Presupusul caz de corupţie ''afectează grav reputaţia'' Parlamentului European, afirmă comisarul european Paolo Gentiloni

Presupusul caz de corupţie în favoarea Qatarului în care sunt implicaţi reprezentanţi ai Parlamentului European "afectează grav reputaţia" acestei instituţii a UE, a declarat comisarul european al Economiei, italianul Paolo Gentiloni, duminică, potrivit AFP.
În acest caz, un judecător belgian anchetează "plata unor importante sume de bani sau oferirea unor cadouri semnificative unor terţi aflaţi într-o poziţie politică şi/sau strategică ce permite, în cadrul Parlamentului European, influenţarea deciziilor" acestei instituţii, a reamintit duminică parchetul.
Şase suspecţi au fost reţinuţi vineri în Belgia, printre care vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, fostul eurodeputat italian Pier-Antonio Panzeri şi secretarul general al Conferinţei Sindicale Internaţionale (CSI), Luca Visentini, şi el italian.
Patru dintre cele şase persoane reţinute au fost inculpate şi încarcerate, printre care şi Eva Kaili.
"Acest caz ruşinos şi intolerabil" "afectează grav reputaţia" Parlamentului European, a spus Gentiloni în cadrul unei emisiuni la Rai.
"Parlamentul European a fost întotdeauna vârful de lance în privinţa drepturilor. Probabil că nu a fost dotat cu puteri suficiente, însă în privinţa principiilor a fost întotdeauna un punct de referinţă", a subliniat el.
"Dacă se confirmă că cineva a primit bani pentru a încerca să influenţeze opinia Parlamentului European, cred că ar fi unul dintre cele mai dramatice cazuri de corupţie din ultimii ani", a adăugat comisarul european.
Soţia şi fiica lui Pier-Antonio Panzeri au fost de asemenea arestate în Italia în virtutea unui mandat european emis de parchetul belgian, suspectate că au avut cunoştinţă şi au beneficiat de avantajele financiare sau de alte natură primite de fostul eurodeputat. Ele au fost plasate în arest la domiciliu.
Conform unor documente ale justiţiei belgiene care însoţesc mandatul european de arestare, consultate de agenţia italiană de presă ANSA, Panzeri este suspectat că s-a folosit de influenţa sa în Parlamentul European "în avantajul Qatarului şi Marocului".
Scandalul a izbucnit în plină desfăşurare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, în contextul în care ţara gazdă, Qatarul, este nevoită să depună eforturi pentru a-şi apăra reputaţia, criticată în privinţa drepturilor omului, în special cele ale lucrătorilor.
Cazul survine de asemenea înaintea unei sesiuni plenare a Parlamentului European la Strasbourg, unde relaţia dintre UE şi Qatar ar urma inevitabil să apară în dezbateri.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prima congregație a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc marți
Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregație a cardinalilor care vor gestiona procesul va avea loc marți, transmite EFE. După ritualul de confirmare a
Papa Francisc și-a petrecut ultima zi lucrând, în pofida ordinelor medicilor
După ce a petrecut mai mult de cinci săptămâni în spital din cauza unei pneumonii duble, medicii i-au spus Papei Francisc că are nevoie de două luni de odihnă - dar liderul celor 1,4 miliarde de catolici din lume a continuat să lucreze până la sfârșit, relatează Reuters. În Duminica Paștelui, cu o zi înainte
VIDEO Trump ordonă arborarea drapelelor în bernă, în onoarea Papei Francisc, 'un om bun'
Donald Trump a ordonat luni ca drapelele americane să fie arborate în bernă pe clădirile publice din întreaga țară în semn de omagiu adus Papei Francisc, pe care l-a descris drept un 'om bun' care 'a muncit din greu', transmite France Presse. 'El a iubit lumea. Este o onoare să fac acest lucru', a decl
Discuții privind conflictul din #Ucraina: Zelenski anunță că reprezentanți ucraineni se vor afla miercuri la Londra
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat luni că reprezentanți ucraineni se vor afla miercuri la Londra pentru discuții menite să asigure o 'încetare necondiționată a focului' cu Rusia și apoi o 'pace reală și durabilă', relatează AFP. 'Miercuri, reprezentanții noștri vor fi la Londra. Ucraina, Regatul Unit
Luptele din #Ucraina s-au reluat după armistițiul de Paște, dar Moscova e deschisă la inițiative de pace, spune Putin
Luptele din Ucraina s-au reluat după armistițiul de Paște, a declarat luni președintele rus Vladimir Putin, adăugând că Moscova este deschisă oricăror inițiative de pace și se așteaptă la o atitudine similară din partea Kievului, relatează Reuters. Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc de mii de atacuri și încălcarea încetări
Mașinăria de comunicare a Vaticanului, la turație maximă pentru a anunța lumii decesul Papei
Mașina de comunicare a Vaticanului s-a pus în mișcare luni, după moartea subită a Papei Francisc, răspândind treptat vestea în multe limbi ale lumii, inclusiv vietnameză și bantu, și schimbând imaginea sa pe internet, transmite EFE. ''Osservatore Romano'', ziarul oficial al Sfântului Scaun care ser
Din Africa în America Latină, lideri din toată lumea îi aduc omagii Papei Francisc
Lideri din întreaga lume au continuat luni să-i aducă omagii Papei Francisc, decedat în dimineața zilei la Vatican, la vârsta de 88 de ani, transmit agențiile internaționale d
Vaticanul, statul condus de Papă
Vaticanul este cel mai mic stat din lume și scena conclavului care îl va alege pe succesorul lui Francisc, decedat luni, este alcătuit din două entități juridice, Guvernoratul Cetății Vat
Donald Trump și Joe Biden îi aduc un omagiu Papei Francisc
Președintele american Donald Trump i-a adus un omagiu Papei Francisc, decedat luni dimineața, transmițând un scurt mesaj în memoria sa pe rețeaua Truth Social, informează Reuters și
Moartea papei Francisc: Șapte zile de doliu în Argentina, unde Jorge Bergoglio nu s-a mai întors
Guvernul argentinian a anunțat luni că va decreta șapte zile de doliu în semn de omagiu față de papa Francisc, pe numele său real Jorge Bergoglio, decedat în cursul dimineții, relatează EFE. ''Președintele națiunii va decreta șapte zile de doliu pentru moartea Sfântului Părinte'',
Amprenta geopolitică a lui Francisc: punți dincolo de Occident (EFE)
Papa Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, a fost cel care a redirecționat puternicul aparat diplomatic al Vaticanului către sudul și estul lumii, bătând la uși noi și până atunci închise, precum China comunistă sau lumea arabă, comentează EFE. Bergoglio, primul papă latino-american și neeuropean din istor
Moartea papei Francisc: Spania decretează trei zile de doliu (guvern)
Spania a decretat trei zile de doliu oficial după moartea papei Francisc, a anunțat luni ministrul președinției, justiției și relațiilor parlamentare Felix Bolanos, potrivit AFP.
Moartea papei Francisc: Omagiu unanim al liderilor din lumea întreagă
Lideri din lumea întreagă au adus un omagiu unanim papei Francisc după anunțul făcut luni de Vatican privind decesul Suveranului Pontif la vârsta de 88 de ani.
NATO elogiază ''dedicarea pentru pace'' a papei Francisc, iar premierul italian mărturisește că s-a bucurat de prietenia sa
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a deplâns luni moartea Papei Francisc și a subliniat ''dedicarea acestuia pentru pace'', potrivit EFE. '
Decesul Papei Francisc/ Funeralii în termen de nouă zile, conclav în termen de o lună
Înmormântarea Papei Francisc va avea loc peste nouă zile, iar conclavul pentru alegerea succesorului său peste o lună, a anunțat Vaticanul după decesul acestuia, luni, la vârsta de 88 de ani, transmite agenția italiană de presă ANSA. Șocul, neîncrederea și durerea au predominat printre credincioșii care se adunau deja l