Qatargate: Locuinţa eurodeputatei belgiene Maria Arena a fost percheziţionată de poliţie

Poliţia a percheziţionat miercuri locuinţa eurodeputatei socialiste belgiene Maria Arena, în cadrul scandalului Qatargate, în care Qatarul a fost acuzat că a oferit bani şi cadouri pentru a-şi asigura un tratament favorabil în Parlamentul European, transmite miercuri Politico.
Mai mulţi eurodeputaţi din grupul socialiştilor şi democraţilor (S&D) au fost vizaţi de ancheta în acest dosar, însă până acum Maria Arena nu fusese pusă sub acuzare sau măcar chestionată de către procurori.
Ea a fost, totuşi, menţionată în mandatul de arestare emis anterior în acest an, dar a negat orice implicare în acest dosar.
La data izbucnirii scandalului, Maria Arena conducea Subcomisia pentru drepturile omului a Parlamentului European, o funcţie "moştenită" de la fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri. Ea a demisionat din această poziţie după ce Politico a dezvăluit că eurodeputata nu declarase o călătorie subvenţionată în Qatar, încălcând regulamentul Parlamentului European.
Arena este al patrulea membru în funcţie al Parlamentului European care este implicat în acest scandal, după ce Eva Kaili, Marc Tarabella şi Andrea Cozzolino au fost puşi sub acuzare. Ei au fost suspectaţi de încasarea unor mari sume de bani din partea statului Qatar pentru a influenţa în favoarea acestuia declaraţii şi decizii politice în cadrul PE, în special în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor în Qatar, ţară criticată adesea pentru încălcarea acestor drepturi. În cursul unei percheziţii la domiciliul lui Panzeri a fost găsită suma de 600.000 de euro. Conform presei belgiene, acesta ar fi primit bani şi din partea Marocului pentru a susţine interesele acestei ţări africane în Parlamentul European.
În total, procurorii belgieni au confiscat suma de 1,5 milioane de euro în bani lichizi, descoperiţi la domiciliile lui Panzeri şi Kaili, precum şi într-o valiză pe care o avea asupra sa tatăl eurodeputatei elene.
Pier Antonio Panzeri şi-a recunoscut vina şi a încheiat un acord cu procurorii în schimbul unei pedepse reduse.
La percheziţionarea locuinţei din nordul Bruxellesului a Mariei Arena a fost prezentă şi preşedinta PE, Roberta Metsola, care şi-a respectat astfel o obligaţie ce îi revine în conformitate cu Constituţia belgiană.
''Deşi prezumţia de nevinovăţie a tuturor părţilor este respectată întotdeauna, aşa cum preşedinta a declarat clar în numeroase ocazii, Parlamentul European a cooperat şi va continua să coopereze cu autorităţile judiciare şi de aplicare a legii în diferite state membre şi jurisdicţii, în cea mai extinsă măsură posibilă, în efortul de a garanta că se face dreptate şi că adevărul este cunoscut'', a declarat un purtător de cuvânt al PE. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.politico.eu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina observă o intensificare a ofensivei ruse în nord-est și încearcă să mențină pozițiile ocupate peste graniță
Intensitatea luptelor crește în partea de nord-est a Ucrainei, unde armata rusă a inițiat o ofensivă în regiunile Sumî și Harkov și încearcă în continuare să expulzeze de pe teritoriul rus forțele ucrainene care ocupă câteva sate în regiunile Kursk și Belgorod, relatează miercuri agenția EFE. La opt lu
Sediul principal al tribunalului din Paris, evacuat în urma unei alerte cu bombă (poliția)
Sediul principal al tribunalului din Paris a fost evacuat în urma unei alerte cu bombă, a declarat miercuri o sursă a poliției locale pentru Reuters. Potrivit unei a doua surse, clădirea - un zgârie-nori emblematic situat de-a lungul șoselei de centură a Parisului la Porte de Clichy - a fost parțial evacuată. Prima s
Gaza: Aproximativ 500.000 de persoane strămutate de la încetarea armistițiului (ONU)
Aproximativ 500.000 de palestinieni au fost strămutați în Fâșia Gaza de la încetarea armistițiului și reluarea operațiunilor militare israeliene, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a secretarului general al ONU, Stephanie Tremblay, relatează AFP. 'Partenerii noștri umanitari estimează că din 18 martie, aprox
Premierul australian Albanese promite că nu va ceda presiunilor lui Donald Trump
Premierul australian Anthony Albanese a promis miercuri că va lupta pentru interesele țării sale în conflictul comercial cu Statele Unite, transmite AFP. 'Vom apăra interesul național al Australiei', a afirmat șeful guvernului de la Canberra într-o dezbatere televizată cu adversarul său conservator, Peter Dutton.
Harvard este o 'glumă' unde se 'învață ura și prostia', acuză Trump
Președintele american Donald Trump și-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează dpa. 'Harvard este o GLUMÃ, învață Ura și Prostia și nu ar mai trebui să primească fonduri federale', a scris Trump pe platforma sa Truth Social.
Vicepreședintele american Vance va călători în Italia și India împreună cu familia în perioada următoare, anunță Casa Albă
Vicepreședintele american JD Vance va întreprinde o călătorie în Italia și India, împreună cu familia, între 18 și 24 aprilie, a anunțat miercuri Casa Albă, potrivit dpa. 'Vicepreședintele va discuta priorități economice și geopolitice comune cu liderii din fiecare țară', a transmis Casa Albă. La Roma, Van
Europarlamentari cer Comisiei Europene noi sancțiuni contra Ungariei după ce Orban a interzis marșurile LGBT
O delegație a Parlamentului European a acuzat miercuri guvernul ungar al premierului conservator Viktor Orban că restrânge în continuare drepturile comunității LGBTQI+ prin interzicerea paradelor Gay Pride și a cerut Comisiei Europene să intervină pentru ca acest lucru să nu se întâmple, relatează agenția EFE. 'În discursul să
Serbia: Parlamentul l-a învestit pe Djuro Macut în funcția de prim-ministru
Parlamentul Serbiei a aprobat miercuri numirea lui Djuro Macut, medic și profesor universitar fără experiență politică, în postul de prim-ministru, după luni de proteste anticorupție care au dus la demisia predecesorului său, transmite Reuters. Votul a fost o formalitate în condițiile în care Partidul Progresist Sârb (SNS) al președinte
Israelul plănuiește o prezență pe termen lung în Gaza, Liban și Siria
Israelul intenționează să păstreze sub control militar permanent toate teritoriile pe care le-a capturat în Fâșia Gaza, Liban și Siria, transmite miercuri dpa. Armata va rămâne în 'zonele de securitate' ocupate pentru a acționa ca un tampon între luptători ostili și Israel 'în orice realitate temporară sau perman
Secretarul american de stat va avea discuții la Paris despre #Ucraina
Secretarul american de stat, Marco Rubio, se va afla la Paris în perioada 16-18 aprilie pentru discuții despre conflictul din Ucraina cu omologii europeni, a anunțat miercuri Departamentul de Stat al SUA, potrivit AFP. Rubio va fi însoțit de emisarul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff. Ei vor avea 'discuții cu omologii lor eur
Premierul slovac Fico descrie ca 'lipsă de respect' avertismentul șefei diplomației UE de a nu merge la Moscova pe 9 mai
Premierul slovac Robert Fico a confirmat marți că va merge la Moscova pe 9 mai la celebrarea Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste, deși șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a avertizat liderii europeni să nu ia parte la acest eveniment, avertisment descris de Fico drept lipsit de respect și o confirmare a faptului că este nevoie de o dezbatere despre starea
Olanda: Guvernul va suplimenta bugetul apărării cu 1,1 miliarde de euro anual, spune unul din liderii coaliției
Guvernul olandez își propune să majoreze cheltuielile de apărare cu 1,1 miliarde de euro în fiecare an începând din 2025, a indicat miercuri liderul partidului VVD din coaliția de guvernare, Dilan Yesilgoz, într-o postare pe rețeaua X, transmite Reuters. Suplimentarea cheltuielilor a fost convenită după negocieri
Ucraina a prelungit până pe 6 august legea marțială și ordinul de mobilizare
Ucraina a prelungit cu încă 90 de zile, până la data de 6 august, legea marțială și ordinul de mobilizare, transmit dpa și Reuters. Cele două moțiuni corespunzătoare depuse de președintele Volodimir Zelenski au întrunit majoritatea necesară de două treimi în parlament, au relatat media ucrainene. Legea marțială urma să ex
Kremlinul refuză să spună când va expira moratoriul cu #Ucraina privind atacurile asupra infrastructurii energetice
Kremlinul a afirmat miercuri că 'nu este pregătit' să spună când va expira moratoriul fragil privind atacurile asupra infrastructurii energetice, convenit cu Kievul sub presiunea Washingtonului, relatează AFP. Președintele rus Vladimir Putin a anunțat pe 18 martie că a ordonat armatei, în urma unei convorbiri cu omologul să
Trump participă la negocierile comerciale cu Japonia și le conexează de 'costul' sprijinului militar american
Președintele american Donald Trump a anunțat că va participa personal la negocierile ce au loc miercuri la Washington cu un ministru trimis de Japonia pentru a conveni un compromis privind taxele vamale, negocieri care conform liderului de la Casa Albă privesc și 'costul' sprijinului militar americane, relatează AFP. 'Japonia vine astăzi pentru a n