Gaza: Şeful diplomaţiei israeliene menţionează posibilitatea unui acord privind eliberarea ostaticilor

Ministrul israelian de externe Gideon Saar a menţionat joi posibilitatea "în prezent" a unui acord pentru eliberarea ostaticilor reţinuţi în Fâşia Gaza, într-un mesaj video difuzat de biroul său, relatează AFP.
"Este posibil să avem acum ocazia pentru un acord asupra ostaticilor (...) Sper să putem face asta şi cât mai curând posibil", a declarat Saar, în marja unei reuniuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care se desfăşoară în Malta.
Ministrul israelian a reiterat acest mesaj la întâlnirile sale din Malta cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi securitate, Kaja Kallas, printre alţii.
Purtătorul de cuvânt al secretarului de stat american, Matthew Miller, a declarat într-un comunicat că şeful diplomaţiei americane a insistat în timpul întâlnirii cu Gideon Saar ca Israelul să facă mai mult pentru a facilita intrarea ajutorului umanitar în Gaza.
Secretarul de stat a subliniat, de asemenea, nevoia urgentă a eliberării ostaticilor israelieni din Gaza şi stabilirii unui plan pentru Fâşia Gaza după încheierea războiului.
Miercuri, ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a anunţat că "există posibilitatea" de a se ajunge la un nou acord cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor.
În timpul unei vizite la baza aeriană Tel Nof, la sud de Tel Aviv, Katz a asigurat că Israelul creşte presiunea asupra grupării islamiste şi că "există posibilitatea ca de data aceasta să ajungem la un acord privind ostaticii".AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, estimează că nu este ușor să se ajungă la un acord de pace în #Ucraina cu SUA
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că nu este ușor pentru Rusia să se pună de acord cu Statele Unite asupra părților cheie ale unui posibil acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina și că Moscova nu își va mai permite niciodată să depindă din punct de vedere economic de Occident, informează Reuters. Președintele american D
Algeria/expulzări: Șeful diplomației franceze denunță o 'decizie regretabilă care nu va rămâne fără consecințe'
Decizia Algeriei de a expulza 12 oficiali francezi aflați la post în această țară ca represalii la o procedură judiciară în Franța este 'regretabilă' și 'nu va rămâne fără consecințe', a avertizat marți ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, la postul France 2, relatează AFP. 'Dacă Algeria alege să escaladeze
Donald Trump și președintele salvadorian Nayib Bukele se laudă cu alianța lor împotriva criminalității
Președintele american Donald Trump și omologul său din El Salvador, Nayib Bukele, și-au arătat luni înțelegerea perfectă în lupta împotriva crimei organizate, președintele salvadorian spunând că nu va trimite înapoi în Statele Unite un imigrant din țara sa expulzat din greșeală de Washington, informează AFP. Vorbind în
Japonia va crește anul acesta cheltuielile destinate apărării la 1,8% din PIB
Japonia a anunțat marți că intenționează să își crească anul acesta cheltuielile destinate apărării pentru a ajunge la 9,9 trilioane de yeni (aproximativ 61,746 miliarde de euro), echivalentul a 1,8% din PIB, informează EFE. Ministrul japonez al Apărării, Gen Nakatani, a declarat într-o conferință de presă că guvernul va aloca apro
Negocieri SUA-Iran: Controlul asupra îmbogățirii uraniului și a capacităților de armament - în centrul oricărui acord, atenționează Witkoff
Orice acord cu SUA asupra programului nuclear iranian va depinde în principal de controlul asupra nivelurilor de îmbogățire a uraniului și asupra capacităților de armament atomic ale Teheranului, a atenționat luni trimisul special al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, informează marți AFP. 'Va fi în
UE anunță un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni
Uniunea Europeană a anunțat luni un ajutor financiar de 1,6 miliarde de euro, eșalonat până în 2027, din care mai mult de jumătate este destinat consolidării Autorității Palestiniene, a declarat șefa diplomației europene, Kaja Kallas, conform AFP. 'Ne consolidăm sprijinul pentru poporul palestinian. 1,6 miliarde de euro pâ
Gaza: Hamas va răspunde propunerii israeliene de armistițiu după consultări
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a anunțat luni într-un comunicat că va răspunde propunerii israeliene de armistițiu temporar în Fâșia Gaza după 'consultările necesare', relatează AFP. Mai devreme, un responsabil al Hamas a confirmat pentru AFP că aceasta a primit o propunere israeliană de armistițiu, dar a precizat că o condiție
Resurse minerale: Discuțiile dintre ucraineni și americani sunt 'constructive'
Negocierile dintre Ucraina și Statele Unite privind un acord de exploatare a resurselor minerale strategice ale Ucrainei se desfășoară în mod 'constructiv', a declarat luni pentru AFP un oficial familiarizat cu discuțiile. Ultima reuniune vineri dedicată acestei probleme, sursă de fricțiuni între Kiev și Washington, 's-
Franța: Macron își reafirmă dorința de a 'declanșa o serie' de 'recunoașteri' ale unui stat palestinian și ale Israelului
Președintele francez Emmanuel Macron a reafirmat luni că dorește să declanșeze o 'serie de recunoașteri' ale unui stat palestinian și ale Israelului, în cadrul conferinței Națiunilor Unite pe care Franța o va co-prezida cu Arabia Saudită în iunie, la New York, relatează AFP. 'Ceea ce vrem să declanșăm este o serie de al
Parlamentul ungar a adoptat revizuirea Constituției cu măsuri sociale conservatoare, precum interzicerea marșurilor LGBT+
Parlamentul ungar a adoptat luni cu o largă majoritate un amendament constituțional care consolidează interzicerea marșurilor LGBT+, stabilește că protejarea copiilor prevalează în fața altor drepturi și înscrie în legea fundamentală existența numai a două genuri, masculin și feminin, relatează agențiile AFP și EFE. 'Oame
Trump îi învinuiește pe Biden și Zelenski pentru războiul din #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că nu au reușit să prevină războiul din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Zelenski și Joe Biden cel Corupt au făcut o treabă absolut oribilă permițând începerea acestei parodii', a scris Trump pe
NATO discută despre o țintă de cheltuieli pentru apărarea civilă, afirmă premierul suedez
Țările membre ale NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile pentru apărarea civilă și sprijinul pentru Ucraina ca obiective ale bugetului militar, a afirmat luni premierul suedez Ulf Kristersson, transmite Reuters. Numeroase state NATO și-au sporit deja cheltuielile militare de la începerea invaziei ruse în Ucr
BTA: Bulgaria va primi primele vehicule blindate Stryker în 2025 (Ministrul Apărării)
Ministrul bulgar al Apărării, Atanas Zapryanov, a anunțat luni că Bulgaria urmează să primească primele 33 de vehicule blindate Stryker pentru Forțele Terestre în 2025. Zapryanov a vorbit la ceremonia de marcare a celei de-a 113-a aniversări și a Zilei Patronului Colegiului Național de Apărare Rakovski. Modernizarea armatei bulgare se de
Marea Britanie: Lucrătorii de la salubritatea din Birmingham, în grevă de peste o lună, decid să continue protestul
Lucrătorii de la salubritatea din Birmingham au votat luni pentru continuarea grevei în care se află de la mijlocul lunii martie din motive salariale, a anunțat sindicatul Unite, ai cărui membri au refuzat să pună capăt protestului ce a făcut ca gunoaiele să se acumuleze de peste o lună pe străzile celui de-al doilea oraș din Marea Britanie, relatează AFP.
Militari ucraineni și occidentali se aflau în locația atacată cu rachete rusești la Sumî, susține ministrul rus de externe
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat, într-un interviu acordat luni ziarului Kommersant, că militari ucraineni și occidentali se aflau în locația atacată duminică de Rusia în orașul ucrainean Sumî, unde cel puțin 34 de persoane au fost ucise și 117 rănite de două rachete balistice Iskander, relatează agenția EFE.