Miniştrii de externe din G7 îşi subliniază unitatea în faţa tensiunilor cu China şi Rusia
Grupul celor şapte ţări puternic industrializate (G7) a declarat marţi că este mai unit ca oricând, criticând presiunile suplimentare exercitate de China asupra Taiwanului şi ameninţarea Rusiei de a amplasa arme nucleare în Belarus, şi transmiţând un avertisment sever ţărilor care ar oferi asistenţă Rusiei în războiul din Ucraina, relatează Reuters şi AFP.
"Forţa solidarităţii între miniştrii de externe din G7 este la un nivel nemaivăzut până acum", a declarat şeful diplomaţiei nipone,Yoshimasa Hayashi, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce a găzduit o reuniune a grupului în staţiunea japoneză Karuizawa (prefectura Nagano).
Demonstraţia de unitate vine după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luna aceasta că UE ar trebui să îşi reducă dependenţa faţă de SUA şi a avertizat asupra unei crize în Taiwan.
Beijingul consideră Taiwanul ca fiind teritoriu chinez şi nu a renunţat la utilizarea forţei pentru a prelua controlul asupra insulei guvernate democratic. Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a declarat că numai locuitorii insulei îşi pot decide viitorul.
Comunicatul G7 subliniază că dubla chestiune a intervenţiei militare ruse în Ucraina şi temerile privind o acţiune similară a Chinei împotriva Taiwanului au fost în centrul reuniunii de trei zile.
Reuniţi de duminică în Karuizawa, în ''Alpii'' japonezi, miniştrii de externe din principalele ţări industrializate au promis că vor face ca ţările ce ar furniza asistenţă Rusiei în războiul ei împotriva Ucrainei să plătească un "preţ ridicat".
Ei s-au angajat de asemenea "să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar", "să-şi intensifice" sancţiunile împotriva Rusiei şi eforturile pentru a evita eludarea acestora de către ţările terţe.
Ţările G7 (Franţa, Japonia, SUA, Canada, Germania, Italia şi Regatul Unit) au avertizat totodată China împotriva ambiţiilor sale militare în Marea Chinei de Sud şi au subliniat poziţia lor neschimbată faţă de Taiwan, în pofida rumorii legate de recentele afirmaţii ale preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Foto: (c) YUICHI YAMAZAKI/Pool via REUTERS
În timpul vizitei sale în China la începutul lunii aprilie, Macron a declarat presei că Europa nu ar trebui să se lase prinsă în "crize care nu ar fi ale sale", referindu-se la Taiwan, ceea ce i-a iritat pe unii dintre aliaţii Franţei înainte de reuniunea de la Karuizawa.
"Nu există nicio schimbare în poziţiile de bază ale membrilor G7 cu privire la Taiwan", asigură miniştrii de externe din ţările G7 în comunicatul lor, calificând drept "indispensabilă" menţinerea păcii şi a stabilităţii în strâmtoarea Taiwan.
Şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, şi omologii săi au depus eforturi pe parcursul celor două zile de discuţii din Japonia să-şi minimizeze divergenţele, iar declaraţia lor comună adoptă un limbaj ferm faţă de Beijing, notează AFP.
Textul menţionează de asemenea "îngrijorările" G7 cu privire la "extinderea continuă şi accelerată a arsenalului nuclear al Chinei", solicitându-i să depună eforturi pentru "stabilitate printr-o mai mare transparenţă" asupra armelor sale nucleare.
Fără să nominalizeze Beijingul, declaraţia comună se angajează să consolideze cooperarea împotriva "coerciţiei economice", care constă în restricţionarea comerţului sau a investiţiilor străine în scopuri politice.
Avertismentul împotriva susţinerii Rusiei în Ucraina, fără a menţiona China, se face ecoul avertismentelor repetate ale responsabililor occidentali faţă de Beijing împotriva furnizării de arme către Rusia.
Chiar dacă dezbaterile au fost clar dominate de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei şi ambiţiile Chinei în regiunea Asia-Pacific, miniştrii de externe din G7 au abordat de asemenea şi numeroase alte chestiuni şi crize politice mondiale.
Aceştia au îndemnat Coreea de Nord să se "abţină" de la noi teste nucleare şi lansări de rachete balistice.
Ei au "condamnat cu fermitate" luptele care au izbucnit de sâmbătă în Sudan şi au cerut "oprirea lor imediată", în timp ce confruntările între armata regulată şi o puternică forţă paramilitară au făcut deja aproape 200 de morţi, potrivit Naţiunilor Unite.
Miniştrii G7 au cerut de asemenea ridicarea "imediată" a interdicţiei "inacceptabile" impuse femeilor afgane de a lucra pentru organizaţii neguvernamentale şi ONU, promulgată în această lună de guvernul taliban în Afganistan.
În timp ce şefii de stat din G7 urmează să se reunească în luna mai la Hiroshima, oraş a cărui istorie este profund marcată de bomba atomică lansată de SUA în 1945, textul miniştrilor de externe din cele şapte ţări puternic industrializate pune mare accent pe angajamentul grupului de a "consolida eforturile de dezarmare şi neproliferare" pentru "o lume mai sigură şi mai stabilă".
Premierul nipon Fumio Kishida, el însuşi reprezentant ales din partea Hiroshima în parlament, şi-a exprimat dorinţa de a discuta cu omologii săi posibilitatea "unei lumi fără arme nucleare". Cu toate acestea, declaraţia de marţi a şefilor diplomaţiilor din G7 conţine puţine elemente noi în materie, menţionând "actualul mediu de securitate dificil".
Comunicatul G7 îndeamnă întreaga comunitate internaţională să dea dovadă de "transparenţă" cu privire la armele nucleare, cerând Rusiei să respecte moratoriul la testele nucleare la care a subscris.
Miniştrii de externe din G7 califică drept "inacceptabilă" ameninţarea Rusiei de a amplasa arme nucleare în Belarus, subliniind că "orice utilizare de arme chimice, biologice sau nucleare în Ucraina" va avea "consecinţe grave".
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că Rusia ar putea recurge la armele nucleare aşa-zis tactice cu rază mai scurtă de acţiune, invocând motivul apropierii NATO de graniţele ruse.
Este pentru prima oară de la sfârşitul Războiului Rece în urmă cu trei decenii când Rusia sugerează staţionarea de forţe nucleare într-o altă ţară, crescând miza în confruntarea sa care se intensifică cu Occidentul în legătură cu Ucraina (ţară pe care a invadat-o la 24 februarie 2022), notează Reuters.AGERPRES /(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia; agresorul a fost prins
Cel puțin trei persoane au fost ucise și zece rănite într-un incident armat în apropierea pieței centrale din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, transmite Reuters. Foto: (c) Jakub Włodek/Agencja Wyborcza.pl/via
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb














