Israel-Hamas Mişcarea Hamas ''nu va fi învinsă niciodată'', afirmă liderul acesteia după ''asasinarea'' lui Arouri
Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a afirmat marţi că mişcarea sa "nu va fi învinsă niciodată", după moartea adjunctului său, Saleh al-Arouri, într-un atac aerian în suburbiile sudice ale Beirutului, atribuit Israelului, notează AFP.
"O mişcare ai cărei lideri şi fondatori cad martiri pentru demnitatea poporului şi a naţiunii noastre nu va fi învinsă niciodată", a declarat Haniyeh într-un discurs televizat. "Este istoria rezistenţei şi a mişcării care, după asasinarea liderilor săi, devine şi mai puternică şi mai hotărâtă", a adăugat el.
"Asasinarea de către ocupaţia sionistă a marelui lider naţional şi viteazului luptător Saleh al-Arouri, precum şi a unor fraţi ai săi printre liderii şi cadrele mişcării, pe teritoriul libanez, este un act terorist caracteristic, o încălcare a suveranităţii Libanului şi o extindere a agresiunii sale împotriva poporului şi a naţiunii noastre", a mai spus el.
Ismail Haniyeh a făcut cunoscut că doi lideri ai aripii militare a Hamas, Brigăzile Ezzedin al-Qassam, au fost ucişi în atacul aerian, Samir Fendi şi Azzam al-Aqraa, precum şi alţi patru lideri ai mişcării, Mahmoud Zaki Chahine, Mohammad Bashasha, Mohammad al-Rais şi Ahmad Hammoud. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suedia: Parlamentul a respins candidatura șefei Partidului de Centru la funcția de prim-ministru
Parlamentarii suedezi au respins în mod covârșitor candidatura liderei Partidului de Centru pentru a forma un guvern, marți, la mai bine de o lună și jumătate de la alegerile din septembrie, câștigate la limită de stânga, relatează AFP. 'Pe 3 noiembrie, propunerea președintelui Parlamentului pentru un nou prim-ministru a fost examin
BTA/Primele vehicule blindate de luptă Stryker asamblate pentru Forțele Terestre Bulgare, prezentate la uzina militară TEREM
Primele vehicule blindate de luptă Stryker destinate Forțelor Terestre Bulgare au fost prezentate marți, în cadrul unei ceremonii organizate la uzina militară TEREM din Veliko Târnovo. Până în prezent au fost asamblate opt vehicule, dintre care cinci au fost deja predate Brigăzii 1 Mecanizate a Forțelor Terestre, cu sediul la Karlovo. L
Regatul Unit riscă să se confrunte cu o 'creștere fără precedent' a incidentelor cibernetice (oficial)
Regatul Unit riscă să se confrunte o 'creștere fără precedent a incidentelor cibernetice' în lunile următoare, inclusiv atacuri cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) asupra infrastructurii critice, sponsorizate de state, în special din partea Chinei, a avertizat marți directorul Centrului Național de Securitate Cibernetică (NCSC) din Regatul
Trump spune că SUA vor înceta finanțarea de 4 miliarde de dolari pentru Israel la sfârșitul anului
Președintele american Donald Trump a declarat marți că a încheiat o înțelegere cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu conform căreia Statele Unite vor înceta, după finalul acestui an, finanțarea de 4 miliarde de dolari acordată Israelului, transmite Reuters. Vorbind la emisiunea 'Fox and Friends' a canalului Fox News, Trump a
Comisia Europeană, Europol și statele UE analizează atacurile cibernetice asupra frigiderelor supermarketurilor
Comisia Europeană a convocat pentru marți două reuniuni, cu Europol și cu statele membre ale UE, pentru a analiza atacurile cibernetice care au afectat sistemele de refrigerare ale magazinelor alimentare î
Guvernul spaniol va lucra 'neobosit' pentru a 'recâștiga încrederea', după accidentele feroviare din acest an
Guvernul spaniol s-a angajat marți să lucreze neobosit pentru a recâștiga încrederea publicului după ce două accidente de tren mortale în mai puțin de un an au reaprins îngrijorările cu privire la siguranța celei de-a doua rețele feroviare de mare viteză din lume, relatează AFP. 'Ne angajăm să lucrăm neobosit pentru a obține și a re
Polonia a lansat o operațiune specială la granița cu Kaliningrad; Tusk afirmă că a fost dejucată o posibilă provocare
Poliția, grănicerii și forțele armate din Polonia au lansat o operațiune de amploare la granița cu exclava rusă Kaliningrad, relatează marți dpa. Operațiunea a fost lansată după ce au fost primite informații că în zilele următoare ar putea avea loc acte de sabotaj la granița cu Kaliningrad, a declarat marți șeful poliției poloneze, Marek Boron, pentru po
Rusia nu crede că Statele Unite vor ataca nuclear Iranul
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că nu există motive pentru a putea vorbi despre un posibil atac nuclear american împotriva Iranului, așa cum a susținut jurnalistul conservator american Tucker Carlson, relatează agenția EFE. 'Nu văd motive reale pentru a trage astfel de concluzii', a spus Lavrov în d
Alegeri SUA/ Musk doboară un nou record, cu aproape 500 de milioane de dolari ca principal donator de campanie
Magnatul tehnologiei Elon Musk a doborât un nou record, devenind cel mai mare donator electoral unic care a contribuit cu 474 de milioane de dolari la Partidul Republican înainte de alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA din 3 noiembrie, relatează EFE. Niciodată până acum un donator care nu candidează nu a mai contribu
Alegeri SUA/Mii de observatori la unul dintre cele mai atent supravegheate scrutinuri din istoria SUA
Mii de observatori vor monitoriza alegerile de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, care se prefigurează a fi cele mai atent urmărite din istoria SUA, dat fiind că, pe lângă dispozitivul administrației președintelui Donald Trump, se așteaptă ca și grupuri afiliate Partidului Republican, Partidului Democrat și organizațiilor independente să se mobilizeze, in
Schimbul de informații secrete al SUA a avut de suferit sub președinția lui Trump, afirmă oficiali
Schimbul de informații secrete din SUA privind Iranul și alte amenințări globale, atât cu Congresul, cât și la nivelul întregii administrații federale, a încetinit și, în unele cazuri, a fost oprit temporar în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, potrivit a opt foști și actuali oficiali și altor persoane informat
Premierul Fico respinge ideea ca Slovacia să ajungă în situația Occidentului în ce privește migrația
Prim-ministrul slovac Robert Fico a convocat o reuniune cu reprezentanți ai Ministerului de Interne, ai poliției pentru străini și ai Oficiului pentru Muncă - instituții implicate în politica statului privind angajarea persoanelor din țări terțe -, explicând, pe rețelele de socializare, că refuză să permită ca Slovacia să ajungă în situația țărilor occident
Alegeri SUA/ Ucrainenii privesc scrutinul din SUA cu speranță prudentă după tensiunile recente
Ucrainenii urmăresc alegerile intermediare din SUA din 3 noiembrie cu un sentiment de speranță prudentă, în contexul în care se așteaptă ca sprijinul SUA să se consolideze dacă republicanii sunt înfrânți sau ca tensiunile recente dintre Kiev și Washington să se diminueze, indiferent de rezultat, informează EFE. Puțini d
#Ucraina: O reuniune între negociatori europeni, americani și ucraineni va avea loc miercuri la Bruxelles
O reuniune referitoare la Ucraina va fi organizată miercuri, la Bruxelles, între negociatori europeni, americani și ucraineni, a anunțat marți Comisia Europeană, informează France Presse. ''Mâine Comisia Europeană va găzdui o întâlnire cu reprezentanți din Ucraina, Statele Unite, Franța, Germania, Regatul Unit,
Consilierul lui Putin va conduce delegația rusă la negocierile din Abu Dhabi
Consilierul prezidențial rus, Vladimir Medinski, va conduce delegația trimisă de Moscova care va participa în zilele de 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi, la o nouă rundă de negocieri privind Ucraina, cu medierea SUA, proces care se află în impas încă din luna februarie, a anunțat marți Kremlinul, informează EFE. 'Referito







