Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Vrancea
Simularea examenului de Evaluare Națională 2024-2025: Proba la Limba și literatura română
Astăzi, 17.03.2025, s-a desfășurat prima probă a simulării examenului de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a, anul școlar 2024-2025. Elevii au susținut proba scrisă la Limba și literatura română, în condiții organizatorice conforme cu prevederile Ministerului Educației și Cercetării.
În județul Vrancea, din totalul de 2.833 de elevi înscriși, 189 au absentat, restul prezentându-se la examen pentru a-și testa cunoștințele și a se familiariza cu structura probei. Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor la nivel național sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real și optimizarea rezultatelor obținute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale.
Evaluarea lucrărilor redactate de elevii participanți se va realiza digitalizat prin intermediul platformei de evaluare digitalizată.
Următoarea probă, cea la Matematică, va avea loc mâine, 18.03.2025.
Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 31 martie 2025 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățâmânt prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și în consiliile profesorale, în vederea adoptării unor măsuri punctuale adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Dat fiind că rezultatele se comunică individual, nu prin afișare, nu se vor înmâna elevilor coduri individuale pentru anonimizare.
Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.
Mulțumim tuturor elevilor, profesorilor și personalului implicat pentru buna desfășurare a simulării examenului de Evaluare Națională!
Președintele Comisiei județene de organizare a examenului de Evaluare Națională, Inspector școlar general, Prof. dr. Livia - Silvia Marcu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].