logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Lavrov: Rusia a început următoarea fază a ''campaniei militare'' din Ucraina

Image

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat marţi că următoarea fază a "campaniei militare" a Rusiei în Ucraina a început, centrată pe "eliberarea completă" a regiunilor proruse Doneţk şi Lugansk, transmite EFE.

"Operaţiunea în estul Ucrainei are ca obiectiv, aşa cum s-a anunţat deja, eliberarea completă a republicilor Doneţk şi Lugansk. Această operaţiune va continua, următoarea fază a acestei operaţiuni începe", a declarat şeful diplomaţiei ruse într-un interviu la postul de televiziune India Today, difuzat de instituţia pe care o conduce.

"Şi mi se pare că va fi un moment important al acestei operaţiuni speciale", a adăugat Lavrov, primul înalt oficial din Rusia care confirmă public că marea bătălie a Rusiei pentru Donbas a început, notează EFE.

Lavrov a susţinut că Ucraina nu a ştiut "să aprecieze" retragerea trupelor ruse, în urmă cu trei săptămâni, din regiunile Kiev şi Cernigău (Cernigov), din nordul ţării, şi din regiunea Sumî, din nord-est.

"Schimbăm configurarea prezenţei noastre militare în Ucraina, acest lucru s-a anunţat imediat după reuniunea de la Istanbul (din 29 martie). (...) Am spus că, dat fiind că noi credem că (ucrainenii) au luat în calcul ceea ce ar putea constitui punctul de plecare al unui acord, noi, ca gest de bunăvoinţă, schimbăm configuraţia în regiunile Cernigău şi Kiev, însă (demersul) nu a fost apreciat, ba chiar ei au organizat imediat Bucea", a susţinut Lavrov.

Ministrul rus s-a referit la masacrarea de civili descoperită la Bucea după retragerea trupelor ruse din regiunea Kievului, pusă de Ucraina şi de Occident pe seama Rusiei, în timp ce Moscova a calificat crimele drept "o punere în scenă". De altfel, Lavrov a insistat că Rusia "nu se va opri până când nu va afla adevărul" cu privire la cele întâmplate la Bucea.

 

Foto: (c) MARIUPOL CITY COUNCIL/REUTERS



Lavrov a susţinut că "acest complot" s-a desfăşurat în acelaşi mod ca şi cele referitoare la "Skripal, Litvinenko şi Navalnîi şi Boeingul (aparţinând companiei) Malaysia Airlines", referiri la otrăvirea sau tentativele de otrăvire a doi foşti spioni ruşi şi a principalului oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, puse de Occident pe seama Rusiei, şi la doborârea cursei MH-17 în estul Ucrainei de către o rachetă BUK care aparţinea Rusiei.

Şeful diplomaţiei ruse a dat din nou asigurări că ţara sa nu intenţionează să schimbe "regimul" din Ucraina.

"Nu vom schimba regimul din Ucraina, am vorbit despre aceasta de multe ori. Dorim ca ucrainenii să decidă ei înşişi cum vor să trăiască", a susţinut Lavrov, cu toate că Rusia a justificat începerea invaziei în Ucraina prin nevoia de a "denazifica" ţara vecină şi a vorbit în mai multe rânduri despre "regimul nazist" de la Kiev, aminteşte EFE.

Totodată, Lavrov a acuzat Occidentul că a profitat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, asupra căruia ar fi făcut presiuni pentru ca acesta să ignore Acordurile de pace de la Minsk privind Donbasul (estul Ucrainei), unde armata ucraineană şi forţele proruse din Doneţk şi Lugansk se înfruntă încă din 2014.

"Au făcut tot posibilul pentru a consolida în el (în Zelenski) dorinţa de a ignora Acordurile de la Minsk", a insistat şeful diplomaţiei ruse.

În opinia lui Lavrov, nu se poate negocia serios cu Zelenski, deoarece preşedintele ucrainean "îşi schimbă constant punctul de vedere în direcţii diametral opuse".

Zelenski "vorbeşte mult. În funcţie de ce bea sau fumează, spune multe", a replicat înaltul diplomat rus, atunci când a fost întrebat despre presupusa intenţie a Rusiei de a folosi arme nucleare în Ucraina.

Lavrov a dat asigurări că Rusia "nu ia în calcul posibilitatea folosirii de arme nucleare în Ucraina". "Vorbim doar de arme convenţionale", a spus el.

La rândul său, ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat că forţele ruse pun în aplicare în mod metodic planul "de a elibera republicile populare Doneţk şi Lugansk" din provincia Donbas, a relatat RIA, citată de Reuters.

Potrivit sursei citate, Şoigu a mai spus că evenimentele din ultimele luni demonstrează cât de important este pentru Rusia să continue să-şi perfecţioneze armata. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

* Oleksii Arestovici: Ofensiva rusă în Donbas se desfăşoară ''extrem de prudent''

Afisari: 134

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 21-10-2026 15:31

Trump îl laudă pe Putin pentru eliberarea unui cetățean american fără un schimb de deținuți

Președintele american Donald Trump l-a lăudat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin pentru eliberarea unui cetățean american încarcerat sub acuzația de a fi luptat alături de forțele ucrainene, liderul de la Casa Albă subliniind că Washingtonul nu a trebuit să ofere nimic în schimb, transmite dpa. 'Nu a fost necesar niciun ''schim

Politic Ex 21-10-2026 15:23

NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre aeronave suplimentare de supraveghere maritimă, sisteme radar, drone și echipe de investigare a explozibililor, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești asupra rutelor de export ale Ucrainei, a declarat miercuri, pentru agenția dpa, un purtător de cuvânt al Alianței. Martin L. O'D

Politic Ex 21-10-2026 15:15

Macron își apără decizia de a-și continua turneul în Golf, în pofida protestelor violente din Franța

Președintele francez Emmanuel Macron și-a justificat miercuri decizia de a continua turneul său extrem de criticat în Golf, în pofida protestelor violente de weekendul trecut din Franța, anunțând totodată o întâlnire cu reprezentanți ai serviciilor de informații pentru a asigura 'transparența' cu privire la aceste evenimente, relatează A

Politic Ex 21-10-2026 14:15

Putin îi propune lui Witkoff să discute despre un posibil summit cu Trump și Xi în China, precum și despre Iran

Președintele rus Vladimir Putin i-a propus miercuri emisarului Casei Albe, Steve Witkoff, să discute despre organizarea unui posibil summit între el și liderii SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, în luna noiembrie, în cadrul reuniunii APEC care va avea loc în China, relatează EFE. Primindu-l pe Witkoff la Palatul Constantin din Sa

Politic Ex 21-10-2026 14:00

Aflat în vizită la Madrid, președintele argentinian Milei îl acuză pe premierul spaniol Sanchez că este 'dictator'

Președintele argentinian Javieri Milei l-a criticat marți pe premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, acuzându-l că este un 'dictator', transmite AFP. Aflat în vizită la Madrid, Milei și-a declarat deschis susținerea pentru opoziția de dreapta și chiar de extremă dreapta în perspectiva alegerilor parlamentare din Spania. Această țar

Politic Ex 21-10-2026 13:48

Israel: Liderii opoziției își consolidează blocul anti-Netanyahu cu șase zile înaintea alegerilor

Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, favorit în sondaje înaintea alegerilor generale de marți din Israel, și Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu, și-au consolidat strategia de vot pentru a-l înlătura de la putere pe premierul Benjamin Netanyahu la câteva zile după un schimb de acuzații care deschisese o breșă în bloc

Politic Ex 21-10-2026 13:41

Witkoff spune că i-a adus lui Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în #Ucraina

Steve Witkoff, emisarul lui Donald Trump, a declarat miercuri că i-a adus președintelui rus Vladimir Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în Ucraina, la începutul întâlnirii lor de la Sankt Petersburg, relatează AFP. În același timp, liderul rus a anunțat eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, un profes

Politic Ex 21-10-2026 13:11

Ungaria: Fost guvernator al Băncii centrale, reținut într-un caz de corupție

Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei (MNB), Gyorgy Matolcsy - cândva un aliat apropiat al lui Viktor Orban - a fost reținut miercuri în legătură cu unul dintre cele mai importante cazuri de corupție din țară, potrivit presei locale, care-l citează pe avocatul acestuia, au consemnat Reuters și AFP. Gyorgy Matolcsy, î

Politic Ex 21-10-2026 13:07

Slovacia va relua consultările cu Rusia, dinstanțându-se de abordarea UE față de Moscova

Slovacia va discuta săptămâna viitoare la Moscova despre aprovizionarea cu energie din Rusia, reluând un proces de cooperare suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce reprezintă cel mai recent semn al unei divergențe față de aliații săi din Uniunea Europeană și NATO, relatează Reuters. Comisia intergu

Politic Ex 21-10-2026 11:59

Ucraina denunță atacuri rusești constante asupra infrastructurii energetice, căilor ferate, magazinelor și locuințelor

Rusia a atacat începând din noaptea de marți spre miercuri 'fără încetare' infrastructuri energetice și feroviare, centre comerciale și clădiri rezidențiale din Ucraina, după cum a semnalat pe contul său de X premierul Ucrainei, Serghei Korețki, care a raportat cel puțin patru morți în aceste bombardamente, informează EFE.

Politic Ex 21-10-2026 11:53

Liderii UE susțin că s-au făcut progrese reale în privința migrației, dar că există în continuare provocări

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană va propune până la sfârșitul anului un cadru de răspuns european de urgență care să dea statelor membre instrumentele de a răspunde rapid la amenințările extraordinare la frontierele externe, a anunțat președinta CE, Ursula von der Leyen, miercuri, în plenul

Politic Ex 21-10-2026 11:32

Trump îi îndeamnă pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă

Președintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă, cu scopul de a evita conflictele legate de o chestiune care a devenit un factor în alegerile legislative din 3 noiembrie, relatează Reuters și AFP. 'Dacă aceste companii vor ca cent

Politic Ex 21-10-2026 11:28

Iranul amenință că va tăia cablurile de internet în Strâmtoarea Ormuz dacă îi va fi atacată infrastructura

Corpul Gardienilor Revoluției (IRGC) a amenințat miercuri cu tăierea cablurilor submarine de internet care traversează Strâmtoarea Ormuz dacă SUA și aliații lor ar ataca infrastructura Republicii islamice, pe fondul unui blocaj în negocierile menite să pună capăt războiului, relatează EFE. 'Dacă americanii și aliații lor vor &i

Politic Ex 21-10-2026 10:55

Deputata australiană lovită intenționat de un automobil a rămas fără ambele picioare

Deputata australiană Helen Haines, lovită intenționat luni de un automobil, a rămas fără ambele picioare, care i-au fost amputate la spital, a anunțat luni soțul ei conform AFP și Reuters. 'Piciorul stâng al lui Helen a fost amputat luni. Speram că piciorul drept va putea fi salvat, dar (...) chirurgii au fost nevoiți să îi amp

Politic Ex 21-10-2026 10:53

Italia: Guvernul Meloni adoptă măsuri dure, ce îi vizează în principal pe minori, ca răspuns la recentele tulburări publice

Decretul aprobat marți seara de guvernul premierului italian Georgia Meloni ca răspuns la tulburările de la sfârșitul săptămânii introduce mai multe infracțiuni noi și extinde sfera altora deja existente, măsuri care îi vizează în special pe minori, care au constituit marea majoritate a participanților la proteste, informează miercuri EFE.