China va trimite trupe în Rusia pentru exerciţii comune la sfârşitul lunii august

Trupe chineze se vor deplasa la sfârşitul lunii august în Rusia pentru a participa la exerciţii militare comune, conduse de Moscova, şi la care vor lua parte de asemenea militari din India, Belarus, Mongolia şi Tadjikistan, a anunţat miercuri Ministerul chinez al Apărării, citat de Reuters şi EFE.
Participarea Chinei la aceste exerciţii comune "nu are legătură cu situaţia internaţională şi regională actuală", menţionează într-un comunicat ministerul chinez.
Moscova a anunţat cu trei săptămâni în urmă organizarea de manevre militare strategice în estul Rusiei, între 30 august şi 5 septembrie, sub numele de cod "Vostok 2022" ("Est 2022"), indicând că vor participa şi contingente din alte ţări.
La aceste exerciţii, care se vor desfăşura în 13 poligoane militare, aşa cum a comunicat Moscova, pe lângă trupele terestre şi aeriene ruseşti, vor mai participa contingente ale Armatei de Eliberare Populare Chineze (PLA, armata chineză), Indiei, Belarusului, Tadjikistanului şi Mongoliei, printre alte ţări.
Ultimele astfel de exerciţii datează din 2018.
Ministerul chinez al Apărării a declarat că participarea Chinei la exerciţiile "Vostok" face parte dintr-un acord anual de cooperare bilaterală cu Rusia.
"Obiectivul este aprofundarea unei cooperării pragmatice şi amicale cu armatele ţărilor participante, îmbunătăţirea nivelului de colaborare strategică între părţile participante şi consolidarea capacităţii de reacţie la diverse ameninţări în materie de securitate", se arată în comunicatul ministerului citat.
Cu puţin timp înainte de ofensiva armată a Rusiei în Ucraina în 24 februarie, Beijingul şi Moscova au proclamat un parteneriat strategic "fără limite".
Responsabili americani afirmă totuşi că nu au constatat livrări de echipamente militare chineze Rusiei sau un ajutor al Beijingului către Moscova în faţa sancţiunilor occidentale, conform agenţiilor de presă citate. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, condamnat la o nouă pedeapsă de patru ani și jumătate de închisoare
Un tribunal din Georgia l-a condamnat luni la patru ani și jumătate de închisoare pe fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, aflat în detenție din 2021 și deja condamnat săptămâna trecută la nouă ani de detenție, a anunțat pentru AFP avocatul său. Saakașvili 'a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare pentru că a
Kallas consideră că, prin condițiile pe care le-a formulat, Rusia demonstrează că nu vrea pace în #Ucraina
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru politica externă și de securitate, Kaja Kallas, a declarat luni că, prin condițiile pe care le pune pentru încetarea focului în Ucraina, Rusia 'demonstrează că, în realitate, nu dorește pacea', informează EFE. 'Aceste condiții pe care le-au prezentat arată că, în rea
Rusia va încerca să obțină garanții foarte solide în cazul unui tratat de pace cu #Ucraina
În orice acord de pace privind Ucraina, Rusia va încerca să obțină garanții 'de fier' că țările NATO vor exclude Kievul de la aderarea la alianță și că Ucraina va rămâne neutră, a declarat luni viceministrul de externe rus, Aleksandr Grușko, informează Reuters. Președintele american Donald Trump încearcă să câștige sprijin
Columbia atenționează că plasarea sa pe o listă neagră a SUA ar fi o 'oportunitate pentru traficul de droguri'
Noul ministru al apărării columbian, Pedro Sanchez, a atenționat duminică administrația americană a lui Donald Trump cu privire la înscrierea țării sale pe lista neagră pe motiv că nu a reușit să frâneze exporturile de droguri și a afirmat că această decizia ar duce la pătrunderea unor cantități și mai mari de cocaină în SUA, informează AFP.
SUA părăsesc grupul multinațional care îi investighează pe liderii responsabili de războiul din #Ucraina
Departamentul de Justiție al SUA a informat oficiali europeni că Statele Unite se retrag din grupul multinațional creat pentru a investiga liderii responsabili de invazia Ucrainei, între care se regăsește și președintele rus Vladimir Putin, relatează luni The New York Times, preluat de EFE. Ziarul din New York, care citează surse familiarizate cu acest s
Statele Unite continuă atacurile aeriene împotriva miliției houthi din Yemen
Statele Unite continuă atacurile aeriene împotriva miliției houthi din Yemen, aliniate cu Iranul, conform unui anunț făcut luni de Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), transmite dpa. CENTCOM nu a oferit mai multe detalii, dar a postat pe X un videoclip cu avioane militare americane care decolează. 'Forțele CENTCOM continuă operațiun
Administrația Trump a început să concedieze angajații postului de radio Vocea Americii
Persoane aflate sub contract cu postul de radio Vocea Americii (Voice of America, VOA) au declarat că au primit duminică o notificare conform căreia contractul lor se încheie la sfârșitul acestei luni, la o zi după anunțul făcut de administrația președintelui american Donald Trump privind concedierea tuturor angajaților acestui post, informează luni AFP.
Miniștrii de externe ai UE discută despre planul de ajutor pentru #Ucraina în valoare de zeci de miliarde de euro
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene urmează să discute luni, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Generale (CAE), o nouă inițiativă care ar putea furniza Ucrainei un ajutor militar în valoare de zeci de miliarde de euro, informează dpa
Războiul din #Ucraina: Donald Trump anunță că va discuta marți cu Vladimir Putin
Președintele american Donald Trump a indicat duminică seara că va discuta marți cu omologul său rus, Vladimir Putin, ca parte a apropierii dintre SUA și Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, făcând referire la existența unor 'schimburi' între Moscova și Kiev, informează luni AFP și EFE. 'Voi vorbi cu președintele Putin marți
Israel: Șeful Shin Bet afirmă că demiterea sa nu are legătură cu atacul Hamas
Șeful serviciului de securitate internă (Shin Bet) al Israelului, Ronen Bar, a afirmat că decizia anunțată duminică de Benjamin Netanyahu de a-l demite 'nu are legătură' cu atacul Hamas din 7 octombrie 2023, el evocând 'așteptările prim-ministrului de loialitate personală', transmite AFP. 'În calitate de șef al
Yemen: Houthi revendică un atac împotriva portavionului USS Truman în Marea Roșie
Houthi din Yemen au revendicat duminică un atac împotriva unui portavion american în Marea Roșie, ca ripostă la loviturile lansate sâmbătă de Statele Unite și care, potrivit Washingtonului, au ucis mai mulți lideri ai rebelilor, transmite AFP.
Israel: Netanyahu anunță că îl va demite pe șeful serviciului de securitate internă Shin Bet
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că îl va demite pe șeful serviciului de securitate internă (Shin Bet), Ronen Bar, evocând o 'lipsă de încredere' în acesta, transmite AFP. 'Am decis să propun guvernului încheierea mandatului șefului Shin Bet', a anunțat duminică Netanyahu &icir
#Ucraina: Zelenski a numit un nou șef de Stat Major general al armatei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit duminică pe generalul de divizie Andrii Hnatov șef al Statului Major general al armatei, informează Reuters și dpa. Un decret publicat pe site-ul administrației prezidențiale anunță că generalul Hnatov, adjunctul șefului de Stat Major, îl va înlocui pe general-locotenentul Anatoli
Erdogan a discutat cu Trump despre Ucraina, Siria și achizițiile militare, anunță președinția turcă
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut o convorbire telefonică cu omologul său american Donald Trump, cu care a discutat eforturile vizând încheierea războiului din Ucraina și cele de refacere a stabilității în Siria, a anunțat duminică administrația prezidențială de la Ankara, transmit Reuters și AFP. Cu acest prilej,
Loviturile americane asupra Yemenului au ucis ''mai mulți lideri houthi'', afirmă Casa Albă
Loviturile lansate sâmbătă de forțele americane asupra Yemenului au vizat ''mai mulți lideri houthi și i-au eliminat'', a declarat consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Mike Waltz, duminică la postul ABC, potrivit AFP. Într-un al doilea interviu, acordat Fox News, Waltz a afirmat că SUA i-au lovit p