Xi declară sprijinul permanent al Chinei faţă de Cuba, care se confruntă cu ''mari provocări''
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi omologul său cubanez, Miguel Diaz-Canel, au avut vineri o întrevedere la Beijing în care liderul chinez a declarat că ţara sa ''va face tot posibilul pentru a le oferi sprijin'' cubanezilor, care ''se confruntă cu mari dificultăţi'', potrivit presei locale, citată de EFE.
Xi a dat asigurări că, ''independent de situaţia internaţională'', ţara asiatică ''nu-şi va schimba'' politica ''de prietenie'' faţă de Cuba şi nici ''voinţa de a coopera'' cu naţiunea din Caraibe pentru ''a proteja justiţia internaţională şi a se opune hegemoniei''.
Liderul chinez a exprimat dispoziţia Beijingului de ''a aprofunda încrederea politică reciprocă şi de a adânci cooperarea practică'' cu Havana şi a semnalat că relaţiile bilaterale sunt ''un caz exemplar de solidaritate şi cooperare între ţări socialiste şi de sprijin sincer între ţări în curs de dezvoltare''.
La rândul său, preşedintele Cubei a menţionat criza economică din ţara sa şi a apreciat că are ''sprijinul ţărilor prietene, cum este China'', a informat preşedinţia cubaneză pe Twitter.
Diaz-Canel a dat asigurări că apreciază ''în mod pozitiv aporturile teoretice şi practice la edificarea socialismului'' din partea lui Xi Jinping în fruntea Partidului Comunist Chinez.
La încheierea reuniunii, au fost semnate 12 documente, printre care un plan de consultări la nivelul ministerelor afacerilor externe din cele două ţări, un memorandum de înţelegere pentru promovarea 'noului drum al mătăsii' - proiectul uriaş al Chinei de a construi elemente de infrastructură în peste 60 de ţări - şi un memorandum pentru ''consolidarea cooperării economice şi comerciale'' dintre cele două naţiuni.
Totodată, a fost organizată o ceremonie de predare-primire de materii prime, uniforme şcolare, donaţii de bani, consumabile medicale şi medicamente pentru Cuba, care trece printr-una din cele mai severe crize economice din ultimele decenii, marcată şi de o gravă criză energetică.
Înainte de a vizita China, Diaz-Canel s-a aflat la Moscova şi la Ankara, unde s-a întâlnit cu omologii săi rus, Vladimir Putin, şi turc, Recep Tayyip Erdogan. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia prețuiește relațiile cu Armenia, iar SUA nu au jucat niciodată un rol stabilizator în regiune (Kremlin)
Kremlinul a subliniat marți că Rusia prețuiește relațiile sale apropiate cu Armenia, notând că SUA, care urmează să semneze un acord de parteneriat strategic cu aceasta din urmă, nu au jucat niciodată un rol stabilizator în regiune, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a făcut aceste comentarii în
Frontex: Numărul intrărilor ilegale în UE a scăzut semnificativ în 2024
Numărul de treceri ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană a scăzut cu 38% în 2024 față de anul anterior, atingând cel mai scăzut nivel din 2021, când migrația era încă afectată de pandemia de COVID-19, indică noile date difuzate de Agenția europeană pentru poliția de frontieră și garda de coastă (Frontex) într-un comunicat pos
Franța: Partidul lui Macron vrea să se reinventeze înainte de alegerile prezidențiale din 2027
Renaissance, partidul președintelui francez Emmanuel Macron, încearcă să-și redobândească fosta putere și să se reinventeze cu doi ani înainte de încheierea mandatului liderului francez, anunțând luni că dispune de doi ani 'pentru a propune un viitor pentru țară', relatează dpa. Partidul a organizat în ianuarie sute
Scholz: Incidentele din Marea Baltică trebuie să fie tratate ca parte a unei strategii hibride
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marți că incidentele din Marea Baltică trebuie să fie tratate ca parte a unei strategii hibride ce amenință țările europene, transmite Reuters. Înaintea unui summit organizat în capitala finlandeză și consacrat ac
SUA: Trump ar fi fost condamnat dacă nu ar fi fost reales, se menționează în raportul procurorului special care l-a anchetat
Președintele ales al SUA, Donald Trump, ar fi fost condamnat pentru tentativa sa de a schimba rezultatul alegerilor din 2020 dacă nu ar fi ieșit învingător în scrutinul din 2024, potrivit raportului procurorului special Jack Smith, dat publicității marți de Departamentul Justiției, relatează Reuters și AFP. Conform biroului procuro
Ministrul german al apărării, la Kiev pentru discuții cu guvernul ucrainean
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a sosit marți la Kiev pentru discuții cu guvernul ucrainean, într-o vizită care nu a fost anunțată dinainte, din motive de securitate, informează dpa. Pistorius a afirmat la sosirea în capitala ucraineană că dorește să discute despre continuarea ajutorului și să evalueze situația militară.
Premierul rus Mihail Mișustin a început o vizită oficială de două zile în Vietnam
Premierul rus Mihail Mișustin a început marți, la Hanoi, o vizită de două zile în Vietnam, vechi aliat care speră să își întărească legăturile cu Moscova, în plin război în Ucraina, informează AFP. Mișustin are programată o întrevedere în timpul zilei de marți cu secretarul general al Partidului Comunist Vietname
Coreea de Sud: Curtea Constituțională amână ședința de deschidere a procesului de destituire a președintelui suspendat
Curtea Constituțională a Coreei de Sud a amânat, marți, ședința de deschidere a procesului de destituire a președintelui suspendat Yoon Suk Yeol, după ce acesta nu s-a prezentat la tribunal, relatează Reuters și Yonhap. Un avocat al lui Yoon a afirmat că președintele, care s-a izolat în vila sa din Seul de mai multe săptămâni, nu va veni la t
Actele de sabotaj recente din Marea Baltică, pe agenda summitului țărilor NATO din regiune
Țările membre ale NATO riverane Mării Baltice participă marți, la Helsinki, la un summit organizat pe fondul recentelor acte de sabotaj care au vizat cabluri submarine din regiune, informează DPA. Principalul scop al reuniunii la nivel înalt este găsirea unor modalități de a proteja mai bine infrastructura esențială din Marea Baltică și de a contracara a
SUA: Guvernatorul Californiei îi reproșează lui Elon Musk 'minciunile' despre incendii
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, l-a acuzat pe miliardarul Elon Musk că răspândește 'minciuni' legate de răspunsul autorităților la incendiile care devastează Los Angelesul, intensificând disputa lor asupra rolului dezinformării, notează AFP. Președintele american ales, Donald Trump, și Elon Musk, șeful Tesla și Spac
SUA: Două viitoare portavioane numite Clinton și Bush
Două dintre viitoarele portavioane ale Marinei americane vor fi numite după foștii președinți Bill Clinton și George W. Bush, a anunțat luni Joe Biden, continuând tradiția US Navy, transmite AFP. 'Viitorul USS William J. Clinton (CVN 82) și viitorul USS George W. Bush (CVN 83) vor începe să fie construite în următorii ani
Coreea de Nord a tras un proiectil neidentificat spre Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat marți un proiectil neidentificat spre Marea Japoniei, a anunțat armata sud-coreeană, la o săptămână după ce Phenianul a afirmat că a testat o nouă 'rachetă hipersonică' și cu doar câteva zile înainte de învestirea președintelui american ales, Donald Trump, notează AFP. 'Coreea de Nord
Un acord în Fâșia Gaza este 'pe punctul' de a fi încheiat, afirmă Biden
Președintele american, Joe Biden, a afirmat luni, după declarații similare ale consilierului său pentru securitate națională, că un acord de armistițiu în Gaza între Israel și Hamasul palestinian este 'pe punctul' de a fi încheiat, notează AFP. 'Suntem pe punctul de a vedea o propunere, pe care am prezentat-o &ici
Trump 2.0/Melania Trump afirmă că va trăi la Casa Albă
Melania Trump a asigurat luni că va locui în principal la Casa Albă în timpul celui de-al doilea mandat al soțului ei Donald, care va redeveni președinte al Statelor Unite pe 20 ianuarie, notează AFP. 'Voi fi la Casa Albă', a declarat Melania Trump într-o emisiune difuzată luni pe Fox News, canalul favorit al conserva
VIDEO Bolivia: Marșul partizanilor lui Morales a ajuns în capitală
Mai multe mii de susținători ai fostului președinte bolivian Evo Morales, care au început vineri un marș pentru a protesta față de criza economică și a cere demisia președintelui Luis Arce, au sosit luni la La Paz, a constatat AFP.