Opinii divergente ale Greciei şi Turciei privind găsirea unei soluţii pentru reunificarea insulei Cipru

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a pledat sâmbătă pentru reunificarea Ciprului şi pentru retragerea controlului militar turc, în timp ce preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a respins perspectiva unor noi negocieri internaţionale sub egida ONU privind reunificarea insulei, divizată de o jumătate de secol, informează agenţiile de presă internaţionale.
"La jumătate de secol după tragedia naţională a Ciprului, îi onorăm pe cei care şi-au pierdut viaţa şi cerem un stat european unit, pe baza rezoluţiilor Naţiunilor Unite (ONU) şi fără o armată străină de ocupaţie", a declarat Mitsotakis pe reţelele de socializare.
Premierul elen a sosit sâmbătă pe insulă pentru a participa la evenimentele care marchează 50 de ani de la invazia de către trupele turce a insulei mediteraneene. Este pentru prima dată când un prim-ministru grec participă la comemorarea evenimentelor din 1974 de pe insulă.
Preşedintele cipriot acuză Turcia că de 50 de ani încalcă drepturile omului şi dreptul internaţional
Preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a descris ziua de 20 iulie drept "o zi sumbră de reflecţie şi amintire a morţilor".
"Dacă vrem cu adevărat să-i onorăm pe toţi acei oameni care s-au sacrificat pentru ca noi să fim astăzi aici, în calitate de Republica Cipru, trebuie să facem tot posibilul pentru a relua dialogul de pace", a declarat Christodoulides vineri seară.
Iar sâmbătă, Christodoulides a acuzat Turcia de încălcări continue ale drepturilor omului şi ale dreptului internaţional timp de 50 de ani. În cadrul evenimentelor comemorative, Christodoulides a subliniat că Turcia "rămâne responsabilă pentru încălcarea drepturilor omului a întregului popor cipriot".
De asemenea, el a subliniat că "invazia turcă barbară" a dat startul unei ocupaţii care continuă să aibă un impact "devastator" asupra părţii cipriote greceşti.
"Este o zi grea pentru toată lumea, o zi de amintire şi onoare pentru toţi cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru existenţa actualei Republici Cipru", a adăugat Christodoulides. Mai mult, el a reiterat că misiunea republicii este "eliberarea, reunificarea şi rezolvarea problemei cipriote", cu o soluţie bazată pe rezoluţiile ONU.
Totodată, Christodoulides a declarat sâmbătă că nu există "o altă opţiune" pentru ciprioţi decât să-şi reunifice ţara.
"Nu există altă opţiune" decât reunificarea, a declarat pentru presă Christodoulides, după ce a asistat la manifestările de la Nicosia, ultima capitală divizată din lume.
Preşedintele Turciei exclude noi negocieri sub egida ONU
La rândul său, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care marchează o jumătate de secol de la divizarea insulei Cipru printr-o vizită în autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara, a respins sâmbătă perspectiva unor noi negocieri internaţionale sub egida ONU pentru reunificarea insulei, potrivit AFP.
"Nu se poate ajunge nicăieri dacă nu vedem realitatea de pe insulă. Credem că o soluţie federală nu este posibilă în Cipru. Nu există niciun beneficiu pentru nimeni în continuarea negocierilor precum cele abandonate în Elveţia în 2017, în urma unui nou efort ONU", a apreciat Erdogan, care a vorbit din partea de nord a Nicosiei, aflată sub control turc.
În această linie, Erdogan a dat asigurări că Turcia este dispusă să implementeze o pace de durată în Cipru, fără a respinge "nicio mână de ajutor pentru a negocia o soluţie".
Potrivit lui Erdogan, această soluţie ar presupune independenţa părţii de nord a insulei, RTCN.
În ultimii ani, Erdogan a reiterat că singura soluţie la problema cipriotă este recunoaşterea internaţională a RTNC, care la insistenţele Ankarei a fost admisă ca "stat observator" în Organizaţia Statelor Turcice şi în Organizaţia pentru Cooperare Islamică.
În discursul său de sâmbătă, el a fost mai puţin direct, descriind propunerea de a crea două state pe insulă drept "foarte valoroasă", în timp ce le-a cerut ciprioţilor greci "să le permită ciprioţilor turci să se aşeze la masă în condiţii egale pentru a negocia".
Aşa-zisul "preşedinte" al RTNC, Ersin Tatar, a criticat în discursul său "embargoul inuman impus poporului (cipriot turc)" şi a mulţumit parlamentului turc pentru o moţiune aprobată joia trecută care cere comunităţii internaţionale să recunoască RTNC ca stat independent.
Ceremonia din nordul Ciprului include numeroase activităţi, concerte şi o paradă navală a flotei turce, în frunte cu portavionul TGC Anadolu, precum şi un spectacol aerian la care participă avioane de vânătoare turce. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina observă o intensificare a ofensivei ruse în nord-est și încearcă să mențină pozițiile ocupate peste graniță
Intensitatea luptelor crește în partea de nord-est a Ucrainei, unde armata rusă a inițiat o ofensivă în regiunile Sumî și Harkov și încearcă în continuare să expulzeze de pe teritoriul rus forțele ucrainene care ocupă câteva sate în regiunile Kursk și Belgorod, relatează miercuri agenția EFE. La opt lu
Sediul principal al tribunalului din Paris, evacuat în urma unei alerte cu bombă (poliția)
Sediul principal al tribunalului din Paris a fost evacuat în urma unei alerte cu bombă, a declarat miercuri o sursă a poliției locale pentru Reuters. Potrivit unei a doua surse, clădirea - un zgârie-nori emblematic situat de-a lungul șoselei de centură a Parisului la Porte de Clichy - a fost parțial evacuată. Prima s
Gaza: Aproximativ 500.000 de persoane strămutate de la încetarea armistițiului (ONU)
Aproximativ 500.000 de palestinieni au fost strămutați în Fâșia Gaza de la încetarea armistițiului și reluarea operațiunilor militare israeliene, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a secretarului general al ONU, Stephanie Tremblay, relatează AFP. 'Partenerii noștri umanitari estimează că din 18 martie, aprox
Premierul australian Albanese promite că nu va ceda presiunilor lui Donald Trump
Premierul australian Anthony Albanese a promis miercuri că va lupta pentru interesele țării sale în conflictul comercial cu Statele Unite, transmite AFP. 'Vom apăra interesul național al Australiei', a afirmat șeful guvernului de la Canberra într-o dezbatere televizată cu adversarul său conservator, Peter Dutton.
Harvard este o 'glumă' unde se 'învață ura și prostia', acuză Trump
Președintele american Donald Trump și-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează dpa. 'Harvard este o GLUMÃ, învață Ura și Prostia și nu ar mai trebui să primească fonduri federale', a scris Trump pe platforma sa Truth Social.
Vicepreședintele american Vance va călători în Italia și India împreună cu familia în perioada următoare, anunță Casa Albă
Vicepreședintele american JD Vance va întreprinde o călătorie în Italia și India, împreună cu familia, între 18 și 24 aprilie, a anunțat miercuri Casa Albă, potrivit dpa. 'Vicepreședintele va discuta priorități economice și geopolitice comune cu liderii din fiecare țară', a transmis Casa Albă. La Roma, Van
Europarlamentari cer Comisiei Europene noi sancțiuni contra Ungariei după ce Orban a interzis marșurile LGBT
O delegație a Parlamentului European a acuzat miercuri guvernul ungar al premierului conservator Viktor Orban că restrânge în continuare drepturile comunității LGBTQI+ prin interzicerea paradelor Gay Pride și a cerut Comisiei Europene să intervină pentru ca acest lucru să nu se întâmple, relatează agenția EFE. 'În discursul să
Serbia: Parlamentul l-a învestit pe Djuro Macut în funcția de prim-ministru
Parlamentul Serbiei a aprobat miercuri numirea lui Djuro Macut, medic și profesor universitar fără experiență politică, în postul de prim-ministru, după luni de proteste anticorupție care au dus la demisia predecesorului său, transmite Reuters. Votul a fost o formalitate în condițiile în care Partidul Progresist Sârb (SNS) al președinte
Israelul plănuiește o prezență pe termen lung în Gaza, Liban și Siria
Israelul intenționează să păstreze sub control militar permanent toate teritoriile pe care le-a capturat în Fâșia Gaza, Liban și Siria, transmite miercuri dpa. Armata va rămâne în 'zonele de securitate' ocupate pentru a acționa ca un tampon între luptători ostili și Israel 'în orice realitate temporară sau perman
Secretarul american de stat va avea discuții la Paris despre #Ucraina
Secretarul american de stat, Marco Rubio, se va afla la Paris în perioada 16-18 aprilie pentru discuții despre conflictul din Ucraina cu omologii europeni, a anunțat miercuri Departamentul de Stat al SUA, potrivit AFP. Rubio va fi însoțit de emisarul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff. Ei vor avea 'discuții cu omologii lor eur
Premierul slovac Fico descrie ca 'lipsă de respect' avertismentul șefei diplomației UE de a nu merge la Moscova pe 9 mai
Premierul slovac Robert Fico a confirmat marți că va merge la Moscova pe 9 mai la celebrarea Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste, deși șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a avertizat liderii europeni să nu ia parte la acest eveniment, avertisment descris de Fico drept lipsit de respect și o confirmare a faptului că este nevoie de o dezbatere despre starea
Olanda: Guvernul va suplimenta bugetul apărării cu 1,1 miliarde de euro anual, spune unul din liderii coaliției
Guvernul olandez își propune să majoreze cheltuielile de apărare cu 1,1 miliarde de euro în fiecare an începând din 2025, a indicat miercuri liderul partidului VVD din coaliția de guvernare, Dilan Yesilgoz, într-o postare pe rețeaua X, transmite Reuters. Suplimentarea cheltuielilor a fost convenită după negocieri
Ucraina a prelungit până pe 6 august legea marțială și ordinul de mobilizare
Ucraina a prelungit cu încă 90 de zile, până la data de 6 august, legea marțială și ordinul de mobilizare, transmit dpa și Reuters. Cele două moțiuni corespunzătoare depuse de președintele Volodimir Zelenski au întrunit majoritatea necesară de două treimi în parlament, au relatat media ucrainene. Legea marțială urma să ex
Kremlinul refuză să spună când va expira moratoriul cu #Ucraina privind atacurile asupra infrastructurii energetice
Kremlinul a afirmat miercuri că 'nu este pregătit' să spună când va expira moratoriul fragil privind atacurile asupra infrastructurii energetice, convenit cu Kievul sub presiunea Washingtonului, relatează AFP. Președintele rus Vladimir Putin a anunțat pe 18 martie că a ordonat armatei, în urma unei convorbiri cu omologul să
Trump participă la negocierile comerciale cu Japonia și le conexează de 'costul' sprijinului militar american
Președintele american Donald Trump a anunțat că va participa personal la negocierile ce au loc miercuri la Washington cu un ministru trimis de Japonia pentru a conveni un compromis privind taxele vamale, negocieri care conform liderului de la Casa Albă privesc și 'costul' sprijinului militar americane, relatează AFP. 'Japonia vine astăzi pentru a n