Franţa nu va mai accepta alţi 'imami detaşaţi' începând cu 1 ianuarie 2024

Franţa nu va mai accepta alţi imami "detaşaţi", adică trimişi de alte ţări, începând din 1 ianuarie, a anunţat vineri ministrul francez al afacerilor interne Gerald Darmanin, într-o scrisoare adresată ţărilor vizate de acest subiect, informează AFP.
După 1 aprilie 2024, imamii detaşaţi încă prezenţi pe teritoriul Franţei nu vor putea rămâne în această ţară "sub acest statut", a adăugat Darmanin.
De la începutul lui 2020, Emmanuel Macron şi-a anunţat hotărârea de a pune capăt primirii celor circa 300 de imami trimişi de diverse ţări (Algeria, Turcia, Maroc...) şi de a creşte în paralel numărul de imami formaţi în Franţa. "Lucrăm pentru a pune capăt în 2024 practicii de imami detaşaţi", a precizat ministrul de interne francez de la acea dată, Christophe Castaner.
Amintind de acest "preaviz" de trei ani, pentru a lăsa moscheilor şi statelor timpul de a se organiza, Gerald Darmanin a insistat vineri asupra calendarului: decizia "se va aplica efectiv începând cu 1 ianuarie 2024".
Aceasta înseamnă concret că începând de la această dată Franţa "nu va mai accepta noi imami detaşaţi".
În ceea ce priveşte imamii care se află deja în Franţa, va fi schimbat statutul lor: începând din 1 aprilie, un "cadru specific" va fi pus în aplicare pentru a le permite asociaţiilor ce gestionează locurile de cult să recruteze ele însele imami, pe care ele îi vor plăti direct.
Scopul nu este de a impiedica imamii străini să predice în Franţa, ci de a asigura că niciunul nu este plătit de un stat străin al cărui funcţionar sau agent public ar fi el.
În schimb, venirea "imamilor de Ramadan", cei circa 300 de cântăreţi de psalmi şi de recitatori care vin în Franţa în timpul lunii sfinte a musulmanilor, aceasta "nu este pusă în discuţie", potrivit mesajului lui Darmanin.
În paralel, accentul este pus pe necesitatea ca "o parte tot mai mare" dintre imamii ce oficiază pe teritoriul francez să fie, "cel puţin parţial, formaţi în Franţa".
Dincolo de formările culturale, este vorba de a susţine de asemenea accesul imamilor la formări universitare, precum cea lansată în 2023 de Institutul Francez de Islamologie.
Hotărât să lupte împotriva "separatismului islamist", preşedintele Emmanuel Macron anunţase în februarie 2020 o serie de măsuri împotriva "influenţelor străine" asupra islamului în Franţa, mergând de la imamii detaşaţi până la finanţările de moschei.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA trimit un al doilea portavion în Orientul Mijlociu (Pentagon)
Statele Unite trimit un al doilea portavion în Orientul Mijlociu, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Sean Parnell, invocând protecția fluxurilor comerciale în regiune, relatează AFP și Reuters. Portavionului Harry S. Truman, aflat deja în regiune, i se va alătura Carl Vinson, aflat &
SUA vând Filipinelor avioane de luptă F-16
Statele Unite au anunțat marți că au aprobat vânzarea către Filipine a 20 de avioane de luptă F-16, un contract evaluat la 5,58 miliarde de dolari, pe fondul tensiunilor cu China, relatează AFP. Vânzarea vizează să susțină 'securitatea unui partener strategic', potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, în ti
Atacuri împotriva instalațiilor energetice ucrainene: Zelenski cere Statelor Unite să întărească sancțiunile împotriva Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți Statelor Unite să întărească sancțiunile împotriva Rusiei, pe care a acuzat-o că 'încalcă' fragilul moratoriu asupra atacurilor împotriva instalațiilor energetice anunțat de Washington săptămâna trecută, relatează AFP. 'Cred că am ajuns în p
Rusia: Putin a donat monede sovietice pentru ridicarea unui monument la aniversarea victoriei împotriva Germaniei naziste
Președintele rus Vladimir Putin a oferit mai multe monede sovietice păstrate de el și de familia sa și care vor fi topite împreună cu multe alte monede pentru ridicarea unui monument în Parcul Victoriei din Moscova, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste, a anunțat marți Kremlinul, potrivit age
Rusia: Putin l-a primit la Kremlin pe liderul sârbilor bosniaci, Dodik, căutat de justiția din Bosnia
Președintele rus Vladimir Putin l-a primit marți la Kremlin pe liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, a anunțat președinția rusă, transmite AFP. Milorad Dodik este căutat de justiția din Bosnia într-o anchetă pentru atac la ordinea constituțională. Kremlinul a difuzat un video în care cei doi lide
Vicepreședintele SUA, JD Vance, intenționează să efectueze o vizită în Italia de Paște (sursă diplomatică)
Vicepreședintele SUA, JD Vance, intenționează să efectueze o vizită în Italia mai târziu în cursul lunii aprilie, a afirmat marți o sursă diplomatică, subliniind relațiile aparent apropiate dintre Washington și Roma, relatează Reuters. Italia este una dintre puținele țări din Europa care a încercat să manifeste o atitud
Comisia Europeană dorește întărirea Europol și dublarea efectivelor sale
Aflată sub presiune pentru a combate mai eficient criminalitatea organizată, Comisia Europeană a propus marți întărirea Agenției Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii, Europol, prin dublarea efectivelor acesteia, informează AFP. ''În fiecare zi, auzim că infractorii și criminalii sunt cu un
Danemarca cere un ''răspuns european'' la o scrisoare în care SUA solicită companiilor europene să renunțe la politica de diversitate
Ministrul danez al industriei a cerut marți un răspuns european după ce ambasadele americane din mai multe state ale UE le-au transmis companiilor locale o scrisoare prin care le atenționează că menținerea programelor de diversitate rasială și de gen le poate afecta relațiile de afaceri cu SUA, relatează AFP. ''Un răspuns trebuie discu
Noul ambasador al Franței în Rusia a sosit la Moscova
Noul ambasador al Franței în Rusia, Nicolas de Riviere, a sosit la Moscova, a anunțat marți în mod oficial ambasada franceză, la mai multe luni după plecarea predecesorului său, pensionat în toiul tensiunilor dintre Paris și Kremlin pe fondul conflictului din Ucraina, informează AFP. ''Noul ambasador al Franței î
Israelul este în Cisiordania ''pentru a rămâne'', spune ministrul Smotrich
Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, a declarat marți că Israelul se află în Cisiordania ocupată ''pentru a rămâne'', și a apărat dezvoltarea de colonii evreiești în acest teritoriu palestinian, în pofida faptului că ele sunt ilegale din punctul de vedere al dreptului internațional, transmite AFP.
#Ucraina: Înaintarea forțelor ruse a încetinit pentru a patra lună consecutiv (AFP pe baza datelor ISW)
Cu 240 de kilometri pătrați ocupați în martie 2025, înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra lună consecutiv, potrivit unei analize a AFP pe baza datelor furnizate de Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW). În schimb, pe teritoriul rus, forțele Moscovei i-au alungat aproape &icir
Discuțiile ruso-americane privind #Ucraina stagnează, potrivit unui viceministru rus de externe
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, întrucât acestea nu abordează chestiunile pe care Moscova le consideră a fi cauzele profunde ale acestui conflict, a declarat viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, sugerând astfel că discuțiile dintre Moscova și Washington pe acest subie
Franța: Extrema dreaptă convoacă manifestații de sprijin pentru Marine Le Pen, ce acuză ''sistemul'' că a recurs la ''bomba nucleară''
Extrema dreaptă franceză a anunțat marți demonstrații pașnice și alte evenimente, inclusiv distribuirea de pliante, în sprijinul liderei sale, Marine Le Pen, care a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European, într-o sentință care îi interzice în plus să ocupe o funcție publică t
Serbia și Ungaria își întăresc cooperarea militară și semnează un acord privind planul acestei cooperări în 2025
Serbia și Ungaria au convenit marți asupra întăririi cooperării militare bilaterale și au semnat, la Belgrad, un acord privind planul acestei cooperării pe anul 2025, informează agențiile Tanjug și MTI. Documentul, care operaționalizează cooperarea strategică dintre Serbia și Ungaria, a fost semnat de ministrul sârb al apărării, Br
Spania se angajează să atingă ținta de 2% din PIB pentru apărare ''cu mult înainte'' de 2029
Spania își va majora cheltuielile pentru apărare la 2% din produsul intern brut ''cu mult înainte'' de data țintă inițială din 2029, dar nu stabilește noi termene limită specifice, a declarat marți ministrul apărării, Margarita Robles, transmite Reuters. Spania are cele mai mici cheltuieli de apărare ca pondere din