Reluarea discuţiilor militare la nivel înalt între Beijing şi Washington, după un an de pauză
![Image](https://agerpres.ro/data/stiri/167659731.jpg)
Şeful Statului Major american Charles Brown a discutat joi cu generalul chinez Liu Zhenli, a anunţat un purtător de cuvânt al Pentagonului, după o pauză de peste un an în discuţiile militare la nivel înalt între cele două puteri mondiale, informează AFP.
Beijingul pusese capăt acestor discuţii pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de deplasarea lui Nancy Pelosi în Taiwan, pe vremea când ea era preşedinta Camerei Reprezentanţilor.
Cu toate acestea, preşedinţii chinez Xi Jinping şi american Joe Biden au convenit asupra reluării discuţiilor în timpul întrevederii lor de luna trecută, la San Francisco.
Generalul Brown "a discutat despre importanţa de a conlucra pentru a gestiona în mod responsabil concurenţa (între cele două ţări), a evita erorile de calcul şi a menţine liniile de comunicare clare şi directe", a declarat purtătorul de cuvânt al Statului Major, Jereal Dorsey, într-un comunicat.
"El a reiterat cât de important este ca (armata chineză) să se angajeze într-un dialog de fond pentru a reduce probabilitatea de neînţelegeri", adaugă comunicatul.
Taiwanul este un punct de tensiune major între aceste două cele mai mari puteri economice mondiale.
Beijingul revendică insula cu 23 de milioane de locuitori, condusă din 1949 de un guvern rival, apropiat Washingtonului, şi nu a renunţat la ideea de a reocupa insula, cu forţa dacă va fi necesar, scrie AFP.
Autorităţile chineze şi-au înmulţit atenţionările împotriva oricărei decizii a SUA ce ar fi percepută drept sprijin pentru o independenţă oficială a insulei.
Tensiunile între Beijing şi Washington s-au accentuat în 2023, după ce teritoriul american a fost survolat de un balon chinez. SUA au denunţat o operaţiune de spionaj, ceea ce China a dezminţit.
Întrevederea între preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi succesorul lui Nancy Pelosi, Kevin McCarthy, precum şi anunţul privind un ajutor militar american pentru insulă au contribuit de asemenea la exacerbarea tensiunilor între cele două puteri.
"Reluarea comunicărilor regulate şi la nivel înalt între cele două armate va contribui la stabilizarea relaţiilor sino-americane", a apreciat luna trecută Bonny Lin, directoarea proiectului China Power în cadrul cercului de reflecţie Center for Strategic and International Studies, după întrevederea Xi-Biden. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Amânarea eliberării ostaticilor: Israelul acuză Hamas de 'încălcarea totală' a acordului de încetare a focului
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a afirmat luni că anunțul grupării islamiste palestiniene Hamas privind amânarea eliberării ostaticilor deținuți în Fâșia Gaza constitu
Slovacia: Fico îi solicită lui Musk informații despre granturile USAID pentru ONG-uri și mass-media slovace
Prim-ministrul slovac Robert Fico i-a adresat o scrisoare miliardarului american Elon Musk, șeful nou înființatului Departament al Eficienței Guvernamentale (DOGE), prin care solicită informații despre granturile acordate ONG-urilor și unor mass-media din Slovacia prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), susținând că fond
Soldații ruși răniți sunt trimiși pentru recuperare în sanatorii nord-coreene, afirmă ambasadorul Rusiei la Phenian
Soldați ruși răniți în conflictul din Ucraina sunt trimiși pentru reabilitare în sanatorii și clinici specializate nord-coreene, a declarat ambasadorul rus în Coreea de Nord, Aleksandr Mațegora, potrivit EFE. 'Un exemplu clar al relației frățești (dintre ruși și nord-coreeni) este reabilitarea a sute de luptători răniți în cadrul
Hamas amână 'până la noi ordine' eliberarea unui nou grup de ostatici, prevăzută pentru sâmbătă
Aripa militară a Hamas a anunțat luni că amână 'până la noi ordine' eliberarea unui nou grup de ostatici israelieni, prevăzută să aibă loc sâmbătă, în schimbul palestinienilor reținuți de Israel, în cadrul armistițiului intrat în vigoare pe 19 ianuarie, relatează AFP, Reuters și dpa. 'Eliberarea prizonierilor, ca
Înghețarea fondurilor SUA amenință unele anchete asupra crimelor de război ale Rusiei în #Ucraina
Înghețarea finanțării externe de către administrația președintelui Donald Trump a început să aibă impact asupra efortului internațional de a trage Rusia la răspundere pentru presupusele crime de război comise în Ucraina, potrivit a opt surse și unui document ucrainean consultat de Reuters. Ucraina a deschis aproape 140.000 de dosare în
Israel: Opoziția acuză guvernul că 'îngroapă' orice anchetă cu privire la 7 octombrie 2023
Opoziția israeliană a acuzat luni guvernul că 'îngroapă' formarea unei comisii de anchetă cu privire la evenimentele din 7 octombrie 2023, după un nou refuz al executivului de a da curs acestei cereri, transmite AFP. 'Guvernul a făcut ieri totul pentru a îngropa această comisie, nu vor să se știe că prim-ministrul (Benjamin Netanyahu) a
Trump afirmă că palestinienii nu ar avea dreptul de a se întoarce în Gaza, conform planului său pentru acest teritoriu
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu pentru Fox News, care urmează să fie publicat luni, că palestinienii nu vor avea dreptul de a se întoarce în Fâșia Gaza, în cadrul planului său pentru acest teritoriu, relatează AFP. Întrebat de jurnalistul de la Fox News Bret Baier dacă palestinienii ar
Separatiștii din Donețk i se plâng lui Putin de probleme cronice în aprovizionarea cu apă în regiune
Liderul separatist al Donețkului, Denis Pușilin, a recunoscut luni, într-o reuniune cu președintelui rus Vladimir Putin, existența unor probleme cronice în aprovizionarea cu apă a acestei regiuni ucrainene anexate de Rusia în 2022, relatează EFE. 'Livrarea se face conform graficului', dar întreruperile sunt constante, ia
Premierul britanic Keir Starmer s-a supus public unui test pentru depistarea HIV
Premierul britanic Keir Starmer s-a spus unui test pentru depistarea HIV în fața camerelor de luat vederi, devenind astfel primul lider al țării sale, precum și din G7, care a făcut acest lucru public, a anunțat biroul său, relatează AFP. Downing Street a publicat luni imagini cu liderul laburist efectuând vineri un autotest, ca parte a unei iniția
O ostatică israeliană eliberată de Hamas critică transformarea eliberării captivilor într-o chestiune politică pentru Israel
Ostatica israeliană Arbel Yehud, eliberată pe 30 ianuarie de Hamas ca parte a acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza, a mărturisit că s-a confruntat cu o 'realitate cruntă' când, la părăsirea enclavei palestiniene, a descoperit că ostaticii au devenit o 'chestiune politică' și o problemă de diviziune în Israel, informează
Reuters: Rusia joacă tare în discuțiile privind pacea în Ucraina, după ce Trump a vorbit despre un contact cu Putin
Toate condițiile președintelui Vladimir Putin pentru oprirea conflictului în Ucraina trebuie îndeplinite integral înaintea oricărui aranjament posibil pentru încheierea războiului, a declarat luni viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, care supervizează în Ministerul de Externe relațiile cu SUA și controlul asupra armamentelor, suger&acir
Programul Comisiei Europene pentru 2025 și războiul din Ucraina, principalele puncte ale sesiunii plenare a PE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Prioritățile și programul Comisiei Europene pentru 2025, trei ani de război în Ucraina, uciderea opozantului rus Aleksei Navalnîi și strategia Uniunii Europene pentru Orientul Mijlociu constituie principalele puncte de pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European, care începe
Raportul dinaintea Conferinței de Securitate de la München vede o lume polarizată și plină de incertitudini
Raportul anterior Conferinței de Securitate de la München, pregătit în fiecare an de un grup de experți, arată o lume polarizată, plină de incertitudini, cu un număr mare de actori care au capacitatea de a influența afacerile globale și cu liberalismul politic și economic pus sub semnul întrebării în multe părți ale lumii, informează luni EFE.
Polonia: Tusk anunță un plan de investiții record de 155 miliarde de euro în 2025
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat luni un plan de investiții record de 155 miliarde de euro pentru 2025 vizând relansarea creșterii economice și întărirea securității țării în contextul războiului din Ucraina, transmite AFP. 'Nu a existat niciodată o asemenea sumă în istoria economiei poloneze' pentru cheltuieli cu in
Siria: Președintele Ahmed al-Sharaa anunță că mii de persoane se alătură 'noii armate' siriene
Președintele sirian interimar Ahmed al-Sharaa a anunțat într-un interviu difuzat luni că mii de persoane se alătură 'noii armate siriene' după înlăturarea lui Bashar al-Assad, relatează AFP. 'Nu am impus recrutarea obligatorie în Siria. Am optat în schimb pentru înrolarea voluntară, iar astăzi mii de persoane se alătur