Schimbul de informații secrete al SUA a avut de suferit sub președinția lui Trump, afirmă oficiali
Schimbul de informații secrete din SUA privind Iranul și alte amenințări globale, atât cu Congresul, cât și la nivelul întregii administrații federale, a încetinit și, în unele cazuri, a fost oprit temporar în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, potrivit a opt foști și actuali oficiali și altor persoane informate cu privire la această chestiune, relatează Reuters.
Foști oficiali și experți externi au declarat că aceste perturbări riscă să le ofere factorilor de decizie politică o imagine incompletă a amenințărilor cu care se confruntă țara, situație care amintește de eșecurile serviciilor de informații scoase la iveală după atacurile al-Qaeda din 11 septembrie 2001. Această încetinire a fluxului de informații survine în contextul în care administrația analizează posibilitatea reluării atacurilor asupra Iranului, după alegerile de la jumătatea mandatului care au loc marți.
Problemele au apărut în timpul mandatului lui Tulsi Gabbard în funcția de directoare a Serviciilor Naționale de Informații (DNI), pe fondul unor tensiuni profunde între biroul său și CIA. Deși aceste tensiuni s-au atenuat după demisia sa din luna iunie, problemele generate de acest conflict persistă, potrivit a doi oficiali americani familiarizați cu situația.
CIA a încetat să mai elaboreze în comun evaluări cu Consiliul Național de Informații (NIC) - un grup de analiză din cadrul Biroului Directorului Serviciilor Naționale de Informații (ODNI) -, au declarat oficiali, reducând astfel numărul rapoartelor care sintetizează punctele de vedere ale comunității de informații pentru factorii de decizie, pe teme precum Iranul.
De asemenea, membrii Congresului și personalul acestora au încetat, pentru o scurtă perioadă, să mai primească rapoarte de informații din partea biroului lui Gabbard, atât în zilele de după intervenția militară a SUA în Iran, din iunie 2025, cât și după capturarea fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro, în ianuarie 2026, potrivit a două persoane familiarizate cu situația. Echipa lui Gabbard îi acuzase pe aleși că au transmis informații către presă.
Această întrerupere în schimbul de informații nu a mai fost semnalată anterior.
Purtătoarea de cuvânt a CIA, Liz Lyons, a declarat că agenția 'participă pe deplin' la procesul de furnizare a evaluărilor de informații prin intermediul 'raportului zilnic pentru președinte', coordonat de ODNI, și prin intermediul NIC.
Această situație a alarmat foști oficiali, unii dintre aceștia colaborând, într-o manieră bipartizană, în cadrul Hoover Institution de la Universitatea Stanford, pentru a elabora planuri de reconstrucție a comunității de informații în timpul următoarei administrații, au precizat patru foști oficiali americani.
'Toate aceste aspecte se cumulează într-o lume extrem de complexă, în care factorii de decizie politică au nevoie de o viziune mai sofisticată, nuanțată și integrată asupra lumii - însă, în realitate, ei primesc tot mai puțin', a afirmat Beth Sanner, fost director adjunct al Serviciilor Naționale de Informații în timpul primului mandat al lui Trump.
Problemele din cadrul comunității de informații au început anul trecut, pe fondul unor reduceri bugetare semnificative în cazul agențiilor de securitate națională - inclusiv ODNI și CIA -, în contextul în care Trump a luat măsuri pentru a înlătura sau a marginaliza oficiali pe care îi considera neloiali.
Doi foști oficiali și un oficial american în funcție au declarat că unii analiști care au rămas în cadrul agențiilor de informații evită acum să redacteze evaluări care contravin punctului de vedere al Casei Albe, de teama unor represalii politice. Acești oficiali nu au precizat care sunt subiectele pe care analiștii aleg să le evite.
'Analiștii își fac în continuare treaba, însă actuala administrație de la Casa Albă i-a transformat în niște figuri irelevante, întrucât președintele percepe informațiile care nu-i convin drept un act de neloialitate', a declarat Julia Curlee, fostă analistă CIA, care a afirmat că a fost concediată anul trecut din Consiliul pentru Securitate Națională al administrației Trump pe motiv că este o persoană transgender.
Casa Albă nu a răspuns unei solicitări de a comenta pe marginea acestui subiect.
Situația a fost agravată de ceea ce oficialii au descris drept unul dintre cele mai ample conflicte de atribuții din ultimele trei decenii între două dintre cele mai importante agenții: CIA și ODNI, acesta din urmă fiind înființat în urma atacurilor de la 11 Septembrie.
Agenția Reuters a relatat anterior, în detaliu, despre disputa dintre aceste agenții.
Conflictul intern - declanșat în urmă cu un an, când biroul lui Gabbard a revocat autorizațiile de securitate ale unor oficiali din serviciile de informații, atât în funcție, cât și foști - a ajuns într-un punct în care șefa de cabinet de la Casa Albă, Susie Wiles, a fost nevoită să intervină de mai multe ori pentru a calma tensiunile, au declarat trei foști oficiali.
Consiliul Național de Informații - care, timp de decenii, a reprezentat o resursă esențială pentru oficiali și legiuitori în procesul de luare a deciziilor de politică externă - a rămas fără principalul său contributor, după ce, anul trecut, CIA a încetat să mai participe la elaborarea evaluărilor.
Aceste evaluări au rolul de a sintetiza punctele de vedere ale celor 18 agenții de informații ale țării, iar Consiliul se baza în mare măsură pe CIA pentru analize privind subiecte precum Iranul și Rusia.
Deși CIA a continuat să împărtășească informații cu NIC și să colaboreze cu acesta la elaborarea unor rapoarte, analiștii săi s-au concentrat pe propriile evaluări.
După această schimbare, Consiliul Național de Informații - afectat, de asemenea, de reduceri de personal - și-a încetinit ritmul de elaborare a evaluărilor, au declarat două persoane familiarizate cu situația. Niciuna dintre aceste evaluări nu a vizat războiul din Iran, au precizat cinci oficiali, actuali și foști.
Ca răspuns la o solicitare de a comenta, un oficial din cadrul Biroului Directorului Informațiilor Naționale a declarat că grupul a menținut un volum al evaluărilor apropiat de 'tendințele istorice'.
'Deși Tulsi nu a apelat la NIC, DNI Clayton s-a dovedit a fi un bun administrator al Comunității de Informații și recunoaște valoarea NIC', a declarat un oficial american, referindu-se la directorul Informațiilor Naționale, Jay Clayton.
Unii foști oficiali din cadrul serviciilor de informații își exprimă îngrijorarea că apar noi bariere între agenții.
'Problema este că, prin măsuri care duc la golirea de conținut a instituțiilor în cadrul cărora există o coordonare reală a comunității de informații, se creează niște insulițe izolate. Astfel, fiecare își poate alege propria insuliță pe care să o asculte', a declarat Morgan Muir, fost director adjunct al Serviciilor Naționale de Informații în administrația Biden, care, la un moment dat, a lucrat și în redactarea de rapoarte de informații pentru președintele George W. Bush.
De asemenea, biroul lui Gabbard a încetat să mai informeze Congresul cu privire la amenințările electorale în 2025, potrivit a două persoane familiarizate cu situația și a unui fost oficial american.
Clayton, care a preluat funcția de director al Serviciilor Naționale de Informații în luna august, a reluat informarea Congresului cu privire la amenințările electorale, au precizat oficialii.
'Directorul Clayton rămâne angajat să se asigure că ODNI și comunitatea de informații dispun de resursele necesare pentru a continua să informeze factorii de decizie cheie din adminsitrația SUA și să mențină siguranța americanilor', a precizat ODNI într-un comunicat transmis agenției Reuters.
Într-un alt episod tensionat între agenții, spre sfârșitul anului trecut, FBI a încetat, timp de câteva săptămâni, să mai partajeze anumite informații cu Centrul Național Antiterorist (NCTC), după ce șeful de la acea vreme al centrului, Joe Kent, împreună cu echipa sa, au încercat să investigheze un incident armat care l-a vizat pe Charlie Kirk, fondatorul organizației Turning Point USA, au relatat doi foști oficiali.
Conducerea FBI i-a transmis lui Kent că, în opinia lor, NCTC își depășea atribuțiile.
FBI-ul nu a răspuns la o solicitare de comentarii.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisia Europeană, Europol și statele UE analizează atacurile cibernetice asupra frigiderelor supermarketurilor
Comisia Europeană a convocat pentru marți două reuniuni, cu Europol și cu statele membre ale UE, pentru a analiza atacurile cibernetice care au afectat sistemele de refrigerare ale magazinelor alimentare î
Guvernul spaniol va lucra 'neobosit' pentru a 'recâștiga încrederea', după accidentele feroviare din acest an
Guvernul spaniol s-a angajat marți să lucreze neobosit pentru a recâștiga încrederea publicului după ce două accidente de tren mortale în mai puțin de un an au reaprins îngrijorările cu privire la siguranța celei de-a doua rețele feroviare de mare viteză din lume, relatează AFP. 'Ne angajăm să lucrăm neobosit pentru a obține și a re
Polonia a lansat o operațiune specială la granița cu Kaliningrad; Tusk afirmă că a fost dejucată o posibilă provocare
Poliția, grănicerii și forțele armate din Polonia au lansat o operațiune de amploare la granița cu exclava rusă Kaliningrad, relatează marți dpa. Operațiunea a fost lansată după ce au fost primite informații că în zilele următoare ar putea avea loc acte de sabotaj la granița cu Kaliningrad, a declarat marți șeful poliției poloneze, Marek Boron, pentru po
Rusia nu crede că Statele Unite vor ataca nuclear Iranul
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că nu există motive pentru a putea vorbi despre un posibil atac nuclear american împotriva Iranului, așa cum a susținut jurnalistul conservator american Tucker Carlson, relatează agenția EFE. 'Nu văd motive reale pentru a trage astfel de concluzii', a spus Lavrov în d
Alegeri SUA/ Musk doboară un nou record, cu aproape 500 de milioane de dolari ca principal donator de campanie
Magnatul tehnologiei Elon Musk a doborât un nou record, devenind cel mai mare donator electoral unic care a contribuit cu 474 de milioane de dolari la Partidul Republican înainte de alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA din 3 noiembrie, relatează EFE. Niciodată până acum un donator care nu candidează nu a mai contribu
Alegeri SUA/Mii de observatori la unul dintre cele mai atent supravegheate scrutinuri din istoria SUA
Mii de observatori vor monitoriza alegerile de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, care se prefigurează a fi cele mai atent urmărite din istoria SUA, dat fiind că, pe lângă dispozitivul administrației președintelui Donald Trump, se așteaptă ca și grupuri afiliate Partidului Republican, Partidului Democrat și organizațiilor independente să se mobilizeze, in
Premierul Fico respinge ideea ca Slovacia să ajungă în situația Occidentului în ce privește migrația
Prim-ministrul slovac Robert Fico a convocat o reuniune cu reprezentanți ai Ministerului de Interne, ai poliției pentru străini și ai Oficiului pentru Muncă - instituții implicate în politica statului privind angajarea persoanelor din țări terțe -, explicând, pe rețelele de socializare, că refuză să permită ca Slovacia să ajungă în situația țărilor occident
Alegeri SUA/ Ucrainenii privesc scrutinul din SUA cu speranță prudentă după tensiunile recente
Ucrainenii urmăresc alegerile intermediare din SUA din 3 noiembrie cu un sentiment de speranță prudentă, în contexul în care se așteaptă ca sprijinul SUA să se consolideze dacă republicanii sunt înfrânți sau ca tensiunile recente dintre Kiev și Washington să se diminueze, indiferent de rezultat, informează EFE. Puțini d
#Ucraina: O reuniune între negociatori europeni, americani și ucraineni va avea loc miercuri la Bruxelles
O reuniune referitoare la Ucraina va fi organizată miercuri, la Bruxelles, între negociatori europeni, americani și ucraineni, a anunțat marți Comisia Europeană, informează France Presse. ''Mâine Comisia Europeană va găzdui o întâlnire cu reprezentanți din Ucraina, Statele Unite, Franța, Germania, Regatul Unit,
Consilierul lui Putin va conduce delegația rusă la negocierile din Abu Dhabi
Consilierul prezidențial rus, Vladimir Medinski, va conduce delegația trimisă de Moscova care va participa în zilele de 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi, la o nouă rundă de negocieri privind Ucraina, cu medierea SUA, proces care se află în impas încă din luna februarie, a anunțat marți Kremlinul, informează EFE. 'Referito
Alegeri SUA/ Scrutinul de la jumătatea mandatului ar putea redefini marja de manevră a lui Trump în America Latină
Alegerile intermediare de marți, 3 noiembrie, din SUA ar putea redefini marja de manevră a președintelui Donald Trump în America Latină, de la campania de presiune împotriva Cubei și Venezuelei la disputele comerciale cu Mexicul și Brazilia și la angajamentele față de guvernele aliate ale Washingtonului, comentează EFE. Precedentul
Comisarul european Hadja Lahbib: Schimbarea în privința incluziunii romilor în UE vine, dar nu destul de repede
Uniunea Europeană a înregistrat progrese în promovarea egalității și incluziunii romilor, însă schimbările nu se produc suficient de repede, iar progresele sunt inegale între statele membre, a declarat comisarul european pentru egalitate, Hadja Lahbib, pentru AGERPRES, în contextul publicării celui de-al treilea raport privind progresele
Iranul afișează pe un panou imens o amenințare cu moartea pentru Trump
La Teheran a fost dezvelit marți un panou de afișaj de dimensiuni uriașe cu o amenințare cu moartea pentru președintele american Donald Trump, relatează AFP. Mesajul 'Îl vom ucide pe Trump' a fost afișat în contextul unor negocieri intense pentru evitarea reluării ostilităților americano-iraniene. Pe un alt p
Kremlinul confirmă negocierile cu #Ucraina și SUA în 10-11 noiembrie la Abu Dhabi
Kremlinul a confirmat marți că o delegație rusă va participa la Abu Dhabi, pe 10 și 11 noiembrie, la noi negocieri trilaterale cu Kievul și Washingtonul pentru a încerca să găsească o soluție diplomatică la conflictul din Ucraina, transmite AFP. ''Da, pot confirma această dată. O delegație rusă se va deplasa efectiv la Abu Dhabi,








