logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cristian Pîrvulescu: Al doilea mandat al lui Donald Trump - sub semnul schimbării radicale de direcție

Imagine din galeria Agerpres

Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că al doilea mandat al lui Donald Trump, pe care îl începe luni, stă sub semnul schimbării radicale de direcție.

El spune că, prin declarațiile sale, Donald Trump pare 'să valideze neo-imperialismul rus și chinez, încercând să antreneze Statele Unite într-un turbion global din care acestea să iasă învingătoare',

'Donald Trump începe un nou mandat la Casa Albă după o pauză de patru ani. O situație inedită, căci de la Grover Cleveland în 1892 niciun alt președinte nu a mai fost în această postură. Și ca vârstă Donald Trump este cel mai în vârstă președinte care începe un mandat, fiind cu cinci luni mai vârstnic decât Biden la debutul mandatului său în 2021. Dar, dincolo de aceste ciudățenii, al doilea mandat al lui Donald Trump stă sub semnul schimbării radicale de direcție', a declarat, pentru AGERPRES, profesorul Cristian Pîrvulescu.

Pe de o parte, spune analistul, Trump a anunțat că pregătește aproximativ 100 de ordine executive pentru prima zi a președinției sale, astfel încât să distrugă moștenirea administrației Biden.

'Cât de dură va fi această lovitură se va vedea, dar mulți cred că State Unite vor intra într-o nouă eră. Între cele, probabil, 100 de ordine executive vor fi cele privind migrația, probabil cea mai importantă măsură așteptată de susținătorii MAGA, dar și măsurile privind răsturnarea agendei climatice a administrației Biden. Dar ordinele executive sunt mai degrabă un simbol, iar nu o politică. Ordinele executive nu pot schimba o lege sau o reglementare, dar pentru Trump acest lucru nu pare să aibă vreo importanță. Dacă ordinele executive vor exceda cadrul legal, ele vor fi anulate în instanță. Dar mesajul privind schimbarea totală a politicii va fi fost spus!', a punctat Pîrvulescu.

Cristian Pîrvulescu este de părere că noul președintele american va încerca să schimbe direcția cât va putea de repede.

'Cu un Congres obedient, chiar dacă în Camera Reprezentaților majoritatea este de doar patru voturi, iar în Senat mai există încă o minoritate de vechi republicani, și o Curte Supremă dominată de conservatori - din cei nouă judecători, șase sunt conservatori, din care trei numiți de Trump în primul său mandat - noul președintele american va încerca să schimbe direcția cât va putea de repede. Iar față de precedentul mandat nu vor mai exista membri ai echipei sale care să reușească să modereze deciziile și să se împotrivească exceselor. O autentică Curte pare să se instaleze la Washington. Vor fi patru ani - din care primii doi, până la alegerile de la jumătatea mandatului, vor fi fără o opoziție puternică - în care Trump și Musk vor încerca să transforme America dintr-o democrație liberală, așa cum a fost permanent de la declararea independenței sale, într-un stat capitalist dezinhibat', a detaliat Pîrvulescu.

Analistul politic a remarcat însă că tendințele neo-imperialiste asociate conservatorismului MAGA și libertarianismul dezinhibat de tip Musk sunt, chiar prin natura lor, în contradicție, iar această contradicție riscă să devină principala problemă a noii administrații de la Washington.

'Prin declarațiile sale Donald Trump pare să valideze neo-imperialismul rus și chinez, încercând să antreneze Statele Unite într-un turbion global din care acestea să iasă învingătoare. Nu ar fi vorba de un nou tip de multilateralism, nici de o împărțire între noile 'imperii' a zonelor de influență, ci de o re-validare a poziției Americii ca singur factor de putere global. Deja în primul său mandat Donald Trump lăsa să se înțeleagă că sloganul său 'America First' ('Mai Întâi America') ascunde ideea unei lumi care să fie 'America only' ('Numai pentru America'). Iar pe plan extern, ideologia MAGA nu este expresia unui naționalism alb izolaționist, cum cred susținătorii săi, ci o lume în care America este singura putere mondială. Doar că s-ar putea întâmpla ca singura victimă în această confruntare geostrategică să fie democrația liberală', a susținut Pîrvulescu.

Potrivit profesorului Pîrvulescu, Donald Trump nu este în dezacord cu alte state pentru că vrea să acționeze unilateral, ci pentru că vrea să impună propria sa cale.

'Calea lui Trump, nu o cale a Americii. Iar cum timpul nu îi este favorabil - având, cel mai probabil, doar doi ani la dispoziție, până la alegerile de la mijlocul mandatului - va face tot ce îi stă în putință ca lumea să se schimbe peste noapte după chipul și asemănarea sa. Pentru aceasta, cum a făcut în primul său mandat, va încerca să instituie penalități împotriva tuturor celor care - urbi et orbi - nu sunt de acord cu el', a arătat analistul politic.

Cristian Pîrvulescu a afirmat, de asemenea, că pe plan intern Donald Trump va încerca nu numai să reducă liberalii la tăcere, ci și să transforme liberalismul într-o relicvă, iar pe plan extern va impune poziția potrivit căreia 'doar americanii ar avea dreptul să stabilească reguli internaționale'.

'Iar ceea ce va urma nu va avea echivalent în istoria tumultoasă a Americii. Căci în întreaga sa istorie America a fost democratică pentru că a fost liberală. Dacă va reuși să supraviețuiască acestei încercări, democrația americană va dovedi într-adevăr că este rezilientă. Pe plan extern, Trump și echipa sa consideră că doar americanii ar avea dreptul să stabilească reguli internaționale în materie de economie sau securitate. Acele state care nu ar fi de acord cu această poziție riscă să fie sancționate', a opinat Cristian Pîrvulescu.

Profesorul Pîrvulescu a subliniat că România nu poate avea interese diferite de cele europene. 'Orice abordare izolaționistă și unilaterală în raport cu SUA va avea consecințe asupra poziției țării noastre în concertul european. Iar România are deja un Parteneriat consolidat cu SUA', a punctat el. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 910

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 23-10-2026 15:12

Bolojan: În toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra; cu golanii e greu să faci treabă

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, la Sinaia, că în toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra, arătând că, dimpotrivă, cu 'golanii' este greu să faci treabă. 'Cu cât mai mulți oameni normali intră în politică la toate partidele, cu atâta densitatea acestora de normalitate va fi mai ma

Politic 23-10-2026 14:48

Bolojan, despre noul Guvern: E important să dea o senzație că, în afară de retorica politică, acțiunea e serioasă

Fostul premier Ilie Bolojan a afirmat, vineri, la Sinaia, că noul Guvern are mai multe puncte importante de atins, astfel încât anul 2027 să nu fie 'ratat', unul dintre ele fiind acela de a trece de evaluările agențiilor de rating și de a da senzația că, în afară de retorica politică, acțiunea sa este serioasă. 'E foarte important

Politic 23-10-2026 14:16

Timiș/Simonis (PSD): Urmează discuții pentru ocuparea funcțiilor de prefect și subprefect, vacantate după schimbarea Guvernului

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că în perioada următoare vor avea loc discuții pentru a decide asupra celor mai bune propuneri pentru a ocupa pozițiile de prefect și subprefect ale județului Timiș, după vacantarea lor, ca urmare a instalării noului Guvern. Prefectul USR Paul Finta a demisionat deja, iar surse din PNL Timiș au

Politic 23-10-2026 14:05

Csoma Botond (UDMR): Nu suntem de acord cu majorări de taxe și impozite; Guvernul rezistă cel puțin 6 luni

UDMR nu va fi de acord cu eventuale majorări de taxe și impozite, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al formațiunii și liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond. El a afirmat că un prim pas important care ar trebui făcut de noul guvern este rectificarea bugetară, urmat de proiectul de buget pe anul 2027. 'În primul rând să facă

Politic 23-10-2026 13:41

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel București a admis, vineri, contestația depusă de DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână în arest preventiv. Inițial, completul de judecată a fost format din magistrații Cristian Dumitru (președinte) și Daniela Maria Manolache, care au avut însă opinii diferite

Politic 23-10-2026 13:39

Incident pe mare/Neculăescu: Atacul asupra unei nave comerciale - încălcare flagrantă a dreptului internațional

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a condamnat atacul asupra unei nave comerciale aflate la doar 13 mile marine în largul orașului Constanța, în care un marinar a murit și alții au fost răniți, subliniind că România colaborează îndeaproape cu aliații NATO, inclusiv Bulgaria și Turcia, pentru a accelera implementarea capacităților su

Politic 23-10-2026 12:57

Nicușor Dan: O navă a fost lovită de o dronă la 13 mile, puțin în afara apelor teritoriale române

Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un 'eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina'. '

Politic 23-10-2026 11:45

VIDEO Nicușor Dan: Trăim niște momente în care apărarea țării a ieșit dintr-o zonă cumva teoretică

Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că apărarea țării nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, subliniind că sunt momente în care rolul Armatei în societate devine tot mai important.

Politic 23-10-2026 11:38

Sibiu/Europarlamentarul Ștefănuță: Bruxelles-ul consideră oieritul și transhumanța obiceiuri din trecut, deși sunt prezente în România

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a declarat, joi seara, într-o discuție despre transhumanță desfășurată în cadrul Festivalului Astra Film de la Sibiu, că este nevoie de un limbaj comun între realitățile păstoritului din România și percepția de la Bruxelles, unde, potrivit acestuia, oieritul și transhumanța sunt considerate obiceiuri din trecut

Politic 23-10-2026 10:54

Petrișor Peiu (AUR): Datele Eurostat demonstrează că Guvernul a ascuns dezastrul finanțelor publice

Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că 'a cosmetizat' deficitul bugetar și a ascuns adevărata situație a finanțelor publice. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, senatorul arată că, potrivit datelor Eurostat calculate în metodologia ESA, deficitul României a ajuns la 7,8% di

Politic 23-10-2026 09:16

Guvern: Oleg Ungureanu, rechemat din calitatea de consul general la Lyon

Oleg Ungureanu va fi rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon (Republica Franceză), conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Guvern. Oleg Ungureanu a fost numit în această funcție în 2023. 'Potrivit Hotărârii de Guvern, domnul Oleg Ungureanu se

Politic 23-10-2026 09:08

Guvernul acceptă vaccinuri de 1,31 milioane de lei donate de CE pentru combaterea pestei micilor rumegătoare

Executivul a aprobat vineri o hotărâre prin care statul român acceptă o donație de vaccinuri în valoare de 1.312.135 de lei din partea Comisiei Europene, pentru combaterea pestei micilor rumegătoare (PMR) și a variolei ovine și caprine (VOC), precum și transmiterea acestora în administrarea ANSVSA, în vederea implementării campaniei de v

Politic 23-10-2026 08:40

Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR

Premierul Luca Niculescu a anunțat că, vineri, după ședința de Guvern, va convoca o reuniune de evaluare cu miniștrii responsabili de îndeplinirea jaloanelor restante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Niculescu a subliniat că termenele sunt foarte strânse și că România nu își poate permite să piardă

Politic 23-10-2026 08:27

Luca Niculescu: Vreau să stabilim foarte rapid un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli

Premierul Luca Niculescu a anunţat, în debutul şedinţei Guvernului, că va fi elaborat un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli, cu responsabilităţi clare, măsuri de prevenţie, intervenţie rapidă şi sancţiuni ferme pentru actele de violenţă. În cursul zilei de vineri, premierul va avea o şedinţă de lucru cu miniştrii ş

Politic 23-10-2026 05:30

Ședință extraordinară de guvern; donație de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine, pe agendă

Guvernul va aproba într-o ședință extraordinară, vineri, un proiect de hotărâre privind acceptarea de către statul român a donației unor bunuri mobile, în vederea realizării vaccinării împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, și darea acestor bunuri în administrarea Autorității Națio