Klemm: Una dintre priorităţile cheie este promovarea prosperităţii economice pentru SUA şi pentru România

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a declarat luni că promovarea prosperităţii economice pentru SUA şi pentru România este una dintre priorităţile cheie pentru parteneriatul strategic al celor două ţări.
"După criza financiară globală România şi-a revenit şi acum se bucură de o creştere economică foarte puternică devenind mai competitivă, creând legături comerciale cu UE, primind investiţii străine directe şi promovând de stabilitate macro-economică şi reforme ale pieţei financiare. În timp ce România are încă posibilitatea de a-şi îmbunătăţi competitivitatea în infrastructură, educaţie şi sistemul de sănătate, dezvoltarea ţării este un lucru cert. În 2016, creşterea României a fost de 59% pentru PIB comparat cu media europeană. (...) Pe lângă prosperitatea economică, România a intrat şi într-o nouă schemă politică prin acest Parteneriat strategic cu SUA. (...) Una dintre priorităţile noastre cheie este promovarea prosperităţii economice pentru SUA şi pentru România, iar Parteneriatul nostru strategic este format de acest angajament pentru sporirea oportunităţilor economice. (...) SUA şi România s-au angajat să respecte valorile democratice, incluzând aici statul de drept, să aibă pieţe deschise şi să promoveze drepturile omului şi să creeze legături puternice între toate naţiunile", a spus ambasadorul american, la conferinţa "Despre lumea în care trăim" organizată la Ateneul Român.
Hans Klemm a afirmat, în schimb, că o oportunitate ratată în ceea ce priveşte prosperitatea a fost un schimb mai mare între industriile cinematografice din România şi din SUA.
"În ceea ce priveşte prosperitatea, o oportunitate ratată a fost, de exemplu, un schimb mai mare între industria cinematografică din România şi din SUA. România intră în concurenţă cu multe alte ţări pentru investiţii americane, respectiv ţările vecine, dar şi cu Irlanda şi cu statele care alcătuiesc naţiunea americană. Americanii trebuie să hotărască dacă fac investiţii în România sau în Alabama, şi aşa stau lucrurile şi în industria cinematografică", a susţinut oficialul american.
El a vorbit în cadrul conferinţei despre globalizare.
"SUA se angajează alături de democraţiile industrializate şi alte state care au aceleaşi puncte de vedere împotriva agresiunii economice, dorind să modernizeze tratatele existente, vor să contracareze practicile de comerţ incorecte, vor să contracareze corupţia străină, vor să lucreze cu parteneri care gândesc la fel şi să faciliteze oportunităţi pentru pieţele noi. Astfel, SUA doresc să conlucreze cu parteneri comerciali şi să modernizeze sistemul internaţional comercial în beneficiul tuturor. Temerile împotriva presiunilor protecţioniste par să fie o reacţie exagerată şi în ciuda acestei retorici, globalizarea nu a ajuns la un curent contrar serios şi chiar dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar fi o greşeală să vorbim despre sfârşitul ei", a afirmat Hans Klemm.
El a adăugat că dacă lumea nu s-a prăbuşit din punct de vedere economic după marea criză din 1930, acest lucru nu se va întâmpla nici în 2020.
Pe de altă parte, ambasadorul american a afirmat că guvernele ar trebui să aibă o reacţie "puţin mai intruzivă" în reglementarea funcţionării platformelor on-line, în contextul ştirilor false. AGERPRES / (A - autor: Florentina Peia, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '
Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide
Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar
Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz
Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.
Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său.
Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)
Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o
Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central
Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect
Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie
Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p
Prezidențiale2025/INTERVIU George Simion: Suveranitatea înseamnă să decizi cu fruntea sus în orice alianță; nu izolare, ci respect
George Simion, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile prezidențiale din luna mai, speră într-o 'Românie în care să rămânem nu din obligație, ci din convingere', motiv pentru care proiectul lui de țară este 'România care își cheamă copiii acasă'. Într-un interviu ac