Estonia transmite că-l susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO

Estonia şi-a anunţat marţi susţinerea faţă de candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, relatează agenţia DPA.
"După discuţii aprofundate, suntem siguri că Mark Rutte este pregătit să ia măsuri pentru a consolida Alianţa şi că Estonia îi poate sprijini ambiţiile", a anunţat marţi Ministerul de Externe eston.
De asemenea, şefa guvernului de la Tallinn, Kaja Kallas, care ea însăşi îşi manifestase interesul pentru a-i succede lui Jens Stoltenberg în funcţia de secretar general al NATO, şi-a exprimat asentimentul pentru candidatura lui Rutte.
În acest timp, preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat după o întâlnire la Vilnius cu Mark Rutte că acesta este unul dintre politicienii care au recunoscut încă de foarte devreme ameninţarea reprezentată de Rusia şi care şi-a schimbat radical atitudinea faţă de Rusia. Rutte a fost în mod special sensibil şi înţelegător faţă de ameninţările cu care se confruntă NATO pe flancul de est, a mai afirmat Nauseda.
Mark Rutte are de asemenea sprijinul SUA, al Marii Britanii şi Germaniei, dar s-ar putea să nu-l obţină şi pe cel din partea României şi a Ungariei, notează agenţia DPA, care aminteşte de candidatura anunţată de preşedintele român Klaus Iohannis.
Guvernul ungar a anunţat luna trecută că nu-l susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, afirmând că nu poate sprijini o persoană "care a dorit punerea Ungariei în genunchi", referire la o declaraţie a lui Rutte legată de disputa care continuă şi astăzi între Bruxelles şi Budapesta asupra unei noi legi prin care premierul ungar Viktor Orban afirmă că doreşte să interzică acţiunile de promovare a homosexualităţii în şcoli, lege pe care Comisia Europeană şi politicieni vest-europeni o consideră discriminatorie faţă de persoanele LGBT.
Cu această lege, Ungaria ''nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană'', iar această ţară trebuie să fie "pusă în genunchi", declara Mark Rutte în iunie 2021 la un summit european dominat atunci de această dispută.
Actualul secretar general al Alianţei, Jens Stoltenberg, îşi va încheia mandatul în octombrie 2024, după ce i-a fost deja prelungit de patru ori în contextul războiului din Ucraina. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
R.Moldova: Rusia a cheltuit 200 de milioane de euro pentru a 'cumpăra' voturi la alegerile prezidențiale, susține premierul Recean
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a susținut miercuri că 'agenții Kremlinului' au cheltuit aproximativ 200 de milioane de euro pentru a cumpăra voturi la alegerile prezidențiale și la referendumul privind opțiunea aderării acestei țări la UE care s-au desfășurat concomitent la sfârșitul anului trecut, transmite Reuters.
Nuclear: În caz de eșec al negocierilor cu Iranul, 'o confruntare militară' va fi 'aproape inevitabilă', consideră ministrul de externe francez
Dacă negocierile privind programul nuclear iranian vor eșua, 'o confruntare militară' va fi 'aproape inevitabilă', a estimat miercuri ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, într-o audiere în fața Adunării Naționale, camera legislativă inferioară, transmit AFP și Reuters. 'În caz de eșec, o confrun
SUA: Justiția a clasat cazul de corupție vizându-l pe primarul din New York
Un judecător din New York a închis miercuri dosarul de corupție împotriva primarului New York-ului, Eric Adams, care se transformase într-o dramă politico-judiciară după ce chiar administrația lui Donald Trump a cerut renunțarea la aceste proceduri penale, relatează AFP. În decizia scrisă pronunțată miercuri, după circa
BTA/Primul avion de luptă F-16 Block 70 al Bulgariei aterizează la baza aeriană Graf Ignatievo
Primul avion de luptă multirol F-16 Block 70 pentru Forțele Aeriene Bulgare a aterizat miercuri la baza aeriană Graf Ignatievo de lângă Plovdiv. La eveniment au participat prim-ministrul Rosen Jeliazkov și ministrul apărării Atanas Zaprianov, printre alți oficiali. La sfârșitul lunii ianuarie, Zaprianov a declarat că
Franța: Prima demonstrație de sprijin pentru Marine Le Pen va avea loc duminică la Paris
Partidul francez de extremă dreapta Adunarea Națională a anunțat miercuri o amplă manifestație în centrul Parisului care va avea loc duminică pentru susținerea lui Marine Le Pen, lidera acestui partid care a fost condamnată luni la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European, într-o sentință care îi interzice
Sfârșitul 'Vizelor de Aur' în Spania, o realitate începând de joi
Sfârșitul regimului 'Vizei de Aur' în Spania pentru cetățenii străini din afara UE, care permitea, printre altele, obținerea unei vize de ședere în schimbul achiziționării unor active în valoare de peste 500.000 de euro în această țară, în special proprietăți imobiliare, va deveni realitate începând de joi, rela
Cipru: Acord de continuare a procesului vizând reunificarea insulei (ONU)
Liderii cipriot grec și cipriot turc au convenit miercuri să continue un proces de construire a încrederii vizând relansarea eforturilor de reunificare a insulei divizate, informează un comunicat al ONU, citat de AFP. Comunicatul a fost emis la finalul unei întâlniri la Nicosia între Nikos Christodoulides, președi
Rutte: Statele aliate au promis sprijin militar de peste 20 de miliarde euro pentru #Ucraina în primul trimestru
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Țările aliate au promis deja în primele trei luni ale acestui an sprijin militar în valoare de peste 20 de miliarde de euro pentru Ucraina și vor susține în continuare Kievul, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o conferință de presă, la Bru
Rusia și-a bombardat un baraj pentru a opri înaintarea armatei ucrainene în Belgorod
Rusia pare să-și fi distrus singură un baraj cu o bombă aeriană de mare putere în regiunea Belgorod, unde armata ucraineană a trecut granița și a ocupat o mică porțiune de teritoriu, potrivit unor observatori militari citați miercuri de agenția DPA. O înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare pare să arate momentul
UE atenționează că noua lege privind 'agenții străini' adoptată în Georgia este 'fundamental incompatibilă' cu valorile europene
Comisia Europeană a criticat miercuri noua lege adoptată în Georgia cu privire la 'agenții străini' și a subliniat că aceasta este 'fundamental incompatibilă' cu valorile Uniunii Europene, informează AFP. 'Astfel de acțiuni sunt fundamental incompatibile cu valorile europene privind democrația, statul de drept și plur
Marea Britanie sancționează o rețea din Republica Moldova pentru interferențe electorale
Marea Britanie a sancționat miercuri o entitate pe care a prezentat-o drept un grup pro-rus responsabil care a încercat să organizeze un referendum și să destabilizeze democrația din Republica Moldova, a anunțat Ministerul de Externe britanic într-un comunicat, relatează Reuters. Reuters amintește că Republica Moldova a făcut parte
Președintele azer Aliev afirmă că Armenia trebuie să accepte cererile Azerbaidjanului înainte de semnarea acordului de pace
Președintele azer Ilham Aliev a afirmat miercuri că Armenia trebuie să accepte 'cererile legitime' ale țării sale înainte de orice semnare a unui acord de pace foarte așteptat, o înțelegere asupra acestui text fiind anunțată în martie, informează AFP. Aceste două țări din Caucaz s-au confruntat în două războaie,
Putin nu se va întâlni cu Trump în timpul vizitei acestuia în Arabia Saudită, potrivit Kremlinului
Kremlinul a exclus miercuri un posibil summit al președinților rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, în timpul vizitei pe care acesta din urmă intenționează să o efectueze în luna mai în Arabia Saudită, țară care a găzduit în ultimele luni mai multe runde de negocieri ruso-americane privind războiul din Ucraina și normalizarea relaț
Condamnarea Marinei Le Pen: Președintele francez Emmanuel Macron reamintește că justiția este independentă și magistrații trebuie protejați
Președintele francez Emmanuel Macron a 'reamintit' miercuri în fața consiliului de miniștri că 'autoritatea judiciară este independentă' și că 'magistrații trebuie să fie protejați', după condamnarea liderei extremei drepte Marine Le Pen, condamnare ce a suscitat atacuri contra judecătorilor, informează AFP, care citează participanți la
În fața amenințărilor în creștere, Grecia lansează 'cea mai importantă' reformă a armatei sale
Grecia, țară membră a NATO, lansează 'cea mai importantă' reformă a armatei sale din istoria modernă, pentru care va aloca circa 25 miliarde de euro, a anunțat miercuri premierul elen Kyriakos Mitsotakis, în contextul provocărilor tot mai mari pentru securitatea Europei, relatează AFP. Într-o alocuțiune în fața parlam