Ungaria e gata să ajute în continuare bilateral Ucraina, dar nu va sprijini un nou împrumut al UE (ministrul de externe ungar)

Ungaria este gata să ajute în continuare Ucraina pe bază bilaterală, dar nu va sprijini un nou împrumut al UE în acest scop, a declarat luni la Sofia ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite MTI.
Referindu-se la proiectul legislativ ce ar urma să fie prezentat săptămâna aceasta de Comisia Europeană privind un ajutor lunar de 1,5 miliarde de dolari pentru a acoperi necesităţile financiare ale ţării devastate de război, Peter Szijjarto a amintit, în cadrul unei reuniuni a şefilor diplomaţiilor din Iniţiativa Central-Europeană, că Ungaria a susţinut "cu zeci şi sute de milioane de euro" instituţiile medicale, de învăţământ, culturale şi religioase din Ucraina încă înainte de război.
"Suntem gata să continuăm să susţinem Ucraina pe baza unui acord bilateral", a precizat el.
În acelaşi timp, a notat ministrul, Ungaria "categoric nu va susţine un împrumut comun al UE" în acest scop deoarece "am mai făcut acest lucru o dată. Am susţinut împrumutul comun al UE din timpul pandemiei şi a fost mai mult decât suficient", a insistat Szijjarto.
Ministrul de externe ungar a mai afirmat, referitor la sancţiunile adoptate împotriva Rusiei în răspuns la atacul său din Ucraina, că măsurile au avut efectul opus celui promis la implementarea lor: "Brutalitatea războiului creşte şi economia europeană, mai curând decât cea rusă, a fost pusă în genunchi", a spus el.
Szijjarto a dat ca exemplu creşterea costurilor energetice pentru Ungaria, care anul trecut a cheltuit 7 miliarde de euro pe importuri de energie, sumă care anul acesta a crescut la 19 miliarde şi este de aşteptat să ajungă la circa 29 de miliarde de euro în 2023.
"Trebuie să admitem faptul că aceste măsuri esenţialmente au eşuat. Economia europeană suferă şi pare limpede cine are de profitat", a adăugat ministrul.
Guvernul nu va permite ca ungurii să fie făcuţi să plătească preţul războiului şi consideră că pacea este singura soluţie, a subliniat el.
Peter Szijjarto a mai afirmat că Ungaria se află şi sub o dublă presiune a migraţiei, ceea ce creează un risc semnificativ de securitate. Potrivit acestuia, Ungaria a acceptat până acum circa 1 milion de refugiaţi ucraineni şi circa 1.300 de şcoli şi grădiniţe au preluat copii ucraineni.
Totodată, "putem spune fără exagerare că graniţa noastră de sud este sub asediu", a adăugat ministrul ungar de externe, menţionând că autorităţile au împiedicat până acum în acest an circa 230.000 de intrări ilegale.
Cifrele de acum sunt "similare celor din timpul crizei migraţiei din 2015, iar unii dintre cei care vin se atacă unii pe alţii şi atacă gărzile de frontieră cu arme", timp în care, potrivit lui Szijjarto, Bruxellesul îşi continuă "abordarea ipocrită, încurajându-i pe migranţi să vină spre Europa şi întreţinând astfel modelul de afaceri al traficanţilor de persoane, ceea ce este inacceptabil", a consemnat MTI.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Francisc, papa celor defavorizați care a încercat să schimbe Biserica (EFE)
Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, a fost papa celor defavorizați în cei puțin peste 12 ani de pontificat, în care a încercat să schimbe mecanismele unei Biserici prea centralizate în Curia Romană, să combată abuzurile acesteia și să își schimbe limbajul pentru a vorbi despre milă și despre cei din urmă. Doar timpu
Rusia își reia loviturile aeriene în #Ucraina după armistițiu
Rusia și-a reluat loviturile aeriene asupra Ucrainei după expirarea fragilului armistițiu pascal de 30 de ore, decretat de Moscova, au anunțat luni responsabili ucraineni, în timp ce Donald Trump speră într-un 'acord' în cursul săptămânii între cele două țări, relatează France Presse. Conform agenției de p
Ministrul Apărării SUA, implicat într-o altă breșă de securitate (media)
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, implicat într-o breșă de securitate luna trecută, a împărtășit informații despre o lovitură în Yemen cu un alt grup pe mesageria Signal, au relatat duminică mai multe media americane, potrivit France Presse. Hegseth, fost prezentator al canalului Fox News, face obiectul unei anche
#Ucraina, sub alertă de raid aerian, la câteva ore după încheierea încetării focului de o zi declarată de Rusia
Ucraina a emis alerte de raid aerian la Kiev și în jumătatea de est a țării în noaptea de duminică spre luni, în timp ce explozii au zguduit orașul Mikolaiv (sud-est), la câteva ore după ce încetarea focului de o zi declarată de președintele rus Vladimir Putin s-a încheiat, potrivit Reuters, citând autorități ucrainene.
Donald Trump: ''Sper'' că Rusia și #Ucraina vor ajunge la un acord în această săptămână
Președintele SUA, Donald Trump, a transmis duminică un mesaj în notă optimistă cu privire la conflictul din Ucraina, după ''armistițiul pascal'' de 30 de ore declarat sâmbătă de Moscova, potrivit DPA și EFE. ''Sper ca Rusia și Ucraina să ajungă la un acord săptămâna aceasta'', a scris el cu maj
#Ucraina: Președintele Zelenski cere Rusiei să nu mai atace obiective civile timp de 30 de zile
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică Rusiei să înceteze timp de 30 de zile orice atacuri cu drone și rachete asupra infrastructurii civile, informează Reuters. 'Dacă Rusia nu este de acord cu o astfel de măsură, va fi o dovadă că intenționează să continue doar lucruri care distrug vieți omenești și prelungesc ră
Kremlinul nu a ordonat prelungirea încetării focului în #Ucraina
Cu cinci ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat - conform agenției TASS preluate de Reuters - că 'nu s-au dat alte ordine' privind prelungirea măsurii. Președintele rus Vladimir Putin ordonase încetarea tuturor operațiunilor mil
Armata israeliană raportează 'eșecuri profesionale' drept cauza uciderii personalului de urgență din Gaza
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenție din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eșecuri profesionale și încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenția de mușamalizare, transmite Reuters. Asistenții de urgență au fost uciși cu gloanțe
Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO
Ministerul apărării de la Londra a anunțat duminică printr-un comunicat preluat de Reuters că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave rusești deasupra Mării Baltice, în apropierea spațiului aerian al NATO. A fost vorba de două incidente distincte, marți și joi. Primul a constat
VIDEO Papa Francisc denunță ''situația umanitară dramatică'' din Gaza și cere un armistițiu
Papa Francisc a denunțat duminică ''situația umanitară dramatică și josnică'' din Gaza, avertizând în același timp asupra ''climatului de antisemitism în creștere care se răspândește în întreaga lume'', în discursul susținut cu ocazia Paștelui, relatează AFP.
Rusia susține că a ''respins'' atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistițiului
Rusia susține că forțele sale armate au ''respins'' atacuri ucrainene lansate în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în ciuda armistițiului de Paște decretat de președintele Vladimir Putin și acceptat de Kiev, relatează AFP. Conform unui anunț de duminică al Ministerului rus al Apărării, unitățile ucrainen
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute, anunță Vaticanul
Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreședintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paște, a anunțat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigrație a administrației lui Donald Trump, relatează AFP și Reuters. Această ''întâlnire privată'' de '&
Teheranul, în poziție de forță în fața Washingtonului după discuțiile de la Roma (presa iraniană)
Iranul, care a purtat sâmbătă o a doua rundă de discuții nucleare cu Statele Unite la Roma, pare să fie într-o poziție de forță pentru negocieri, a scris duminică presa iraniană, înaintea noilor negocieri programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare, relatează AFP. Cele două țări, inamice de la Revoluția Islami
În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor
Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paștelui să nu renunțe la speranța că pacea va reveni în țara lor și să persevereze pentru a depăși calea dificilă a războiului pe care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters. Purtând o cămașă tradițională ucraineană și stând în fața
Un ministru israelian de extremă-dreapta cere ocuparea completă a Fâșiei Gaza
Ministrul israelian de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut ocuparea completă a Fâșiei Gaza și, dacă este necesar, o guvernare militară din partea Israelului, relatează dpa. ''Aceasta este calea pentru a ne garanta siguranța și aceasta este calea pentru a aduce ostaticii acasă rapid'', a scris el sâ