logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Forţele ucrainene ar putea fi nevoite să se retragă în luptele din Severodoneţk

Image

Forţele ucrainene ar putea fi nevoite să se retragă pe poziţii mai bune în Severodoneţk, însă nu vor ceda acest oraş din estul Ucrainei, a declarat miercuri guvernatorul regiunii Lugansk, Serhi Gaidai, citat de Reuters şi AFP.

Luptele înverşunate din localitate continuau miercuri, în timp ce Ucraina se aştepta la o intensificare a bombardamentelor ruse şi la o ofensivă puternică, în care par să se concentreze toate eforturile Moscovei, a declarat oficialul la televiziune.

Gaidai a adăugat că ruşii bombardează şi oraşul Lisiceansk, situat pe celălalt mal al râului Doneţ. Marţi, un bărbat a fost ucis pe stradă şi o femeie a fost spitalizată.

"Sunt bombardamente peste tot, 24 de ore din 24", a spus guvernatorul.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, afirmat marţi, într-o intervenţie televizată - neobişnuită în ultima vreme, remarcă AFP - că forţele ruse au "eliberat complet" cartierele rezidenţiale din Severodoneţk, iar "preluarea controlului zonei industriale şi a localităţilor vecine continuă".

La Sloviansk, la circa 85 de km la vest de Severodoneţk, femei cu copii mici stăteau în aceeaşi zi la coadă la ajutoare, iar alţi localnici cărau apă cu găleţile, pregătindu-se pentru ofensiva rusă.

Şi Harkovul, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, a fost lovit marţi de obuze, iar primarul a anunţat că bombardamentul a făcut o victimă. În ultimele săptămâni, acolo fusese relativ linişte.

La peste două săptămâni de la încheierea asediului Mariupolului, agenţia rusă de presă Tass, preluată de Reuters, a citat o sursă din domeniul securităţii care susţine că peste 1000 de militari ucraineni care s-au predat au fost transferaţi în Rusia pentru a fi anchetaţi. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 20

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 08-04-2025 09:46

Amnesty International: Numărul execuțiilor consemnate în lume, la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu

Numărul execuțiilor consemnate în lume a atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, cu o creștere observată în special în Iran, Irak și Arabia Saudită, arată raportul anual al organizației Amnesty International, citat marți de AFP și DPA. Organizația pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la Londra a consemnat

Politic Ex 08-04-2025 09:34

Tarife impuse de SUA: Vietnamul, pregătit să cumpere mai multe produse americane, anunță guvernul

Guvernul vietnamez, care încearcă să obțină o amânare a aplicării tarifelor vamale colosale anunțate de Washington, a dat asigurări că dorește să cumpere mai multe produse americane, inclusiv material pentru apărare și securitate, informează marți AFP. Premierul Pham Minh Chinh a declarat că Vietnamul 'va aborda și negocia cu p

Politic Ex 08-04-2025 09:06

SUA: Curtea Supremă îi permite lui Trump să continue expulzarea de migranți în baza unei legi din 1798

Curtea Supremă a SUA a suspendat luni din motive tehnice interdicția expulzării de migranți în temeiul unei legi speciale utilizate în timp de război și care a fost adoptată în 1798, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele Donald Trump a salutat o 'zi mare pentru justiție', chiar dacă bătălia juridică nu s-a încheiat.

Politic Ex 08-04-2025 08:55

Reporteri Fără Frontiere: Atacurile asupra media în Germania s-au dublat în 2024 față de anul anterior

Numărul atacurilor asupra jurnaliștilor și personalului din media în Germania s-a dublat în 2024 față de anul anterior, indică o analiză realizată de organizația Reporteri Fără Frontiere (RSF), ale cărei rezultate sunt publicate marți de DPA. În raportul său anual, în 2025 RSF a documentat 89 de atacuri fizice asupra re

Politic Ex 08-04-2025 05:48

SUA: O paradă militară în stil american? Casa Albă dezminte

Casa Albă a respins luni informațiile conform cărora ar fi planificat o paradă militară la Washington pe 14 iunie, împlinirea a 250 de ani de la înființarea armatei americane și, de asemenea, cea de-a 79-a aniversare a lui Donald Trump, notează AFP. Președintele american, care a fost uimit de parada de 14 iulie de la Paris la care

Politic Ex 08-04-2025 04:51

VIDEO Va fi 'foarte dificil' pentru Canada să evite o recesiune (premier)

Canada va putea cu greu să evite o recesiune dacă Statele Unite vor fi lovite, a afirmat luni premierul canadian Mark Carney, fost bancher, în cursul unui eveniment de campanie pentru alegerile legislative, notează AFP. 'Probabilitatea unei recesiuni în Statele Unite a crescut semnificativ. Acest lucru va avea efecte importante

Politic Ex 08-04-2025 04:01

Zelenski vorbește despre prezența soldaților ucraineni în regiunea rusă Belgorod

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a menționat luni prezența soldaților ucraineni în regiunea rusă Belgorod, unde Moscova a raportat atacuri în martie și care se învecinează cu Kursk, notează AFP. Luni, 'comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a dat un raport separat despre linia de

Politic Ex 08-04-2025 03:14

Discuții 'indirecte' Iran-SUA sâmbătă în Oman, anunță Teheranul

'Discuții indirecte la nivel înalt' între Statele Unite și Iran vor avea loc sâmbătă în Oman, a anunțat marți ministrul iranian de externe, Seyed Abbas Araghchi, notează AFP. 'Acesta este atât o oportunitate, cât și un test. Mingea este în terenul Americii',

Politic Ex 08-04-2025 01:11

Siria: Trump încrezător că va putea 'rezolva' problema dintre Israel și Turcia

Donald Trump s-a declarat luni încrezător că va putea rezolva 'problema' dintre Israel și Turcia cu privire la Siria, subliniind relația sa bună cu liderul turc Recep Tayyip Erdogan care, potrivit președintelui american, a 'preluat de facto controlul' țării, notează AFP. 'Am relații bune cu un bărbat pe nume Erdogan.

Politic Ex 07-04-2025 23:49

Trump 'nemulțumit' că rușii 'bombardează ca nebunii' în #Ucraina

Președintele american Donald Trump și-a exprimat luni 'nemulțumirea' în fața bombardamentelor neîncetate ale Rusiei în Ucraina, relatează AFP. Întrebat de ce nu a impus taxe vamale Rusiei, el a răspuns: 'Motivul pentru care nu vorbim despre tarife vamale cu Rusia este că noi nu facem afaceri cu ei deoarece s

Politic Ex 07-04-2025 23:31

Trump asigură că SUA sunt în discuții 'directe' cu Iranul asupra programului nuclear

Donald Trump a anunțat luni, în timp ce îl primea pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, că este în discuții 'directe' cu Iranul privind programul său nuclear și a anunțat o întâlnire 'la nivel foarte înalt' care va avea loc sâmbătă, notează AFP. 'Avem discuții directe cu Iranul

Politic Ex 07-04-2025 23:11

VIDEO Ostatici în Gaza: Netanyahu spune că Israelul lucrează la un nou acord

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni că Israelul lucrează la un nou 'acord' privind eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas în Fâșia Gaza, în declarații făcute în prezența președintelui american Donald Trump, notează AFP. 'Lucrăm în prezent la un alt acord care sperăm să aibă succes ș

Politic Ex 07-04-2025 21:58

Macron a organizat la Cairo o convorbire telefonică cu Trump, Al-Sisi și Abdullah al II-lea al Iordaniei privind Gaza

Președintele francez Emmanuel Macron a organizat la Cairo, unde se află în vizită, o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi și regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, în legătură cu războiul din Fâșia Gaza, a anunțat luni Palatul Elysée, relatează AFP. '

Politic Ex 07-04-2025 21:04

SUA: Partidul Democrat anunță că se va dota cu un 'cabinet de război' pentru a contracara 'minciunile' administrației Trump

Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un 'cabinet de război' care va avea ca principală misiune să reacționeze 'în timp real' la 'minciunile' administrației Trump, relatează AFP. 'În timp ce Donald Trump continuă să-și aplice politicile care cresc prețu

Politic Ex 07-04-2025 19:51

Franța, Egiptul și Iordania cer presiuni internaționale pentru a se restabili armistițiul în Fâșia Gaza

Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, președintele francez Emmanuel Macron și omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, au cerut luni, de la Cairo, comunității internaționale să facă presiuni pentru restabilirea acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza și implementarea tuturor fazelor sale, informează EFE. La finalul summitului tripar