Spania a recunoscut oficial statul Palestina

Guvernul spaniol a adoptat marţi, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Miniştri, un decret prin care recunoaşte oficial statul Palestina, a anunţat purtătoarea de cuvânt a guvernului condus de Pedro Sanchez - transmite France Presse.
Această recunoaştere este "o necesitate" pentru "realizarea păcii" între israelieni şi palestinieni, precum şi "o chestiune de dreptate istorică" pentru poporul palestinian, a declarat marţi Pedro Sanchez, care a devenit una dintre cele mai critice voci ale guvernului israelian în cadrul UE de la începutul războiului din Gaza.
Această decizie nu este luată "împotriva nimănui, cu atât mai puţin împotriva Israelului, un popor prieten (...) cu care dorim să avem cea mai bună relaţie posibilă", a adăugat el într-o scurtă declaraţie citită în spaniolă şi engleză, precizând că recunoaşterea statului Palestina reflectă "respingerea noastră totală a (mişcării islamiste palestiniene) Hamas, care este împotriva soluţiei celor două state".
Furioase, autorităţile israeliene l-au acuzat pe Sanchez că este "complice la apelurile pentru genocidul poporului evreu", într-un mesaj pe X al şefului diplomaţiei, Israel Katz, făcând referire la această recunoaştere, dar şi la declaraţiile controversate ale numărului trei din guvernul spaniol, Yolanda Diaz, care a cerut recent ca Palestina să fie eliberată "de la râu până la mare".
Acest slogan - care se referă la graniţele Palestinei sub mandatul britanic, care se întindea de la râul Iordan până la Marea Mediterană înainte de crearea statului Israel în 1948 - este interpretat de detractorii săi, inclusiv de guvernul israelian, ca un apel la eliminarea Israelului.
Anunţată miercurea trecută în mod coordonat de Sanchez şi de omologii săi irlandez şi norvegian şi intrată în vigoare marţi, recunoaşterea statului palestinian a fost salutată de şeful diplomaţiei norvegiene, Espen Barth Eide, drept o "zi de referinţă" pentru Norvegia, "unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai unui stat palestinian" de "peste 30 de ani".
De asemenea, guvernul irlandez urmează să se reunească în cursul zilei de astăzi pentru a adopta în mod oficial această decizie. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Parlamentul danez respinge propunerea de recunoaştere a statului palestinian
* Norvegia a recunoscut oficial statul Palestina
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia respinge acuzațiile lui Zelenski că Beijingul ar fi fost 'atras' în războiul din #Ucraina
Rusia a respins joi declarațiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski conform cărora China a fost 'atrasă' în conflictul din Ucraina, spunând că Beijingul are o 'poziție echilibrată', relatează Reuters. Beijingul a avertizat Ucraina să nu lanseze 'comentarii iresponsabile', după ce Zelenski a declarat că serviciile sec
SUA: Comunitatea de informații investighează dacă FBI a fost implicat în planificarea atacului din 2021 asupra Capitoliului
Washington, 10 apr /Agerpres/ - Comunitatea americană de informații investighează dacă FBI a fost implicat în planificarea atacului din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului al susținătorilor actualului președinte Donald Trump, a afirmat șeful de cabinet al directoarei pentru informații naționale a SUA, transmite joi agenția Reuters. 'Analizăm chiar ac
Polonia comemorează 15 ani de la tragedia aviatică de la Smolensk
Autoritățile poloneze au comemorat joi 15 ani de la tragedia aviatică de la Smolensk, în Rusia, care a curmat viețile a 96 de oameni, între care președintele de la acea vreme, Lech Kaczynski, soția sa și numeroase personalități proeminente din țară, informează EFE, care notează că efectele și circumstanțele catastrofei continuă să fie subiecte de dezbatere.
Nou schimb de prizonieri între SUA și Rusia; Ksenia Karelina, încarcerată în Rusia, a plecat spre casă
Rusia a eliberat joi o persoană cu dublă cetățenie încarcerată pentru că a făcut o donație către o organizație caritabilă care furniza ajutor Ucrainei, într-un schimb cu SUA de care a beneficiat un cetățean ruso-german acuzat că a exportat echipament electronic sensibil american care să fie utilizat de armata rusă, relatează Reuters și AFP. Secreta
#Ucraina: Prioritatea este salvarea de vieți omenești, pacea nu este posibilă cu Putin la putere (opozantul rus Kara-Murza)
Salvarea de vieți omenești și ''eliberarea tuturor captivilor'' ucraineni și ruși trebuie să se afle în centrul unui acord de încetare a focului în Ucraina, a declarat joi opozantul rus Vladimir Kara-Murza, apreciind drept imposibil un acord de pace ''atât timp cât (președintele rus Vladimir) Putin este la putere&
Iranul anunță că ar putea rupe cooperarea cu AIEA dacă amenințările externe continuă
Iranul poate suspenda cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) dacă amenințările externe continuă, a declarat joi Ali Shamkhani, consilier al liderului suprem iranian Ali Khamenei, după ce președintele american Donald Trump amenințase cu utilizarea forței în cazul în care Teheranul nu acceptă un acord privind programul său nuclea
Iranul trebuie să decidă dacă prezența unor bombardiere americane în regiune reprezintă un mesaj (șeful Pentagonului)
Secretarul american al apărării Pete Hegseth a declarat că ține de Iran să decidă dacă recenta deplasare de către SUA a unor bombardiere B-2 reprezintă un mesaj pentru Teheran, exprimându-și în același timp speranța că negocierile SUA-Iran privind programul nuclear al Teheranului se pot derula pașnic, relatează Reuters. Nu mai puți
Acțiunea umanitară trebuie să se reformeze, dar și statele trebuie să acționeze pentru a reglementa conflictele (Crucea Roșie)
În condițiile în care actorii umanitari trebuie ''să facă mai mult cu mai puțin'', ține și de state să reglementeze conflictele, care sunt mai numeroase și mai îndelungate, a subliniat joi directorul general al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, transmite AFP. Într-un context de scădere a finanță
Beijingul cere să nu fie făcute ''comentarii iresponsabile'' despre rolul Chinei în războiul din #Ucraina
Guvernul chinez a cerut joi să existe o ''înțelegere corectă și clară'' a rolului său în războiul din Ucraina și să fie evitate ''comentariile iresponsabile'' despre presupusa implicare a cetățenilor chinezi în conflict, informează EFE. ''Sfătuim părțile să înțeleagă corect și cla
Von der Leyen salută suspendarea tarifelor vamale americane, ''etapă importantă'' către stabilizarea economică
Suspendarea tarifelor vamale americane este ''o etapă importantă către stabilizarea economiei mondiale'', a declarat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ''salutând'' această decizie a președintelui SUA, Donald Trump, informează AFP. ''Condiții clare, previzibile sunt esențiale p
Șeful Serviciului de Imigrare din SUA vrea ca deportările să funcționeze la fel ''ca Amazon''
''Amazon pentru oameni'', acesta este principiul după care dorește să funcționeze deportările de migranți în Statele Unite directorul Serviciului de Imigrare și Control Vamal al SUA (ICE), Todd Lyons, informează EFE. Luând cuvântul în Pheonix (statul Arizona) la o conferință privind securitatea frontiere
SUA: Trump ia măsuri împotriva a doi foști oficiali care l-au criticat
Președintele american Donald Trump a semnat miercuri ordine împotriva a doi foști oficiali guvernamentali care l-au criticat în timpul primului său mandat, numindu-l pe unul dintre ei trădător și spunând că ar trebui anchetați, relatează Reuters. Una dintre directive l-a vizat pe Christopher Krebs, fostul responsabil
Delegațiile din SUA și Rusia au ajuns la Istanbul pentru discuții privind activitatea misiunilor lor diplomatice
Delegațiile americană și rusă au ajuns joi la Istanbul pentru discuții privind normalizarea activității misiunilor lor diplomatice după ce războiul din Ucraina a declanșat cea mai mare confruntare dintre Moscova și Occident de după Războiul Rece, relatează Reuters. Reuters a filmat mai multe mașini care intrau în clădirea consulatului ru
Autoritățile turce au reținut doi jurnaliști proeminenți, într-o anchetă privind amenințări și șantaj
Poliția turcă a reținut, joi dimineața, doi jurnaliști de opoziție proeminenți în timpul unor raiduri efectuate la Istanbul în cadrul unei anchete privind presupuse amenințări și șantaj, relatează Reuters. Timur Soykan și Murat Agirel sunt cunoscuți pentru anchetele jurnalistice și atitudinea critică față de politicile și instituți
Mexic: ''Don Neto'', fondatorul cartelului Guadalajara, eliberat după 40 de ani de închisoare
Narcotraficantul mexican Ernesto Fonseca Carrillo, alias ''Don Neto'', a fost pus în libertate la 94 de ani, după ce a ispășit o condamnare de 40 de ani de închisoare pentru uciderea unui agent antidrog american, au anunțat miercuri seară autoritățile mexicane, relatează AFP. Fondatorul cartelului Guadalajara, astăz