Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Petrișor Peiu (AUR): 'Haos bugetar, frică și minciună! Acesta este bilanțul real al guvernării PSD-PNL-UDMR!'
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă asupra prăpastiei bugetare spre care a fost împinsă România de către coaliția toxică PSD-PNL-UDMR. Cererea Comisiei Europene pentru un plan concret de reducere a deficitului nu este o surpriză, este consecința directă a incompetenței, risipei și cinismului celor care conduc astăzi țara.
'Guvernanții noștri de la PSD, de la PNL, de la UDMR au aflat cu stupoare, de parcă s-ar fi așteptat la altceva, că le cere Comisia Europeană un plan concret de reducere a deficitului bugetar. Asta înseamnă reducerea cheltuielilor și creșterea încasărilor!
Și oamenii nu știu ce să facă, pentru că această cerere i-a prins fix în pragul campaniei electorale sau în interiorul campaniei electorale. Și le e frică! Le e frică să arate poporului că trebuie să crească taxele, le e frică să arate propriilor susținători care populează conducerile aparatului bugetar imens, le e frică să arate că trebuie să le taie din salarii, că trebuie să-i trimită acasă pe unii dintre ei.
Dar noi știam cu toții, risipa nu poate să meargă la infinit, risipa nu poate să crească la infinit. Va trebui, că ne cere sau nu ne cere Comisia Europeană, va trebui să ne chivernisim mai bine. Va trebui să tăiem din cheltuielile aberante pe care le face acest guvern. Și acest lucru nu se va face decât cu suferință.
De asemenea, este imperios necesar ca cei care au creat această situație să plece acasă! Cât timp vor mai sta la putere? Au dovedit deja că nu știu, nu au soluții, nu știu ce să facă mai mult decât ceea ce fac. Trebuie să vină cineva care are și puterea, și determinarea, și știința de a face altceva', a declarat senatorul AUR, Petrișor Peiu.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].