Dăncilă, despre declaraţia Anei Gomes privind situaţia justiţiei din România:Şi-a depăşit atribuţiile de europarlamentar
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, duminică seară, că Ana Gomes şi-a depăşit atribuţiile de europarlamentar prin declaraţia recentă privind situaţia justiţiei din România, pe care a calificat-o ca fiind una "total neinspirată".
"După părerea mea, este o declaraţie total neinspirată. Dar ca să înţelegem cine a făcut prima dată declaraţia: doamna Ana Gomes, într-adevăr, a fost şi este în Grupul Socialiştilor şi Democraţilor Europeni, o persoană care a fost - însuşi Portugalia a vrut de două ori să îi retragă imunitatea, tocmai pentru defăimarea propriei ţări. Cred că este o persoană pe care am putea să o asemănăm de multe ori, prin ceea ce face şi cum îşi aduce ţara în prim-plan în Parlamentul European, cu doamna Monica Macovei. Mai mult, doamna Ana Gomes este membră a Fundaţiei Friends of Europe, sub patronajul domnului Soros, deci nu aş putea să spun că dânsa este chiar în necunoştinţă de cauză a ceea ce vrea să inducă în România. Dar, din punctul meu de vedere, am spus că este o declaraţie neinspirată. Am văzut această declaraţie a doamnei Ana Gomes şi eu consider că dânsa şi-a depăşit atribuţiile de europarlamentar", a declarat Viorica Dăncilă la România Tv.
Premierul a răspuns astfel întrebată ce opinie are despre critica "foarte dură" la adresa Guvernului făcută la RFI de eurodeputatul Ana Gomes, membră a grupului SPD, care şi-a exprimat regretul faţă de anunţul ministrului român al Justiţiei, Tudorel Toader, privind propunerea de revocare din funcţie a şefei DNA şi a mai spus în context: " 'Oficialii europeni nu sunt proşti. Ei obţin informaţii din mai multe surse în România. Socialiştii nu pot închide ochii în faţa corupţiei'".
Dăncilă a reamintit, totodată, vizita pe care a făcut-o recent la Bruxelles, context în care a discutat cu înalţi oficiali europeni despre legile justiţiei.
"După cum ştiţi, am fost (...) la Bruxelles, am discutat despre legile justiţiei, am discutat cu oficialii europeni şi i-am rugat, atât pe domnul preşedinte Juncker, pe domnul preşedinte Tusk, al Consiliului European, pe preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, ca atunci când este vorba de o abatere, pe care o consideră dumnealor, de la justiţie, de la democraţie, de la libertate, de la valorile europene, să luăm legătura şi dacă va fi un lucru rău, îl vom îndrepta, dacă nu, vom da informaţii corecte referitor la ceea ce vrem să schimbăm, la ceea ce vrem să facem în România. Au fost întru totul de acord. Pentru că, această privire la general nu cred că este corectă. Inclusiv doamna Ana Gomes face o referire la mod general, dar nu spune punctual ce este incorect, ce se crede că nu este corect sau nu poate fi aplicat în România. Este clar că intenţiile dumneaei nu sunt intenţiile unui om care vede ceva incorect şi vrea să-l schimbe. Sunt intenţiile unui om care vrea să iasă în evidenţă, cum a făcut-o de atâtea ori în Parlamentul European", a mai declarat Dăncilă. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Nona Jalbă, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Senat: Ședință a Biroului permanent pentru convocarea, marți, a sesiunii extraordinare
Biroul permanent al Senatului se reunește, marți, pentru convocarea, în aceeași zi, a unei sesiuni extraordinare, pentru informarea senatorilor despre ordonanța de urgență adoptată de Guvern, pe 16 ianuarie, privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru președintele României din anul 2025 și alegerilor locale parțiale. P
Sondaj Avangarde pentru prezidențiale: Călin Georgescu - 38%; Crin Antonescu - 25%, Nicușor Dan - 17%
Fostul candidat independent Călin Georgescu ar urma să obțină 38% în primul tur al alegerilor prezidențiale, dacă acestea s-ar desfășura duminica viitoare, fiind urmat de Crin Antonescu (PNL, PSD, UDMR) cu 25%, Nicușor Dan (independent) - 17%, George Simion (AUR) și Elena Lasconi (USR) - câte 6%, Diana Șoșoacă (SOS) - 5%, un alt candidat - 3%, potrivit un
Bolojan, despre Parteneriatul România - SUA: Sunt convins că vom consolida prietenia între națiunile noastre
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, i-a urat succes președintelui SUA, Donald Trump, în noul său mandat, exprimându-și convingerea că prietenia dintre cele două state va fi consolidată. 'Îi urez succes președintelui Donald Trump în noul său mandat prezidențial! România și Statele Unite ale Americii au constr
Radu Magdin: Politica externă a României nu trebuie să fie afectată major de noul mandat Trump
Politica externă a României nu trebuie să fie afectată major de noul mandat Trump, iar multe dintre pozițiile trumpiste favorizează direct și indirect interesele țării noastre, cum ar fi politica sa de energie, cooperarea pe înzestrare militară, sprijinul pentru energia nucleară, politica bazelor în estul Europei, a afirmat, luni, pentru AGERPRES, a
Iohannis îl felicită pe Trump pentru învestire: Avem nevoie de o legătură transatlantică puternică și vibrantă
Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat, luni, pe omologul american, Donald Trump, pentru învestire, context în care a transmis că este nevoie de o legătură transatlantică puternică și vibrantă. 'Felicitări președintelui Donald Trump pentru învestire! România, partener strategic apropiat al Statelor Unite ale Amer
Ciolacu: Reîntoarcerea președintelui Trump la Casa Albă, un moment istoric, cu ecouri pozitive și în ceea ce privește România
Reîntoarcerea președintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive și în ceea ce privește România, a transmis premierul Marcel Ciolacu, după ce președintele ales al SUA a depus jurământul, devenind oficial al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. 'Reîntoarcer
Elena Lasconi: Începe un nou capitol în istoria SUA, un capitol pe care îl aștept cu speranță
Un nou capitol începe în istoria Statelor Unite ale Americii, odată cu cel de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, transmite președinta USR, Elena Lasconi. America reprezintă pentru România un 'punct de sprijin' în ce privește securitatea națională, menționează Lasconi într-un mesaj transmis cu
Iulian Fota: Nu cred că în Europa reușim să replicăm modelul Trump
Modelul de lider Donald Trump nu poate fi replicat în politica europeană, a declarat luni, pentru AGERPRES, fostul consilier prezidențial și analist politic Iulian Fota, care a subliniat că, în prima parte a mandatului noului președinte american, o prioritate va fi transmiterea gestionării războiului din Ucraina către Uniunea Europeană.
Nicușor Dan: SUA și NATO sunt garanții securității; UE reprezintă cadrul politic și economic pentru dezvoltare
România nu trebuie să aleagă între SUA și UE, precizează primarul Capitalei, Nicușor Dan, care menționează că Statele Unite și Uniunea Europeană trebuie să continue să colaboreze în baza valorilor care le unesc. De asemenea, România 'trebuie să se concentreze pe restabilirea credibilității' sale, atât pe p
Bolojan, despre solicitarea de suspendare a președintelui Iohannis: Un joc politic; e foarte probabil să nu se ajungă la vot
Președintele Senatului, liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a catalogat, luni, solicitarea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis drept un 'joc politic' și a susținut că este foarte probabil să nu se ajungă la vot în Parlament. 'Aici sunt trei aspecte. Sunt cele de joc politic, primul aspect. Președintele Iohannis,
Ilie Bolojan - întrevedere cu reprezentanții companiei Lockheed Martin
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a avut o întrevedere cu reprezentanții companiei americane Lockheed Martin, unul dintre liderii mondiali în domeniul industriei de apărare și tehnologie aerospațială. 'Discuțiile au vizat subiecte de interes comun, în special partajarea de tehnologie și parteneriate economice. Î
Cristian Pîrvulescu: Al doilea mandat al lui Donald Trump - sub semnul schimbării radicale de direcție
Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că al doilea mandat al lui Donald Trump, pe care îl începe luni, stă sub semnul schimbării radicale de direcție. El spune că, prin declarațiile sale, Donald Trump pare 'să valideze neo-imperialismul rus și chinez, încercând să antreneze Statele Unite într-un t
AEP: Competitorii electorali pot strânge semnături de susținere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din 4 mai
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat, luni, că, având în vedere adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 4/2025 potrivit căreia alegerile prezidențiale vor avea loc în 4 mai, competitorii electorali pot strânge semnături de susținere a candidaturilor. Potrivit unui comunicat al AEP, semnăturile de susținere
Lasconi: Ciolacu se pregătește iar să renunțe la bani din PNRR; România a îndeplinit 14% din jaloane
Președinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu de faptul că 'se pregătește din nou să renunțe la bani' din PNRR, din cauză că proiectele nu mai pot fi gata în timp util. Ea susține că România a îndeplinit doar 14% din totalul de 529 de jaloane pe care le are de realizat, dar și că premi
Dungaciu: Cea mai mare provocare pentru România - găsirea unei poziționări strategice pe relația Washington-Bruxelles
Cea mai mare provocare pentru România, pe termen scurt, este găsirea unei poziționări strategice pe relația Washington-Bruxelles, afirmă profesorul universitar Dan Dungaciu, care subliniază că în Statele Unite nu a avut loc doar schimbarea președintelui, apreciind că urmează 'o modificare și la nivelul valorilor care prezidează societatea americană