Norvegia a recunoscut oficial statul Palestina
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda.
Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului palestinian ca fiind un moment "de referinţă", dar a adus şi critici la adresa Israelului.
"De mai bine de 30 de ani, Norvegia a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai unui stat palestinian. Ziua de astăzi, când Norvegia recunoaşte oficial Palestina ca stat, reprezintă o piatră de hotar în relaţia dintre Norvegia şi Palestina", a declarat Eide într-un comunicat publicat marţi de Ministerul Afacerilor Externe.
Eide a subliniat că recunoaşterea a fost o expresie clară a sprijinului pentru forţele moderate în rândul israelienilor şi palestinienilor şi a declarat că este încrezător că guvernul palestinian va pune bazele unui guvern atât în Cisiordania, cât şi în Fâşia Gaza, în urma unei încetări a focului în războiul care face ravagii din 7 octombrie 2023.
"Este regretabil că guvernul israelian nu dă semne de implicare constructivă. Comunitatea internaţională trebuie să îşi sporească sprijinul politic şi economic pentru Palestina şi să continue eforturile pentru o soluţie cu două state", a declarat el.
Împreună cu Irlanda şi Spania, Norvegia a anunţat săptămâna trecută că recunoaşterea va intra în vigoare marţi. Guvernele speră că acest lucru va da un nou impuls discuţiilor despre o soluţie cu două state. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Parlamentul danez respinge propunerea de recunoaştere a statului palestinian
* Irlanda a recunoscut oficial statul Palestina
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputata australiană lovită intenționat de un automobil a rămas fără ambele picioare
Deputata australiană Helen Haines, lovită intenționat luni de un automobil, a rămas fără ambele picioare, care i-au fost amputate la spital, a anunțat luni soțul ei conform AFP și Reuters. 'Piciorul stâng al lui Helen a fost amputat luni. Speram că piciorul drept va putea fi salvat, dar (...) chirurgii au fost nevoiți să îi amp
Italia: Guvernul Meloni adoptă măsuri dure, ce îi vizează în principal pe minori, ca răspuns la recentele tulburări publice
Decretul aprobat marți seara de guvernul premierului italian Georgia Meloni ca răspuns la tulburările de la sfârșitul săptămânii introduce mai multe infracțiuni noi și extinde sfera altora deja existente, măsuri care îi vizează în special pe minori, care au constituit marea majoritate a participanților la proteste, informează miercuri EFE.
Kremlinul confirmă că Putin îl va primi pe Witkoff la Sankt Petersburg
Președintele rus Vladimir Putin îl va primi miercuri pe trimisul SUA, Steve Witkoff, la Palatul Constantin (în sud-estul Sankt Petersburg-ului), a comunicat consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, citat de EFE. 'Da, Putin îl va primi pe Witkoff. Întâlnirea este planificată la Palatul Constantin, în prima j
SUA: Unele hotărâri ale Curții Supreme au fost 'distructive pentru democrație', consideră o judecătoare a acestei instanțe
Majoritatea conservatoare a Curții Supreme a SUA a subminat democrația și a declanșat o spirală descendentă în ce privește modul în care sunt trasate circumscripțiile electorale pentru Congres, în opinia judecătoarei Elena Kagan, unul dintre cei trei judecători liberali ai instanței supreme a Statelor Unite, relatează miercuri agenția Reuters.
Deputații polonezi adoptă reforme pentru facilitarea accesului la avort
Deputații polonezi au adoptat marți două proiecte de lege pentru facilitarea accesului la avort, procedură care în Polonia este printre cele mai restrictive din Europa, transmite AFP. În prezent, în Polonia dominată de catolicism, avortul este permis doar dacă sarcina este rezultatul unor infracțiuni grave, cum ar fi violul s
Trump se gândește să transforme sala de presă de la Casa Albă într-o piscină ca 'ultima sa moștenire'
Președintele american Donald Trump ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină și ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie 'ultima sa moștenire', a dezvăluit marți cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE. Potrivit a trei s
Cu o săptămână înainte de alegeri, Netanyahu afirmă că regimul iranian încă mai poate fi răsturnat de la putere
Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare din Israel, premierul Benjamin Netanyahu a insistat că este hotărât să răstoarne de la putere conducerea iraniană, potrivit unui comunicat difuzat marți seara de către biroul său, citat de dpa. 'Suntem determinați să finalizăm eliminarea regimului iranian', a afirmat Ne
Ministrul iranian de externe afirmă că Teheranul și Washingtonul continuă negocierile 'fără întrerupere'
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a afirmat că Iranul și Statele Unite continuă negocierile 'fără întrerupere' pentru a pune capăt războiului cu ajutorul unor intermediari precum Pakistanul, în contextul în care marți a sosit la Teheran șeful armatei pakistaneze, informează miercuri EFE. 'Negocierile noas
Zelenski și emisarii lui Trump salută progresele, în ciuda tensiunilor
Discuțiile de marți dintre Volodimir Zelenski și emisarii lui Donald Trump au dus la progrese reciproce, au salutat ambele părți, în timp ce președintele american menține presiunea asupra omologului său ucrainean pentru a forța un acord cu Moscova, comentează AFP. La Oslo, Zelenski a avut discuții cu emisarii americani Steve Witkoff și J
Australia: Poliția avertizează cu privire la creșterea extremismului în mediul online după atacul asupra unei deputate
Șefa poliției federale australiene, Krissy Barrett, a avertizat miercuri cu privire la creșterea extremismului în mediul online care alimentează polarizarea politică, după un atac împotriva deputatei Helen Haines, care rămâne în stare critică într-un spital din Melbourne, relatează agenția France Presse. 'Din
VIDEO Trump o vede pe Marine Le Pen drept 'vocea conservatoare' a Franței
Președintele SUA, Donald Trump, a prezentat-o marți pe Marine Le Pen drept 'vocea conservatoare' a Franței în contextul violențelor care afectează țara, fără a merge însă până la a-și exprima oficial susținerea pentru candidata de extremă dreapta în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2027, notează AFP. Pre
Musk, responsabil pentru restricțiile Starshield din #Ucraina (WSJ)
Elon Musk a ordonat limitarea serviciilor rețelei de sateliți Starshield în Ucraina, a relatat marți Wall Street Journal, după ce miliardarul susținuse anterior că orice restricționare a sistemului ar fi fost decisă în ultimă instanță de președintele SUA, Don
Emisarii americani au avut discuții 'foarte productive' cu Zelenski
Discuțiile dintre emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au fost 'foarte productive și constructive', a declarat pentru AFP un oficial american. 'Există acum un aliniament puternic între Statele Unite, Ucraina și Europa cu privire la următorii pași', a adăugat el, me
VIDEO Trump își înăsprește din nou tonul față de #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, și-a înăsprit din nou marți tonul împotriva Ucrainei, pe care o prezintă ca fiind un obstacol în calea încheierii războiului, menționând, totodată, posibila eliberare a unui american deținut de Rusia, notează AFP. Președintele american, care a ales să pună presiune pe Volodimir Zele
Emisarul american Steve Witkoff va merge miercuri în vizită în Rusia
Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, urmează să meargă miercuri în vizită în Rusia, a informat marți agenția de presă rusă Tass, citând o sursă sub rezerva anonimatului, relatează Reuters. Witkoff va călători în Rusia după o întrevedere marți la Oslo cu președintele ucrainean Vol














