Ministerul Apărării rus: Forţele militare conduse de Rusia au început retragerea din Kazahstan

Forţele militare din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), conduse de Rusia, au început joi retragerea din Kazahstan, unde au fost trimise pentru a restabili ordinea după violenţe sângeroase, ce au constituit un punct de cotitură pentru această republică sovietică din Asia Centrală, relatează AFP.
O ceremonie solemnă dedicată plecării, la care au participat soldaţii contingentului de menţinere a păcii OTSC - o alianţă compusă din foste şase republici sovietice, aflată sub conducerea Moscovei şi din care mai fac parte Belarus, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan şi Tadjikistan - a avut loc în cursul dimineţii la Almatî, principalul oraş kazah, conform corespondenţilor agenţiei franceze de presă pe teren.
Trupele OTSC, desfăşurate în Kazahstan la 6 ianuarie, urmează să-şi încheie plecarea înainte de data de 22 ianuarie, potrivit OTSC şi autorităţilor kazahe.
"Operaţiunea de menţinere a păcii s-a încheiat (...), sarcinile au fost îndeplinite", a salutat cu această ocazie generalul rus Andrei Serdiukov, comandantul contingentului de 2.030 de trupe ruseşti, belaruse, armene, tadjice şi kârgâze.
"Unităţile soldaţilor păcii din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), îndeplinindu-şi sarcinile fixate, au început să pregătească materialul militar şi tehnic pentru a fi încărcat în aparatele aviaţiei ruse în vederea revenirii la baza lor permanentă", a anunţat anterior Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.
De asemenea, militarii OTSC au început să predea forţelor de ordine kazahe infrastructurile şi clădirile a căror securitate o asigură de mai multe zile.
Aeroportul din Almatî, închis de săptămâna trecută după ce fusese devastat, a primit primul zbor civil joi.
Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a anunţat marţi că trupele din cadrul alianţei militare postsovietice OTSC, desfăşurate în ţară pe fondul protestelor violente care au afectat această republică din Asia Centrală săptămâna trecută, nicicând de o asemenea amplitudine din 1991 de când şi-a obţinut independenţa, vor începe să se retragă în termen de două zile. Potrivit lui Tokaev, procesul de retragere nu va dura mai mult de 10 zile.
Revoltele, care au izbucnit la început în vestul ţării, iar apoi s-au extins în restul teritoriului kazah, s-au soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi. Cel puţin 12.000 de persoane au fost reţinute de către autorităţi.
Cele mai grave violenţe au avut loc la Almatî, unde s-a tras cu muniţie reală, au fost vandalizate magazine, iar clădiri oficiale, precum sediul primăriei şi reşedinţa prezidenţială au fost luate cu asalt şi incendiate. Până acum, Kazahstanul era considerată statul cel mai stabil din Asia Centrală. Violenţele au izbucnit după manifestaţiile din 2 ianuarie împotriva creşterii preţului la carburant, pe fondul deteriorării nivelului de trai de-a lungul anilor şi al corupţiei endemice în rândul elitelor acestei ţări.
Preşedintele Tokaev a calificat revoltele drept o agresiune "teroristă", dirijată din străinătate, însă fără să ofere probe. Această poziţionare a sa, prin invocarea unei "agresiuni străine", i-a permis să cheme în ajutor forţele OTSC. Versiunea faptelor prezentată de autorităţile kazahe a primit sprijinul preşedintelui rus Vladimir Putin şi al altor ţări din regiune.
Pe fondul acestor confruntări, preşedintele kazah a lansat o ofensivă împotriva puternicului său predecesor Nursultan Nazarbaev, precum şi a aliaţilor şi membrilor familiei acestuia, care controlează segmente întregi din economie. Deşi se retrăsese în 2019 din prim-planul scenei politice, Nazarbaev juca un rol influent în fosta republică, prin funcţia de şef al Comitetului pentru securitatea naţională, deţinând controlul asupra armatei şi instituţiilor militarizate. În prezent, această funcţie a fost preluată de către preşedintele Tokaev, care a început să-şi plaseze oameni de încredere în funcţii-cheie.
Tokaev - despre care presa locală spune că provine dintr-un clan mai modest, dar care derulează afaceri importante atât în Kazahstan, cât şi în Rusia - l-a acuzat pe "părintele său politic" de a fi favorizat dominaţia unei "caste a bogaţilor" într-un stat cu importante rezerve de hidrocarburi, o critică fără precedent faţă de cel care deţine titlul onorific de "lider al naţiunii" (Elbasî).
Preşedintele kazah, care a evoluat în carieră în umbra mentorului său, a anunţat de asemenea că elita îmbogăţită în ultimii 30 de ani va trebui să contribuie la un fond creat pentru "a plăti un tribut" populaţiei kazahe, de gestionarea căruia va responsabil Tokaev însuşi, potrivit presei ruse.
Unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Nazarbaev, Karim Masimov - ex-şeful Consiliului pentru Securitatea Naţională (KNB) - a fost arestat sâmbăta trecută pentru înaltă trădare şi destituit din fruntea serviciilor secrete. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia anunță că doborât patru drone ce au vizat Moscova; un alt atac a provocat un incendiu în Krasnodar
Rusia a anunțat vineri că a doborât patru drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova, în timp ce un alt atac cu drone lansate de Ucraina a provocat un incendiu la un depozit de petrol în regiunea Krasnodar, în sud-vestul țării, informează AFP. Acest anunț a intervenit la numai câteva ore după ce președin
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după 'atacurile verbale' ale Moscovei contra președintelui Mattarella
Ministrul de externe italian Antonio Tajani a decis joi să îl convoace pe ambasadorul Rusiei după ''al n-lea atac verbal'' al diplomației de la Moscova la adresa președintelui italian Sergio Mattarella, acuzat de ''minciună și dezinformare'', informează AFP și ANSA. ''Condamnare fermă a celui de-al
Vladimir Putin a discutat la telefon cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite
Președintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon, în noaptea de joi spre vineri, cu prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman, pentru a aborda în special conflictul din Ucraina, a anunțat Kremlinul într-un comunicat, informează AFP. Această convorbire cu Mohammad bin Salman a avut loc la scurt timp după ce Vladimir P
Finlanda: Verdict în procesul unui neonazist rus acuzat de crime de război în #Ucraina
Justiția finlandeză urmează să pronunțe vineri verdictul său în procesul unui cetățean rus judecat pentru o serie de crime de război comise în Ucraina în 2014, printre care desfigurarea unui prizonier ucrainean rănit, notează AFP. Vojislav Torden, un lider al grupării paramilitare neonaziste 'Rusich group', a fost are
Panama: Guvernul va rămâne 'ferm' în apărarea 'suveranității' sale în fața SUA
Guvernul panamez a declarat joi că va rămâne 'ferm în apărarea 'suveranității' sale după zvonurile potrivit cărora Donald Trump ia în considerare 'creșterea' prezenței militare americane în țara din America Centrală pentru 'recuperarea' canalului interoceanic, relatează AFP. Canalul american
Londra crește cu două miliarde de lire creditele dedicate exporturilor de armament
Londra a anunțat vineri că mărește cu două miliarde de lire (2,38 miliarde de euro) capacitatea agenției guvernamentale de credite pentru export (UKEF) de a acorda împrumuturi firmelor de apărare, cu scopul de a stimula exporturile de armament ale companiilor britanice, transmite AFP. Această decizie 'va deschide noi oportunități pen
SUA: O consilieră a președintelui Trump dorește să anuleze contractele cu trei agenții de presă mondiale
O consilieră a președintelui american Donald Trump a anunțat joi că Statele Unite vor anula contractele publice cu cele cele mai mari trei agenții de presă mondiale, notează AFP. Kari Lake, o fostă jurnalistă devenită politiciană și aliată a lui Trump, a afirmat pe X că Statele Unite ar trebui să 'nu mai plătească companiilor media din afa
Referendum pentru relaxarea accesului la naționalitatea italiană
Un referendum care propune reducerea la jumătate a timpului necesar unui străin pentru a obține cetățenia italiană, inițiat de partidele de opoziție și de ONG-uri, va fi organizat pe 8 și 9 iunie, a decis joi guvernul de la Roma, notează AFP. Guvernul condus de Giorgia Meloni, reunit joi într-un consiliu de miniștri, a ales aceste date,
Portugalia: Alegătorii chemați din nou la vot în luna mai
Portughezii își vor alege deputații pe 18 mai pentru a treia oară din ianuarie 2022, după dizolvarea parlamentului anunțată joi de președinte pentru a ieși din criza provocată de căderea guvernului condus de Luis Montenegro, scrie AFP. Președintele Marcelo Rebelo de Sousa (Partidul Social-Democrat, PSD, centru-dreapta) și-a justificat de
Amenințările lui Trump: Premierul Groenlandei anunță convocarea tuturor liderilor de partide
'Ajunge!': premierul în exercițiu al Groenlandei, Mute Egede, a anunțat joi că va convoca liderii de partide 'cât mai curând posibil' pentru a respinge împreună afirmațiile președintelui american Donald Trump care a repetat că dorește să anexeze insula arctică, scrie AFP. 'De data aceasta trebuie să
VIDEO Propunere de armistițiu în #Ucraina: Zelenski denunță 'manipulările' lui Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat joi 'afirmațiile manipulatoare' ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la propunerea americană de încetare a focului, acuzându-l că dorește 'să treneze lucrurile' pentru a continua războiul, relatează AFP. 'Cu toții am auzit cuvintele foarte previzib
Canada cere G7 să 'continue să susțină #Ucraina'
Canada, țara gazdă a reuniunii G7, a cerut joi susținerea Ucrainei împotriva 'agresiunii' ruse, într-un context în care abordarea americană mai conciliantă față de Moscova divizează clubul marilor democrații industrializate, relatează AFP. Întâlnirea miniștrilor de externe din statele membre G7 a înc
Trump 'crede' că anexarea Groenlandei 'va avea loc' în cele din urmă
Președintele american Donald Trump a estimat joi că anexarea teritoriului autonom danez Groenlanda de către Statele Unite 'se va întâmpla' în cele din urmă, ceea ce ar favoriza, potrivit lui, 'securitatea internațională', relatează AFP. 'Cred că se va întâmpla', a apreciat președintele amer
Trump: Declarația lui Putin de acceptare a armistițiului în #Ucraina este 'foarte promițătoare', dar 'incompletă'
Președintele american Donald Trump a estimat joi că ar fi 'foarte dezamăgitor' ca Rusia să nu accepte armistițiul de 30 de zile în războiul din Ucraina, după ce omologul său rus Vlad
R.Moldova: Comandantul Forțelor armate ale SUA în Europa și Africa, într-o vizită la Chișinău
Generalul Chris Donahue, comandantul Forțelor armate ale SUA în Europa și Africa a sosit într-o vizită la Chișinău, prima în Republica Moldova de la preluarea funcției în decembrie trecut, pentru a discuta cu autoritățile moldovene probleme legate de securitate, informează joi media de peste Prut. 'Generalul Donahue