Stoltenberg: NATO nu va răspunde militar unui atac al Rusiei în Ucraina; puncte de vedere diferite asupra livrărilor de arme
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi cancelarul german, Olaf Scholz, au exclus marţi un răspuns militar în cazul unei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei, arătând, de asemenea, că există puncte de vedere diferite în problema livrărilor de armament către Ucraina.
''Va exista un cost politic ridicat, un cost economic ridicat dacă se produce o intervenţie şi se încalcă principiul integrităţii teritoriale'', a spus Scholz, potrivit agenţiei EFE, la o conferinţă de presă comună cu Stoltenberg după o întâlnire avută la Berlin.
Secretarul general al NATO a declarat şi el că Alianţa a transmis Rusiei mesajul că dacă alege calea ''violenţei'' se va confrunta cu un ''preţ ridicat'' politic şi financiar. Stoltenberg a menţionat că există state membre NATO dispuse să livreze arme Ucrainei, dar sunt mai multe puncte de vedere pe acest subiect, el însuşi evitând să se pronunţe.
În ce priveşte abordarea Berlinului la acest capitol, cancelarul Scholz a confirmat ceea ce titulara externelor din guvernul său a transmis luni la Kiev, şi anume că Germania nu va furniza arme Ucrainei, amintind că aceasta este o veche politică a Berlinului, indiferent de guvern.
Stoltenberg a adăugat despre ajutorul militar că ''NATO sprijină Ucraina, o sprijinim politic în practică, sprijinind instituţiile sale de apărare, de exemplu cu antrenamente şi îmbunătăţirea capacităţilor marinei sale''.
Foto: (c) Hannibal Hanschke/Pool/REUTERS
Pe de altă parte, cancelarul german a respins ideea că o agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei ar putea însemna blocarea noului gazoduct Nord Stream 2, care încă nu este operaţional, adăugând însă că ''totul trebuie luat în discuţie în cazul unei intervenţii militare'' a Rusiei împotriva Ucrainei. Responsabilii noii coaliţii guvernamentale de la Berlin au exprimat poziţii ambigue sau contradictorii legate de acest gazoduct. Ministrul de externe Annalena Baerbock a declarat tot marţi, la Moscova, că ''dacă energia este folosită ca armă, aceasta va avea consecinţe corespunzătoare, care includ acest gazoduct'', după ce alte dăţi afirmase că în cazul unei escaladări a conflictului ucrainean acest gazoduct nu va fi dat în funcţiune.
În acest timp, Rusia şi-a exprimat preocuparea după anunţurile Londrei şi Washingtonului despre expedierea de arme în Ucraina. ''Acest lucru este extrem de periculos şi nu favorizează reducerea tensiunilor'', a declarat marţi la conferinţa zilnică de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a precizat că Moscova este preocupată îndeosebi de livrarea către Ucraina a unor sisteme antiaeriene portabile, având în vedere că vânzarea acestor tipuri de arme ''este reglementată de dreptul internaţional''.
Ministrul britanic al apărării Ben Wallace a anunţat luni în parlamentul de la Londra un acord ce cuprinde furnizarea unor echipamente militare Ucrainei pentru a-şi spori ''capacitatea defensivă''. Aceste echipamente, a detaliat el, includ ''sisteme de armament uşor antitanc'', toate au rază scurtă de acţiune şi o utilitate ''clar defensivă'', prin urmare nu reprezintă o ''ameninţare pentru Rusia''.
Deşi a concentrat trupe importante în apropierea graniţei cu Ucraina, Rusia neagă că ar plănui o invazie. Săptămâna trecută Moscova a avut discuţii cu Washingtonul asupra mai multor cereri ale Rusiei privind arhitectura de securitate europeană, consultări fără rezultat, SUA considerând cererile Rusiei ca fiind inacceptabile.
Moscova cere în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, mai ales către Ucraina, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi renunţarea la manevrele şi desfăşurările de trupe ale NATO în Europa de Est.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan,editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Ucraina: NATO invită Rusia la noi discuţii
NATO ar avea un rol secundar în cazul unei invazii a Rusiei în Ucraina (Reuters)
Moscova aşteaptă răspunsuri din partea SUA şi NATO ''pentru continuarea negocierilor''
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: Gardienii Revoluției au atacat cu drone o bază militară americană situată în Bahrein
Gardienii Revoluției, armata ideologică a Iranului, au anunțat că au atacat cu drone o bază militară americană situată în Bahrein, în cadrul conflictului din Orientul Mijlociu între Teheran și Washington, transmit duminică AFP și Reuters. ''Sistemul radar al apărării aeriene americane a bazei de elicoptere Al-Riffa, din Bahrein, a fos
Macron afirmă că 'cei care vor să raționalizeze' ajutorul acordat Ucrainei vor să o 'oblige la pace nedreaptă'
'Cei care vor să raționalizeze resursele Ucrainei' vor să o 'oblige la pace nedreaptă', cu riscul unei 'vulnerabilizări durabile' a întregii Europe, a afirmat sâmbătă președintele francez Emmanuel Macron, în timp ce Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta și favorită la alegerile prezidențiale din Franța, vrea să pună sub
Israel: Eisenkot denunță 'trucurile' politice ale lui Netanyahu
Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu însărcinat cu formarea următorului executiv israelian, a denunțat sâmbătă 'trucurile' premierului în exercițiu, care a cerut un guvern de uniune națională și negocieri, chiar dacă discuțiile dintre partidele lor sunt deja programate pentru duminică, relatează AFP. 'Net
Ungaria recuperează 20 de milioane de dolari cash într-o anchetă împotriva unui ministru din guvernul Orban
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune națională poate 'garanta securitatea Israelului'
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune națională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a 'garanta securitatea Israelului' împotriva Iranului, a cărui amenințare promite să o elimine 'odată pentru totdeauna', informează AFP.
Moscova afirmă că Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o 'măsea stricată', conform dpa. 'Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianța nu ar fi jucat și nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti














