Iohannis sesizează CCR privind Legea pentru modificarea unor acte normative din domeniul sănătăţii
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, o sesizare de neconstituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii.
Legea a fost trimisă la promulgare pe 16 aprilie.
"Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 77 alin. (2) din Constituţie", se arată în cererea de reexaminare.
Potrivit lui Iohannis, legea a fost adoptată cu încălcarea limitelor cererii de reexaminare formulate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie.
Preşedintele aminteşte că, pe 29 noiembrie 2017, a formulat cerere de reexaminare a acestui act normativ, supunând atenţiei legislativului necesitatea adoptării acestuia ca lege organică, necorelarea unor dispoziţii, aspecte referitoare la neclaritatea şi lipsa de precizie a unor prevederi.
El menţionează că, până la finalizarea reexaminării în Parlament a legii criticate, Guvernul a emis două ordonanţe de urgenţă ce transpun legislativ o parte din dispoziţiile acesteia - OUG nr. 88/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi, respectiv, OUG nr. 8/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii.
"Cu ocazia reexaminării, forul legislativ a operat o serie de modificări în sensul admiterii, în parte, a criticilor cuprinse în cererea de reexaminare, dar a modificat sau eliminat şi un număr de 11 puncte - neindicate prin cererea transmisă de preşedintele României - şi care nu se aflau într-o strânsă legătură cu dispoziţiile pentru care s-a solicitat reexaminarea", arată Iohannis.
El adaugă că, prin jurisprudenţa sa, CCR a statuat că art. 77 alin. (2) din Constituţie implică un dialog constituţional între Preşedinte şi Parlament.
"Acest dialog constituţional are drept efect redeschiderea procedurii legislative între aceste instituţii, însă numai în limitele cererii de reexaminare, iar depăşirea acestor limite ar acorda, în cadrul acestei relaţii, un rol preeminent fie Parlamentului, fie preşedintelui României, după caz, întrucât, dacă s-ar redeschide procedura legislativă indiferent de limitele cererii de reexaminare, Parlamentul ar putea adopta o lege cu un conţinut total diferit faţă de cea iniţială, iar preşedintele României nu va mai putea cere reexaminarea acesteia, fiind vorba, în sens strict formal, de aceeaşi lege, ceea ce impune promulgarea acesteia în termen de 10 zile de la comunicarea sa", explică Iohannis amintind de decizia CCR nr. 63/2018.
Şeful statului subliniază că, în aplicarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţională a stabilit că Parlamentul trebuie să se pronunţe strict faţă de problemele ridicate de către preşedinte în cererea de reexaminare.
El menţionează că CCR a precizat că "cererea formulată de preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie are ca efect reluarea procesului legislativ, cadru în care Parlamentul poate modifica sau completa legea în sensul cerut de preşedinte, poate menţine legea în forma adoptată iniţial sau, dimpotrivă, ţinând seama şi de punctul de vedere al preşedintelui, o poate respinge".
"În ceea ce priveşte legea supusă controlului de constituţionalitate, intervenţiile legislative anterior menţionate, operate dincolo de cele deschise prin cererea de reexaminare, nu au avut în vedere corelări tehnic-legislative impuse de modificarea/completarea textelor supuse reexaminării şi nici nu sunt indisolubil legate de acestea. Aceste intervenţii legislative, ce nu privesc nici direct, nici indirect textele supuse reexaminării, vizează mai degrabă adaptarea conţinutului normativ al legii criticate la dispoziţii din alte acte normative, respectiv OUG nr. 88/2017 şi OUG nr. 8/2018. Acest tip de intervenţie se plasează în afara limitelor reexaminării şi încalcă astfel dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie întrucât soluţia constituţională pentru situaţia constatării existenţei în acte legislative diferite a unor norme cu un conţinut necorelat nu poate fi aceea a încălcării, a depăşirii cadrului procedural permis", indică preşedintele Iohannis.
Potrivit acestuia, CCR a stabilit că pentru aceste ipoteze legiuitorul, analizând în ce măsură reglementarea în cauză se mai justifică, are deplina libertate de a decide respingerea legii supuse reexaminării. El completează că cele două ordonanţe de urgenţă sunt în procedură parlamentară, iar corelarea necesară a textelor în cauză ar fi trebuit să vizeze cadrul dezbaterii în Parlament al celor două proiecte legislative şi nu utilizarea unei proceduri specializate şi limitate la criticile formulate de preşedintele României.
El susţine totodată că legea conţine prevederi ce contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Astfel, afirmă preşedintele, actul normativ prevede că: "În cazul reorganizării furnizorilor de servicii medicale prin transferul total sau parţial al activităţii medicale către o altă entitate cu personalitate juridică, la cererea entităţii, toate avizele de funcţionare şi acreditările deţinute se preiau de drept de către noua entitate juridică, corespunzător drepturilor şi obligaţiilor aferente activităţii medicale transferate, cu condiţia ca activitatea medicală transferată să nu fie modificată. Autorităţile competente au obligaţia de a preschimba pe numele entităţii noi avizul sau autorizaţia emisă anterior pe numele entităţii reorganizate".
"Norma introdusă vine în contradicţie cu principiul legalităţii reglementat în art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât instituie obligaţia preschimbării actului administrativ pe numele noii entităţi, fără verificarea îndeplinirii vreunor condiţii, având în vedere că actul administrativ individual fusese emis conform legii de o autoritate publică în considerarea unei persoane juridice individualizate. Aceste acte administrative individuale (avize de funcţionare, autorizaţii) sunt emise în regim de putere publică, cu scopul de a da naştere unor raporturi juridice pentru o persoană determinată prin chiar conţinutul actului. Astfel, aceste acte administrative individuale autorizează sau acreditează o entitate juridică determinată ca aceasta şi numai aceasta să desfăşoare o anumită activitate pentru care legea prevede necesitatea obţinerii avizului, respectiv a autorizaţiei, în niciun caz nu autorizează sau acreditează activitatea desfăşurată de orice entitate juridică", se precizează în sesizare.
Conform şefului statului, şi prevederea conform căreia "în cazul reorganizării furnizorilor de servicii medicale prin transferul total sau parţial al activităţii medicale către o altă entitate cu personalitate juridică, la cererea entităţii, contractele de furnizare de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi aflate în derulare se preiau de drept de către noua entitate juridică, corespunzător drepturilor şi obligaţiilor aferente activităţii medicale transferate, cu condiţia ca activitatea medicală transferată să nu fie modificată" încalcă legea fundamentală.
"Legea criticată nu precizează dacă entitatea cu personalitate juridică ce solicită preluarea contractelor de furnizare de servicii medicale aflate în derulare este obligată la respectarea aceloraşi condiţii, ceea ce conduce la posibilitatea transferării activităţii medicale de interes public către entităţi private neautorizate în acest sens", spune Iohannis.
Şeful statului argumentează că legea conţine şi prevederi ce contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
El arată că legea stabileşte condiţiile în care medicii se vor pensiona, însă prevederile în acest caz instituie un tratament diferenţiat, nejustificat obiectiv şi raţional.
"Prin modificarea introdusă la art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 se prevede că medicii se vor pensiona la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Totodată, prin modificarea introdusă la art. 391 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 se prevede că medicii care au împlinit vârsta de 65 de ani nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al autorităţilor de sănătate publică, al CNAS, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al oricărei alte unităţi sanitare publice. Deşi această interdicţie există şi în prezent, norma este corelată cu actuala prevedere, potrivit căreia vârsta de pensionare este de 65 de ani. Or, noua reglementare cuprinsă la art. 391 alin. (7) nu se mai corelează cu cea de la art. 391 alin. (1), aspect de natură să lipsească norma de claritate şi precizie, contrar exigenţelor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, dispoziţiile art. 391 alin. (7), astfel cum sunt modificate în legea criticată, nu se corelează nici cu dispoziţiile art. 185 alin. (14) din Legea nr. 95/2006.(...) Aşadar, se instituie un tratament diferenţiat, nejustificat obiectiv şi raţional, între medicii care nu sunt cadre didactice şi persoanele care deţin una dintre calităţile enumerate la art. 185 alin. (14), contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie", spune Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs














