Guvernul polonez încearcă să îl trimită pe guvernatorul Băncii Naţionale în faţa instanţei; percheziţie la domiciliul fostului ministru al justiţiei
Deputaţii coaliţiei pro-europene a premierului liberal polonez Donald Tusk au depus marţi o moţiune prin care încearcă să-l trimită în faţa justiţiei pe guvernatorul Băncii Naţionale, Adam Glapinski, un apropiat al fostului guvern conservator şi acuzat în această moţiune că a "încălcat Constituţia", în timp ce, într-un caz separat, cu acuzaţii de corupţie, poliţia a pătruns pentru o percheziţie în locuinţa fostului ministru al justiţiei, naţionalistul Zbigniew Ziobro, relatează AFP şi Reuters.
Înlocuirea guvernatorului Băncii Naţionale a Poloniei este una din cele o sută de promisiuni electorale ale premierului Tusk, care a preluat puterea în decembrie după ce partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), care guvernase opt ani la rând, a pierdut majoritatea în urma alegerilor din octombrie. De atunci, între actuala şi fosta putere, susţinută de preşedintele în funcţie Andrzej Duda, se dă o luptă politică ce are ca principale mize justiţia şi presa.
Moţiunea depusă împotriva guvernatorului Adam Glapinski cuprinde "exemple de încălcare a Constituţiei sau a legilor specifice", a declarat presei deputatul Zbigniew Konwinski, unul dintre semnatari.
Deputaţii coaliţiei aflate la putere îi mai reproşează guvernatorului Băncii Centrale, al cărui mandat expiră abia în 2028, "politizarea" acestei instituţii şi impunerea unei politici monetare în serviciul fostului guvern, acuzaţii pe care Adam Glapinski le neagă ferm.
Acesta din urmă a fost implicat şi în numeroase polemici, atât în urma deciziilor luate la conducerea Băncii Centrale, cât şi în relaţiile sale cu instituţiile din mass-media, pe care le-a acuzat că "mint 24 de ore pe zi", iar despre directorii băncilor private străine a spus că "sunt controlaţi de capitalul străin" şi "doresc să facă rău Poloniei".
Moţiunea împotriva lui urmează să înceapă traseul procedural. Ea va fi transmisă preşedintelui parlamentului, care, după verificări, o va trimite comisiei parlamentare pentru responsabilitate constituţională, iar, după ce va fi votată în comisie, va fi supusă votului plenului parlamentului şi în final va ajunge la Tribunalul Statal, care este o instanţă specială ce judecă funcţionarii de rang înalt. Odată sesizat acest tribunal, guvernatorul Băncii Centrale va fi automat suspendat din funcţie.
În declaraţii acordate presei luni, Adam Glapinski a spus că este dispus să-i ofere premierului Tusk un "armistiţiu" şi să-i "lămurească orice neînţelegere".
Într-un alt caz din seria celor în care deputaţii partidului Lege şi Justiţie (PiS) acuză actuala coaliţie că duce o vânătoare de vrăjitoare împotriva reprezentanţilor fostei puteri, o unitate specială a poliţiei a pătruns marţi în locuinţa ministrului justiţiei din fostul guvern care a fost în funcţie până în decembrie 2023, Zbigniew Ziobro, unde a fost efectuată o percheziţie în lipsa fostului ministru, care se află sub tratament pentru cancer şi nu era acasă.
Percheziţia este legată de un dosar în care până în prezent au fost reţinute patru persoane pentru deturnare de fonduri. Potrivit anchetatorilor, sume din "Fondul pentru Justiţie", un program destinat ajutorării victimelor criminalităţii, au fost folosite pentru alte destinaţii, inclusiv pentru activităţi electorale.
Fostul ministru a susţinut anterior că este nevinovat, iar marţi un purtător de cuvânt al Parchetului a susţinut la rândul său că acest dosar nu are motivaţie politică. Zbigniew Ziobro conduce partidul naţionalist Polonia Suverană, formaţiune care a guvernat alături de partidul Lege şi Justiţie. El este artizanul reformelor judiciare în urma cărora Comisia Europeană i-a tăiat Poloniei fondurile europene pentru încălcarea statului de drept, printre criticile invocate de Bruxelles numărându-se limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în faţa dreptului naţional.
Aceste fonduri au fost între timp deblocate după ce guvernul Tusk a transmis Bruxellesului pe 20 februarie un plan de acţiune în care, printre alte măsuri, a recunoscut întâietatea dreptului UE şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în faţa dreptului polonez şi a deciziilor instanţelor poloneze, şi a promis revizuirea alcătuirii "inadecvate" a Curţii Constituţionale, instanţă în care mulţi judecători au fost numiţi în timpul guvernărilor conservatoare precedente în locul celor numiţi pe vremea precedentului guvern condus de Donald Tusk până în anul 2015.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ungaria va taxa de la anul marile averi în condiții mai stricte decât cele plănuite inițial (premierul Magyar)
Ungaria va taxa marile averi începând cu 1 ianuarie 2027, în condiții mai stricte decât cele promise inițial de guvern, a declarat sâmbătă premierul Peter Magyar la Szolnok (centru-estul Ungariei), transmite MTI. Vorbind în cadrul celei de-a treia etape a turneului său național, premierul ungar a precizat că
VIDEO Rusia acuză Europa că face 'totul' pentru a zădărnici planurile de pace în Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă Europa că se opune în mod sistematic planurilor de pace pentru Ucraina - o poziție care, în opinia sa, contravine celei a Statelor Unite, a consemnat AFP. 'Europa face tot ce îi stă în putință pentru a zădărnici negocierile de pace dorite de administra
Trump prezice că SUA și Cuba vor ajunge la un acord
Președintele american Donald Trump a anticipat sâmbătă că SUA și Cuba vor ajunge la un acord și a precizat că nu consideră necesară o intervenție militară, relatează Reuters. 'Aș spune că noi și Cuba vom ajunge la o înțelegere. Nu cred că vom avea nevoie de armată', le-a declarat Trump jurnaliștilor la Casa Albă.
VIDEO Ministrul de externe rus s-a întâlnit cu omologul său german la ONU
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit sâmbătă, la sediul ONU, cu omologul său german, Johann Wadephul, fiind prima astfel de întrevedere de la începutul invaziei ruse în Ucraina din 2022, au transmis agențiile internaționale de presă. Întâlnirea a avut loc pe fondul unor tensiuni
Trump spune că nu vrea 'integrare' cu China în privința inteligenței artificiale
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că, în ciuda unei 'discuții importante' avute în această săptămână cu președintele chinez Xi Jinping pe tema inteligenței artificiale (AI), SUA nu ar trebui să-și unească eforturile cu China în acest domeniu, relatează Reuters. 'Am avut o discuție im
Ceuta: Mii de oameni protestează împotriva guvernului de la Madrid
Mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Madrid pentru a protesta față de modul în care a gestionat guvernul spaniol recentul aflux de migranți în exclava spaniolă Ceuta, acuzându-l că nu a reușit să protejeze frontierele țării și cerând organizarea de alegeri legislative anticipate, relatează AFP. Manifestanții, mulț
Serbia speră să obțină o nouă prelungire a acordului de gaze cu Rusia
Serbia speră să obțină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă președintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce Belgradul încearcă să ajungă la un acord pe termen mai lung, relatează France Presse. Serbia este puternic dependentă de gazul rusesc, dar
BTA/ Campania pentru alegerile prezidențiale din Bulgaria a început oficial
Campania pentru alegerea celui de-al șaptelea președinte al Bulgariei a început oficial la miezul nopții de 25 septembrie și se încheie cu 24 de ore înainte de începerea votării, pe 25 octombrie 2026. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat 27 de perechi de candidați pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte.
Iranul așteaptă răspunsul SUA după un articol WSJ potrivit căruia Trump ar fi respins planul de pace
Iranul așteaptă sâmbătă un răspuns oficial din partea Statelor Unite la propunerea sa de redeschidere a strâmtorii Ormuz și de încetare a luptelor din Orientul Mijlociu, după ce Wall Street Journal a relatat că președintele american Donald Trump ar fi respins planul, citând oficiali americani care au vorbit sub protecția anonimatului, relateaz
Președintele Braziliei anunță o măsură de interzicere a pariurilor sportive și a cazinourilor online, cu nouă zile înaintea alegerilor
Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunțat vineri o măsură de interzicere a pariurilor sportive și a cazinourilor online, cu nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale și legislative, relatează EFE. Lula, însoțit de mai mulți membri ai guvernului, a făcut anunțul la Sao Paulo, unde a prezentat interdicția pentru
CNN, exclus de la deplasarea lui Donald Trump de sâmbătă în Tennessee
Jurnaliștii CNN care îl însoțesc pe președintele american Donald Trump au fost excluși de la deplasarea acestuia programată sâmbătă în Tennessee, într-o nouă escaladare a disputei dintre Casa Albă și marile instituții de presă americane, relatează France Presse și dpa. CNN urma să fie reprezentantul televiziunilor
Donald Trump acceptă invitația lui Xi Jinping de a vizita China în noiembrie
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că a acceptat invitația președintelui chinez Xi Jinping de a vizita China în noiembrie, după vizita de stat de trei zile a liderului chinez la Washington, relatează DPA. 'Ne vom întâlni din nou în noiembrie, în China, iar apoi la G20, în decembrie, la
Trump și Xi își încheie summitul în fața textelor fondatoare ale democrației americane
Președintele american Donald Trump l-a însoțit vineri pe președintele chinez Xi Jinping într-o scurtă vizită la Arhivele Naționale din Washington, unde sunt păstrate textele fondatoare ale democrației americane, în încheierea unei vizite de stat a liderului chinez marcată de mult fast, dar de puține rezultate concrete, relatează France Presse.
Donald Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniană privind redeschiderea strâmtorii Ormuz în termen de șapte zile, potrivit Wall Street Journal, relatează France Presse. Donald Trump ar lua în calcul, de asemenea, reluarea loviturilor asupra Iranului după alegerile legislative de la jumătatea mandatului,
SUA: Curtea Supremă autorizează administrația Trump să creeze o bază de date pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP. Deși instanța supremă îi dă astfel satisfacție președintelui republican în lupta sa împotriva presupuselor fraude electorale, această decizie














