Dronă americană în Marea Neagră: Ucraina acuză Rusia că vrea să 'extindă' conflictul
Ucraina a acuzat miercuri Rusia că vrea să "extindă" războiul din Ucraina şi să implice alte părţi, după un incident între avioane de vânătoare ruse şi o dronă americană în Marea Neagră, informează AFP.
"Incidentul cu drona americană MQ-9 Reaper provocat de Rusia în Marea Neagră este un semnal al (preşedintelui rus Vladimir) Putin că el este gata să extindă zona de conflict şi să implice alte părţi", a declarat pe Twitter secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Oleksii Danilov.
Rusia utilizează "tactica de 'totul este permis'", ce constă "întotdeauna în a ridica miza", a mai denunţat Danilov.
SUA au acuzat marţi aviaţia rusă că au "interceptat şi lovit" o dronă americană Reaper deasupra Mării Negre şi au provocat prăbuşirea ei.
Moscova a dezminţit aceste acuzaţii, recunoscând totodată că două dintre avioanele sale de vânătoare au interceptat o dronă americană ce fusese detectată "în zona Peninsulei Crimeea", teritoriu ucrainean anexat ilegal de Rusia, şi care avansa "în direcţia" frontierelor ruse.
"Avioanele de vânătoare nu au folosit armamentul" şi nu au intrat în contact cu drona care zbura "cu transponderul oprit" şi a încălcat "zona de regim provizoriu de utilizare a spaţiului aerian stabilită pentru desfăşurarea operaţiunii militare speciale", s-a apărat armata rusă, care foloseşte această formulă pentru a desemna invazia sa asupra Ucrainei, lansată în urmă cu peste un an. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul se pregătește să atace instalații energetice iraniene, dar așteaptă undă verde din SUA (oficial)
Israelul se pregătește să atace instalații energetice iraniene, dar așteaptă undă verde din partea Statelor Unite', a declarat sâmbătă un înalt oficial israelian din domeniul apărării, adăugând că 'orice astfel de atacuri' ar urma să aibă loc cel mai probabil săptămâna viitoare, informează Reuters. Aceste co
Compania americană Planet Labs nu va mai publica imagini din satelit din zona Golfului și Iran
Compania americană Planet Labs PBC și-a anunțat sâmbătă clienții că se conformează unei solicitări din partea guvernului SUA de a înceta publicarea pe termen nelimitat a imaginilor sale din satelit de înaltă rezoluție legate de conflictul din Orientul Mijlociu, informează AFP. 'Cu efect retroactiv din 9 martie', Plane
Iranul anunță că navele irakiene pot tranzita liber Strâmtoarea Ormuz
Iranul a anunțat sâmbătă că navele irakiene pot tranzita liber Strâmtoarea Ormuz, cale navigabilă strategică blocată aproape în întregime de Teheran de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, la 28 februarie, informează AFP. 'Anunțăm că Irakul, fratele nostru, nu este supus restricțiilor pe care le-am i
Donald Trump pariază pe Generația Z pentru a face guvernul SUA din nou 'cool'
Președintele SUA, Donald Trump, s-a angajat să reîmprospăteze forța de muncă din administrația publică, o inițiativă care vizează atragerea profesioniștilor din Generația Z, cu scopul 'de a face guvernul american din nou 'cool'', scrie sâmbătă EFE. Totuși, această schimbare coincide cu o scădere a popularității repu
Liban: Trupele israeliene au distrus 17 camere de supraveghere de la sediul forței ONU de menținere a păcii (sursă ONU)
Trupele israeliene au distrus în 24 de ore 17 camere de supraveghere de la sediul forței ONU de menținere a păcii din sudul Libanului, a declarat sâmbătă pentru AFP o sursă din domeniul securității ONU. De la începutul războiului din 2 martie dintre Israel și Hezbollah, Forța Interimară a Națiunilor Unite din Liban (UNIFIL) a
Israel: Peste o mie de protestatari demonstrează la Tel Aviv împotriva războiului cu Iranul și Hezbollah
Peste o mie de persoane au manifestat sâmbătă seara la Tel Aviv împotriva războiului purtat de Israel împotriva Iranului și Hezbollah în Liban, cerând autorităților să-i pună capăt, înainte de a fi dispersate de poliție, informează AFP. 'Nu bombardați! Vorbiți!' 'Puneți capăt prostiilor lui Bibi!
VIDEO Erdogan și Zelenski au discutat la Istanbul despre securitatea energetică și eforturile de pace
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a primit sâmbătă la Istanbul pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru discuții privind securitatea energetică și maritimă, precum și despre eforturile de a pune capăt războiului cu Rusia, a anunțat președinția turcă, informează AFP, Reuters și EFE. Erdogan 'a subliniat importanța
Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner ar putea vizita Ucraina, anunță Kievul
Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner ar putea călători la Kiev în aprilie, a declarat sâmbătă Kirilo Budanov, principalul consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe fondul eforturilor de a relua discuțiile de pace cu Rusia, care au stagnat după izbucnirea războiului în Golf, informează Reuters. K
UPDATE Premierul slovac: UE ar trebui să renunțe la sancțiunile asupra petrolului și gazelor rusești de dragul securității energetice
Uniunea Europeană ar trebui să pună capăt sancțiunilor asupra importurilor de petrol și gaze rusești, să ia măsuri pentru a restabili fluxurile de petrol prin conducta Drujba și să pună capăt războiului din Ucraina pentru a combate criza energetică rezultată din războiul din Iran, a declarat sâmbătă premierul slovac Robert Fico, relatează Reuters.
Armenia avertizează că se va retrage din două organizații conduse de Rusia dacă Moscova crește prețul la gaz
Armenia se va retrage din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) și din Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA) dacă Rusia va majora prețurile la gaze, a declarat sâmbătă președintele Parlamentului armean, Alan Simonian, informează EFE. 'Aceste discuții nu sunt nimic nou; de exemplu, discutarea importului de produse armen
Trump dă Iranului 48 de ore pentru a ajunge la un acord sau va 'dezlănțui iadul'
Președintele american Donald Trump i-a dat sâmbătă Iranului 48 de ore pentru a ajunge la un acord cu Washingtonul sau pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, republicanul amenințând că, în caz contrar, Statele Unite vor dezlănțui iadul asupra lor, informează AFP. 'Vă amintiți când i-am dat Iranului 10 zile fie
Președintele Turciei afirmă că războiul din Orientul Mijlociu 'a dus la un impas geostrategic'
Războiul din Orientul Mijlociu 'a dus la un impas geostrategic', a declarat sâmbătă președintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unei conversații telefonice cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit unui comunicat al președinției turce, citat de AFP. 'Președintele Erdogan a declarat că procesul declanșat d
Gardienii Revoluției din Iran anunță că au vizat în Golf o navă cu legături cu Israelul
Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran, armata ideologică a Republicii Islamice, a declarat sâmbătă că a vizat o navă având legătură cu Israelul într-un atac cu drone în Golf și că nava a luat foc, informează AFP. Pe site-ul său Sepah News, IRGC a declarat că a vizat o navă comercială, MSC Ishyka, 'a
Iran: Peste 30 de universități au fost vizate de atacuri israeliano-americane de la începutul războiului (ministru)
Peste 30 de universități au fost vizate în Iran de la începutul războiului cu Statele Unite ale Americii și Israelul, izbucnit la sfârșitul lunii februarie, a declarat sâmbătă ministrul științelor de la Teheran, Hossein Simai Sarraf, informează AFP. În Iran, 'peste 30 de universități au fost vizate direct'
Bărbații germani au nevoie de aprobare pentru șederi lungi în străinătate,conform noii legi a serviciului militar (minister)
Conform noii legi a serviciului militar din Germania, bărbații cu vârste cuprinse între 17 și 45 de ani vor trebui să solicite aprobare pentru șederi în străinătate mai lungi de trei luni, a confirmat Ministerul Apărării pentru dpa sâmbătă, în urma unor relatări de presă. Administrația cancelarului Friedrich Merz














