Premierul-întrevedere cu comisarul european pentru buget: Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună prezintă un interes major
România va avea un rol activ și constructiv în consultările pentru viitorul Cadru Financiar Multianual post 2027 pentru a se materializa într-o propunere echilibrată, în măsură să răspundă obiectivelor Uniunii Europene și schimbărilor politice, economice și de securitate, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, la întrevederea cu delegația condusă de comisarul european pentru buget, antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin.
'Pentru România, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună prezintă un interes major și în viitorul Cadru Financiar Multianual. Cele două politici sunt și trebuie să rămână instrumente puternice pentru reducerea inegalităților între regiuni, comunități și oameni, pentru stimularea convergenței și creșterea competitivității economiilor noastre', a subliniat Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat al Guvernului.
Totodată, șeful Executivului a susținut că Politica de Coeziune trebuie să rămână un vector de competitivitate și principala politică structurală de investiții, care să mențină echilibrul celor trei dimensiuni: economică, socială și teritorială.
'Politica de Coeziune trebuie să beneficieze în continuare de o alocare distinctă adecvată, comparabilă cu ponderea sa actuală. Principalul criteriu de repartizare a fondurilor între statele membre trebuie bazat pe principiul susținerii comunităților, regiunilor și cetățenilor care au o mai mare nevoie de sprijin pentru dezvoltare și să țină cont de proximitatea față de Ucraina', a arătat prim-ministrul.
În perioada 2014-2020, România a beneficiat de 24 de miliarde de euro finanțare prin Politica de Coeziune, realizând o absorbție de 99,7% și ocupând locul al patrulea între statele membre UE, conform comunicatului.
' Pentru actuala perioadă de programare, 2021-2027, alocările dedicate României din fondurile europene aferente Politicii de Coeziune însumează aproximativ 31 de miliarde de euro, la care se adaugă contribuția națională. Se ajunge astfel la o finanțare totală de aproximativ 44,5 miliarde de euro pentru proiecte de dezvoltare durabilă, transport, sănătate, educație și ocuparea forței de muncă, incluziune și demnitate socială, program pentru o tranziție justă, creștere inteligentă, digitalizare, instrumente financiare și asistență tehnică. Până în prezent, pentru Politica de Coeziune au fost deschise apeluri de proiecte în valoare totală de peste 35 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 77% din alocarea UE a programelor', precizează sursa citată.
În cadrul discuțiilor, prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, de asemenea, importanța menținerii Politicii Agricole Comune și după anul 2027 într-o formă care să contribuie la coeziunea și securitatea UE.
'Politica Agricolă Comună este principalul instrument de sprijin al veniturilor fermierilor din UE. Această politică trebuie să beneficieze de alocare echilibrată și de reguli simplificate care să poată fi ușor de înțeles și de pus în aplicare de către fermieri', a subliniat Ciolacu.
În perioada 2021-2027, alocarea destinată României prin Politica Agricolă Comună este de aproximativ 20 de miliarde de euro, din care 13,3 miliarde de euro reprezintă plăți directe pentru fermieri, iar 6,7 miliarde de euro finanțare pentru proiecte de dezvoltare regională.
În cadrul întrevederii, prim-ministrul Marcel Ciolacu a apreciat inițiativa comisarului european pentru buget, antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, de a vizita statele membre pentru consultări în pregătirea propunerii Comisiei privind viitorul Cadru Financiar Multianual.
Cei doi oficiali au discutat despre flexibilizarea și simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene de către statele membre, astfel încât resursele să fie valorificate cât mai bine în beneficiul cetățenilor și comunităților.
'Provocările majore existente ne obligă să fim ambițioși atât în termeni de obiective, cât și în privința finanțării. Viitorul buget multianual este deosebit de important pentru susținerea îndeplinirii obiectivelor strategice ale Uniunii Europene și ale fiecărui stat membru', a menționat Marcel Ciolacu.
Guvernul precizează că România este beneficiar net al bugetului comunitar, iar finanțarea totală primită de la Comisia Europeană, ulterior aderării la Uniunea Europeană (2007-2025), este de aproximativ trei ori mai mare decât contribuția națională plătită la bugetul UE, respectiv 101 miliarde euro, față de 33 miliarde euro.
La întrevederea între premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru buget, antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au mai participat, din partea României, Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Radu-Oprea, șeful Cancelariei prim-ministrului. AGERPRES/ (AS - redactor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: gov.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peiu (AUR): 'Recesiunea tehnică' este paravanul unui eșec major de guvernare
Liderul grupului Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din Senat, Petrișor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că 'minte românii' și încearcă să ascundă prăbușirea economică în spatele unor artificii de limbaj, inventând sintagma 'recesiune tehnică', pentru a cosmetiza un eșec major de guvernare. 'Da
Miruță: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
România va continua să rămână ferm angajată în eforturile de aprofundare a cooperării cu Japonia, atât în plan bilateral, cât și pe palier NATO, în contextul unor riscuri de securitate comune, a fost mesajul transmis de ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, în cadrul unei întrevederi avute cu omologul său jap
Inițiativă legislativă USR: Standarde unice pentru toate site-urile instituțiilor publice
Senatorul USR Ciprian Rus, președintele Comisiei de IT&C din Senat, a depus la Parlament o inițiativă legislativă care urmărește unificarea modului în care cetățenii interacționează cu paginile și serviciile online ale instituțiilor publice. Potrivit unui comunicat al USR, proiectul prevede crearea unui Sistem Unic de Design Digital
Miruță: România nu trebuie să fie doar beneficiar de securitate, ci și furnizor; avem nevoie de o industrie de apărare competitivă
România nu trebuie să fie doar beneficiar de securitate, ci și furnizor, printr-o industrie națională de apărare competitivă, integrată în ecosistemul european, capabilă să producă, să inoveze și să atragă investiții, a afirmat vicepremierul Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale. Acesta a precizat că a avut sâmbătă, la Mu
Geoană: Relația transatlantică rămâne esențială și unică, însă are nevoie de găsirea unui nou echilibru
Relația transatlantică rămâne esențială și unică, însă are nevoie de găsirea unui nou echilibru și numitor comun, a declarat sâmbătă fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Declarația acestuia vine în urma discursului susținut de secretarul de stat american Marco Rubio, la Conferința de Securitate de la
Guvernul salută achiziția operatorului Portului Giurgiulești din Republica Moldova: Tranzacția contribuie la consolidarea Parteneriatului strategic
Guvernul salută tranzacția în curs de finalizare de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru cumpărarea operatorului Portului Internațional Giurgiulești, firma ICS Danube Logistics, de către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța. Potrivit unui comunicat al Executivului, BERD a sem
Întrevedere a ministrului Oana Țoiu cu comisarul european Michael McGrath: România - apărător al principiilor democratice
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut o întrevedere cu comisarul european pentru democrație, justiție, stat de drept și protecția consumatorului, Michael McGrath, cu ocazia vizitei acestuia în România, context în care șefa diplomației române a subliniat angajamentul țării noastre față de principiile democratice. Potrivit
Daniel Băluță către premierul Bolojan: Banii Guvernului sunt, la fel ca și cei ai Sectorului 4, banii românilor
Președintele PSD București, Daniel Băluță, i-a transmis vineri premierului Ilie Bolojan că banii Guvernului sunt, la fel ca și cei ai Sectorului 4, banii românilor. Reacția acestuia vine după ce premierul a declarat într-un interviu la Europa FM că primarul Sectorului 4 își face reclamă cu ''lucrările la pasajul din centru pe banii Gu
Nicușor Dan: Responsabilii politici să se preocupe mai mult de problemele structurale, mai puțin de zgomot și lozinci
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică. Într-o
RECTIFICARE Guvern: Proiect de ordonanță de urgență privind proceduri simplificate pentru investitori
În știrea cu titlul ''Guvern: Proiect de ordonanță de urgență privind proceduri simplificate pentru investitori'', difuzată vineri, la ora 19:16, pe fluxurile Politic și București şi pe site-ul www.agerpres.ro, în paragraful al șaptelea se va citi corect ''numărul de membri (...) va fi red
Oana Țoiu: NATO rămâne angajată să își consolideze postura de descurajare și apărare pe Flancul estic
Alianța Tratatului Atlanticului de Nord rămâne angajată să își consolideze postura de descurajare și apărare pe Flancul estic și România are un rol-cheie în regiune, a transmis, vineri, ministrul de Externe, Oana Țoiu. Aceasta s-a întâlnit, alături de ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, cu secretarul
Ciucu: Au lăsat să treacă doar măsurile care au afectat populația, după care au blocat reformele necesare
Liberalii trebuie să fie lângă Ilie Bolojan, transmite primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, susținând că prim-ministrul a salvat partidul 'de la un dezastru cu o cifră' la alegerile din noiembrie 2024. În opinia sa, Ilie Bolojan este 'tocat zi de zi' în media, în mod cu 'totul nedrept'. Dacă ar fi fost aplica
Bolojan: Anul trecut, în jur de 50 de milioane de euro a fost ajutorul pe care România l-a acordat Ucrainei
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că ajutorul pe care România l-a acordat Ucrainei, anul trecut, a fost în jur de 50 de milioane de euro, printr-o alocare bugetară la NATO. 'Unul din lucrurile vehiculate este că, în timp ce există o dificultate financiară în România, noi susținem Ucraina cu sume foarte mari. Aces
Bolojan, despre amânările CCR: Sunt nesănătoase din toate punctele de vedere pentru încrederea publică
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la amânarea deciziei CCR în cazul pensiilor magistraților, că 'aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele vedere pentru încrederea publică', menționând că e foarte probabil să aibă ca efect constatarea de către Comisia Europeană că țara noastră nu a îndeplinit acest angaj
Bolojan: Săptămâna viitoare ar trebui să avem reforma administrației publice și măsurile de relansare adoptate
Săptămâna viitoare ar trebui să avem pachetul privind reforma administrației publice și pe cel referitor la măsurile de relansare economică adoptate, a declarat vineri prim-ministrul Ilie Bolojan. 'Suntem într-o coaliție de patru partide și gândiți-vă că, pentru a putea pune în practică aceste măsuri, e nevoie de o masă critică &ici






