Trump participă la negocierile comerciale cu Japonia și le conexează de 'costul' sprijinului militar american
Președintele american Donald Trump a anunțat că va participa personal la negocierile ce au loc miercuri la Washington cu un ministru trimis de Japonia pentru a conveni un compromis privind taxele vamale, negocieri care conform liderului de la Casa Albă privesc și 'costul' sprijinului militar americane, relatează AFP.
'Japonia vine astăzi pentru a negocia taxele vamale, costul sprijinului militar (american pentru Japonia) și 'JUSTIȚIA COMERCIALÄ'. Voi participa la întâlnire', a scris Trump într-un mesaj pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
'Sper că vom putea conveni ceva care să fie bun (MÃREȚ!) atât pentru Japonia, cât și pentru SUA', a adăugat el, înaintea discuțiilor cu ministrul japonez al revitalizării economice, Ryosei Akazawa.
Potrivit agendei oficiale publicate până la acest mesaj, ministrul japonez avea în program să se întâlnească doar cu secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, și cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer.
Prezența lui Trump la aceste discuții sugerează importanța pe care el o acordă negocierilor bilaterale, în contextul războiului comercial global declanșat de decizia sa de a crește masiv taxele vamale.
Un aliat apropiat al Washingtonului și principala sursă de investiții străine în SUA, Japonia este vizată, la fel ca toate celelalte țări, de noile taxe vamale de 25% impuse de Trump pentru importurile de oțel, aluminiu și autovehicule.
Japonia este de asemenea amenințată de taxe vamale de 24% pentru toate exporturile sale către SUA, chiar dacă Donald Trump a suspendat miercurea trecută pentru 90 de zile toate taxele vamale abia introduse ce depășesc un nivel minim de 10% - cu excepția celor pentru oțel, aluminiu și autovehicule - pentru toate țările, cu excepția Chinei, în cazul căreia, dimpotrivă, le-a crescut la 145% după ce Beijingul a replicat cu contrataxe vamale.
Conectând însă negocierile comerciale cu ceea ce el numește costul sprijinului militar al SUA pentru Japonia, sprijin esențial pentru aceasta din urmă în fața Chinei și Coreei de Nord, președintele american pare să încerce să crească presiunea asupra Japoniei înaintea discuțiilor.
Între timp, producătorul auto japonez Honda a anunțat miercuri că va muta înapoi producția modelului său hibrid Civic, din Japonia în SUA.
După Japonia, delegații din Coreea de Sud și Indonezia sunt așteptate la Washington în zilele următoare pentru a discuta posibile compromisuri comerciale.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Florin Ștefan, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski îi transmite lui Lukașenko să acționeze pentru dezescaladare, nu doar să-și ceară scuze
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut liderului din Belarus, Aleksandr Lukașenko, să facă pași concreți pentru dezescaladare, a relatat duminică presa ucraineană, informează luni dpa. Lukașenko a cerut recent Moscovei și Kievului să pună capăt războiului, spunând că o victorie militară este nerealistă pentru ambele părți. În același t
Columbia/Alegeri prezidențiale: Candidatul de extremă dreapta Abelardo de la Espriella, câștigător în al doilea tur (numărătoare preliminară)
Candidatul de extremă dreapta Abelardo de la Espriella a câștigat duminică cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Columbia cu aproape 13 milioane de voturi (49,65%), având un avantaj strâns de circa 250.000 de buletine (0,95 puncte procentuale) în fața candidatului de stânga Ivan Cepeda, după contabilizarea a 99,65% din voturi de c
Australia a vândut Canadei un sistem de radar avansat pentru 1,5 miliarde de euro
Australia a semnat luni cu Canada un contract de vânzare a sistemului său sofisticat de radar peste orizont, pentru 2,5 miliarde de dolari australieni (1,5 miliarde de euro), informează AFP. 'Acesta este de departe exportul nostru cel mai important în materie de apărare', a declarat ministrul de resort, Richard Marles, într-o conferin
Brexit10/ Zece ani de criză politică și comercială pentru provincia britanică Irlanda de Nord
La zece ani după referendumul privind Brexitul, Irlanda de Nord continuă să se confrunte cu provocări politice, identitare și comerciale care decurg din statutul său unic de teritoriu britanic cu un picior în Regatul Unit și celălalt în Uniunea Europeană (UE), comentează EFE. Aniversarea referendumului privind 'divorțul' dintre Regatul Unit
#Ucraina: Doi morți în atacuri lansate de forțele ruse asupra orașelor Zaporojie și Odesa
Două persoane au fost ucise în atacuri rusești lansate asupra orașelor ucrainene Zaporojie și Odesa, au anunțat luni autoritățile, relatează AFP. 'Trei persoane au fost rănite și o femeie a rămas blocată într-o casă cuprinsă de flăcări după un atac inamic în Zaporojie (sud-est)', a scris pe Telegram șeful administrației militare a reg
Un mort după ce un cargou a luat foc în Marea Neagră ca urmare a unui atac rusesc cu dronă
Un cargou a luat foc în Marea Neagră după un atac rusesc cu dronă, provocând cel puțin un mort, a anunțat luni viceprim-ministrul ucrainean Oleksii Kuleba, marina ucraineană raportând, la rândul ei, 'mai multe pierderi', transmite AFP. 'Un atac cu dronă a provocat incendiul unei nave sub pavilion panamez. Un membru al echipa
Brexit10/ De la economic la social: Urmările Brexitului în Regatul Unit, un deceniu mai târziu
La un deceniu după referendumul privind Brexitul, Regatul Unit suferă consecințele ieșirii sale din Uniunea Europeană (UE) în multiple domenii ale societății, de la cel pur economic la cel politic și social, relatează EFE, care trece în revistă aceste urmări. 1. O economie în declin Regatul Unit este în p
SUA250/ Ce sărbătoresc americanii pe 4 iulie, de Ziua Independenței
Ziua Independenței SUA marchează data istorică de 4 iulie 1776 când Declarația de Independență a fost aprobată de Congresul Continental, forul care reprezenta cele 13 colonii americane. Declarația scrisă afirma că acestea nu mai acceptau să fie conduse de Marea Britanie și doreau să formeze propria lor țară. Furie în creștere
'Progrese majore' privind Libanul, deblocarea unor active iraniene și ridicarea restricțiilor asupra petrolului (Araghchi)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a raportat luni 'progrese majore' în negocierile cu Statele Unite, salutând deblocarea unor active iraniene și ridicarea restricțiilor asupra petrolului, pe lângă progresele înregistrate în dosarul libanez, transmite AFP. 'Medierea Pakistanului și Qatarului a
Iranul și Statele Unite, de acord asupra unei foi de parcurs pentru un acord definitiv în termen de 60 de zile
Statele Unite și Iranul au convenit asupra unei 'foi de parcurs' pentru a ajunge la un acord final în termen de 60 de zile pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, în timpul primei runde de discuții din Elveția, au anunțat luni mediatorii pakistanezi și qatarezi, transmite AFP. Delegațiile 'au convenit asupra unei foi de pa
Israel: Autoritățile elimină restricțiile privind adunările publice în nordul țării
Israelul a anunțat duminică ridicarea în nordul țării, în apropiere de frontiera cu Libanul, a tuturor restricțiilor privind adunările publice introduse din cauza războiului cu Hezbollahul pro-iranian, începând de luni, notează AFP. 'În urma unei evaluări a situației, s-a decis actualizarea instrucțiunilor'
UPDATE Qatar: Explozie din cauza unui 'incident tehnic' într-o zonă industrială, peste 70 de răniți și dispăruți
Explozie survenită duminică în urma unui 'incident tehnic' în zona industrială Ras Laffan din Qatar, unde se află cel mai mare centru de gaze naturale lichefiate (GNL) din lume, a făcut 54 de răniți și 18 dispăruți, a anunțat Ministerul de Interne de la Doha, citat de AFP. 'O explozie de origine internă s-a produs în urma unui incident
Iranienii părăsesc locul discuțiilor după un mesaj 'insultător' al lui Trump
Delegația iraniană a părăsit duminică locul în care se desfășoară tratativele cu Statele Unite în Elveția, după un mesaj considerat 'insultător' din partea președintelui american Donald Trump, potrivit agenției oficiale de presă IRNA, fapt ce demonstrează tensiunile care înconjoară aceste negocieri deja fragilizate de ostilitățile din Liban,
VIDEO Cuba: Moartea lui Ramiro Valdes, o figură a revoluției castriste
Ramiro Valdes, un apropiat al fraților Fidel și Raul Castro și fondator al serviciilor de informații cubaneze, a murit la vârsta de 94 de ani, a anunțat duminică președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, citat de AFP. 'Dispariția fizică a comandantului Revoluției, Ramiro Valdes Menendez, ne întristează profund, ca aceea a unui tat
Germania: Un protest anti-război a perturbat un eveniment de la Berlin cu ocazia Zilei Veteranilor
Un discurs al ministrului apărării german Boris Pistorius cu ocazia Zilei Veteranilor a fost perturbat duminică de protestatari anti-război, în contextul în care reînarmarea Germaniei continuă, transmite dpa. Martorii la eveniment au declarat că poliția a reținut 12 manifestanți, îmbrăcați în ceea ce păreau a fi t








