțiu
VIDEO Premierul Ciolacu: La programul Rabla, crește valoarea tichetului pentru mașinile electrice
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că la programul Rabla va crește valoarea tichetului pentru mașinile electrice la circa 7.500 de euro, iar la Casa Verde Plus va fi extins programul de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare și pompe de căldură. 'Aprobăm cele mai importante programe de protecția mediului pentru care am și majorat
VIDEO Ciolacu: Decizie importantă în educație - concursuri pentru circa 62.000 de posturi, ocupate acum pe perioadă determinată
Guvernul va aproba, în ședința de joi, cadrul normativ pentru organizarea concursurilor de angajare pentru circa 62.000 de posturi din învățământ, ocupate în acest moment pe perioadă determinată, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Premierul-întrevedere cu comisarul european pentru buget: Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună prezintă un interes major
România va avea un rol activ și constructiv în consultările pentru viitorul Cadru Financiar Multianual post 2027 pentru a se materializa într-o propunere echilibrată, în măsură să răspundă obiectivelor Uniunii Europene și schimbărilor politice, economice și de securitate, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, la întrevederea cu delegația c
VIDEO Ciolacu: Aprobăm o zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, arătând că acesta este o 'decizie ce arată respectul profund pentru pentru deschiderea totală și căldura arătată permanent românilor'. 'Aprobăm o zi de doliu național &ic
Bolojan - întâlnire cu comisarul european pentru buget: Am subliniat importanța menținerii alocărilor pentru coeziune și agricultură
Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, joi, la Palatul Cotroceni cu comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, context în care a punctat importanța menținerii alocărilor pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună în viitorul buget al UE și găsirea de soluții la provocările actuale din do
Prezidențiale2025/George Simion a semnat Declarația Universității București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a semnat Declarația Universității București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății deschise. George Simion nu a fost prezent joi în balconul de la Facultatea de Geografie, acolo unde ceilalți candidați au semnat documentul. Liderul sen
Prezidențiale2025/ AEP a demarat verificarea finanțării activității AUR în campanie și activitatea curentă
Autoritatea Electorală Permanentă anunță joi că a demarat procedurile legale privind verificarea finanțării activității AUR pentru campania electorală pentru alegerile prezidențiale și activității curente a acestei formațiuni politice. 'Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că partidu
Funeralii Papa Francisc/Ambasadorul Argentinei: Întreaga viață a Suveranului Pontif a fost un ghid moral pentru toți
Viața Suveranului Pontif a fost 'un ghid moral pentru toți', a declarat, joi, ambasadorul Argentinei în România, Carlos Alejandro Poffo, care a transmis un mesaj în cartea de condoleanțe deschisă la Nunțiatura Apostolică de la București, la moartea Papei Francisc. Diplomatul a afirmat că oamenii din țara lui se simt a
Prezidențiale2025/Daniel Funeriu a semnat Declarația Universității București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Daniel Funeriu a semnat joi Declarația Universității București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății deschise. Daniel Funeriu a semnat declarația în balconul Universității din Facultatea de Geografie, alături de rectorul UB, Marian Preda, fos
Funeralii Papa Francisc/ Președintele interimar al Senatului a semnat în cartea de condoleanțe de la Nunțiatura Apostolică
Papa Francisc a fost un lider extrem de puternic și foarte important pentru România, a declarat, joi, președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care a transmis un mesaj de condoleanțe, la moartea Suveranului Pontif, la Nunțiatura Apostolică de la București. 'Curajul și bunătatea Sanctității Sale să inspire în contin
Prezidențiale2025/Lavinia Șandru a semnat Declarația Universității București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României
Candidata Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidențiale, Lavinia Șandru, a semnat joi Declarația Universității București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății deschise. Lavinia Șandru a semnat declarația în balconul Universității din Facultatea de Geografie, alături de
Proiectul privind pensiile magistraților - luni, în plenul Senatului
Parcursul în Senat al proiectului privind pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare, a fost stabilit, joi, de Biroul permanent, actul normativ urmând să primească avizele și raportul comisiilor de specialitate până la finalul săptămânii, iar lunea viitoare să fie dezbătut și votat de plenul Camerei superioare, în
Prezidențiale2025/Victor Ponta a semnat Declarația Universității București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a semnat joi Declarația Universității București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății deschise. Ponta a semnat declarația în balconul Universității din Facultatea de Geografie, în prezența rectorului Universității din Bucur
Funeralii Papa Francisc/UPDATE/Marcel Ciolacu - mesaj în cartea de condoleanțe deschisă la Nunțiatura Apostolică în România
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi dimineața, un mesaj în cartea de condoleanțe deschisă la Nunțiatura Apostolică în România în memoria Suveranului Pontif Francisc. Șeful Guvernului a petrecut câteva minute în sediul Ambasadei. 'Moștenirea morală și spirituală a Papei Francisc va răm