Incendiu într-un club din Macedonia de Nord: Bilanțul a crescut la 59 de morți; 4 mandate de arestare emise
Cel puțin 59 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite în incendiul izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club de noapte din Macedonia de Nord, a declarat ministrul de interne Pance Toskovski, precizând că au fost emise mandate de arestare pe numele a patru persoane în cadrul anchetei privind cauzele tragediei, relatează AFP și Reuters.
Din cele 59 de victime, ''35 au fost identificate. Dintre acestea, 31 sunt din (orașele) Kocani și Stip. Numărul persoanelor spitalizate este de 155'', a afirmat Pance Toskovski, în cadrul unei conferințe de presă duminică la prânz.
Au fost emise patru mandate de arestare, a adăugat ministrul, fără a oferi alte detalii despre persoanele vizate.
''Au loc pregătiri pentru a transporta persoanele grav rănite în incendiul de la Kocani către spitale de top din mai multe țări europene'', a declarat directorul Centrului de Criză, Stojanche Angelov.
Majoritatea victimelor erau tineri care veniseră să asiste la un concert susținut de formația de hip-hop DNK în clubul de noapte ''Pulse'' din orașul Kocani, situat la circa 100 de kilometri de capitala Skopje.
''Au încercat să resusciteze oamenii la fața locului. Pompierii și ambulanțele au sosit la timp, dar nu a fost suficient'', a declarat pentru presă, în fața unui spital din Skopje, o tânără care a asistat la concert.
''Aștept un prieten care are arsuri la mână. La început nu am crezut că era un incendiu, apoi s-a declanșat o panică uriașă printre cei prezenți și o busculadă la ieșirea din club'', a mai spus tânăra.
Victimele ale căror cadavre au ajuns la spitalul din Kocani aveau vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, a declarat directoarea spitalului, Kristina Serafimovska, pentru presa locală.
Printre răniți, ''70 de pacienți au sosit cu arsuri și intoxicații cu monoxid de carbon'', a adăugat ea.
Unul dintre membrii grupului DNK, Vladimir Blazev, a suferit arsuri la nivelul feței și se afla sub ventilație mecanică duminică dimineața, a declarat sora lui pentru presa locală.
Printre victime s-a numărat și un polițist de la brigada antidrog care se afla în timpul serviciului.
''Conform primelor informații, incendiul a izbucnit din cauza scânteilor provenite de la dispozitivele pirotehnice folosite în timpul concertului'', a declarat ministrul de interne Pance Toskovski.
''Cel mai probabil scânteile au atins tavanul, care era construit dintr-un material foarte inflamabil și, în foarte scurt timp, focul s-a extins în tot clubul de noapte și s-a format un fum gros'', a adăugat ministrul.
Concertul DNK a început la miezul nopții, iar incendiul ar fi izbucnit în jurul orei locale 03:00 (02:00 GMT).
În imaginile publicate pe rețelele sociale se văd flăcări uriașe ieșind din clădire, apoi ambulanțe și mașini de pompieri sosite în fața intrării înnegrite de fum a discotecii.
''Este o zi dificilă și foarte tristă pentru Macedonia'', a scris premierul Hristijan Mickoski pe Facebook.
''Pierderea atâtor vieți tinere este ireparabilă, iar durerea familiilor, a celor dragi și a prietenilor este incomensurabilă'', a mai spus el.
Numeroși lideri au reacționat duminică dimineață în urma tragediei și mai multe țări și-au oferit ajutorul.
Premierul bulgar Rossen Jeliazkov a vorbit despre ''o uriașă tragedie umană'' și a oferit ajutorul țării sale pentru transportul și tratarea răniților la spitale din Sofia și Varna. ''Am ordonat pregătirea completă pentru primirea lor, iar forțele aeriene bulgare sunt mobilizate'', a adăugat el.
Premierul albanez Edi Rama a oferit, de asemenea, ajutorul țării sale și a spus că Albania ar putea ''oferi orice sprijin care ar putea fi necesar''.
Șeful guvernului grec Kyriakos Mitsotakis a declarat pe X că este pregătit să ofere ajutor ''în aceste vremuri dificile''.
Heartfelt condolences to the people of North Macedonia for the lives lost in the tragic fire in Kočani. My thoughts are with the victims and their families, and I wish a speedy recovery to the injured. Greece stands ready to assist in this difficult time.
— Prime Minister GR (@PrimeministerGR) March 16, 2025
La rândul său, șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat pe X că este ''profund întristată de tragicul incendiu, care a costat viața prea multor tineri la Kocani. (...) UE împărtășește durerea populației Macedoniei de Nord'', a mai spus ea.
Deeply saddened about the tragic fire, which claimed too many young lives in Kočani.
— Kaja Kallas (@kajakallas) March 16, 2025
My condolences to all those affected by this tragedy. I wish a swift recovery to the injured.
The EU shares the grief and pain of the people of North Macedonia.
AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Bolojan: România este solidară cu poporul nord-macedonean în aceste momente tragice
* Premierul Ciolacu transmite condoleanțe celor afectați de tragedia din Kocani, Macedonia de Nord
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G
Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești
Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina
Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici
Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei
Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.
#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă
Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.
Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela
Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi
Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)
Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului
Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent
Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri
Volodimir Zelenski va efectua o vizită sâmbătă în Turcia pentru a se întâlni cu Erdogan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua o vizită, sâmbătă, în Turcia, pentru a discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre războiul Rusiei în Ucraina și securitatea de la Marea Neagră, a anunțat vineri președinția turcă, citată de AFP. 'Discuțiile de la Istanbul vor viza măsurile de luat pentru a













