UPDATE Arhiepiscopul sud-african emerit Desmond Tutu a murit la vârsta de 90 de ani
Arhiepiscopul anglican sud-african emerit Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi un simbol al luptei împotriva apartheidului, regimul de segregare rasistă, murit la vârsta de 90 de ani, în Cape Town, a anunţat duminică preşedintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, conform agenţiilor internaţionale de presă.
Într-un comunicat, preşedintele şi-a exprimat ''în numele tuturor sud-africanilor, durerea profundă faţă de moartea, duminică'', a uneia dintre figurile cheie ale istoriei contemporane a Africii de Sud.
Foto: (c) SALVATORE DI NOLFI / EPA
''Moartea arhiepiscopului emerit Desmond Tutu este un alt capitol de tristeţe în despărţirea ţării noastre de o generaţie de sud-africani remarcabili care ne-au lăsat o Africă de Sud eliberată", a declarat Cyril Ramaphosa, citat de Reuters.
''Un om de o inteligenţă extraordinară, integru şi invincibil împotriva forţelor apartheidului, el a fost, de asemenea, tandru şi vulnerabil în compasiunea sa pentru cei care au suferit opresiunea, nedreptatea şi violenţa sub apartheid, precum şi pentru cei oprimaţi şi pentru asupritorii lor din întreaga lume", a adăugat Ramaphosa, citat şi de AFP.
Foto: (c) EPA
Tutu a predicat împotriva tiraniei minorităţii albe, dar chiar şi după ce aceasta a luat sfârşit, în democraţie, el a menţinut "vigoarea" şi "vigilenţa" liderilor pentru a responsabiliza instituţiile, a spus preşedintele.
Nu a încetat să lupte pentru o Africă de Sud mai dreaptă, cerând socoteală elitei politice negre cu aceeaşi furie ca şi albilor afrikaneri. El s-a certat adesea cu foştii săi aliaţi din cadrul partidului de guvernământ, Congresul Naţional African, din cauza eşecurilor acestora de a aborda sărăcia şi inegalităţile pe care au promis că le vor eradica.
Cu doi ani înainte de a deveni primul şef de culoare al arhiepiscopiei anglicane din Cape Town, Tutu a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1984 pentru opoziţia sa non-violentă faţă de opresiunea rasistă brutală a apartheidului. Un deceniu mai târziu, el a asistat la sfârşitul acestui regim şi Africa de Sud a devenit o democraţie condusă de Nelson Mandela. Acesta i-a dat lui Tutu sarcina dificilă de a prezida Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere, un organism însărcinat cu scoaterea la lumină a atrocităţilor comise în timpul apartheidului.
Tutu a fost considerat conştiinţa naţiunii atât de negri, cât şi de albi, o mărturie durabilă a credinţei sale şi a spiritului de reconciliere într-o naţiune divizată.
Cariera sa a fost marcată de o apărare constantă a drepturilor omului, lucru care l-a determinat să se distanţeze în numeroase ocazii de ierarhia bisericească pentru a apăra în mod deschis poziţii precum drepturile homosexualilor sau eutanasia, scrie EFE.
Foto: (c) EPA
A fost supranumit "busola morală a naţiunii", iar curajul său de a apăra justiţia socială, chiar şi cu costuri mari pentru el însuşi, a excelat întotdeauna.
După ce s-a retras oficial din viaţa publică la împlinirea vârstei de 79 de ani, Tutu a continuat să vorbească despre o serie de probleme morale, acuzând inclusiv Occidentul, în 2008, de complicitate la suferinţa palestiniană prin tăcerea sa.
În ultimii ani, a stat departe de viaţa publică din cauza vârstei înaintate şi a problemelor de sănătate de lungă durată, între care un cancer de prostată.
Ultima sa apariţie publică a fost în scurte imagini video difuzate cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani (7 octombrie), aniversare pe care fundaţia sa a sărbătorit-o printr-o conferinţă virtuală la care au participat, printre alţii, cel mai înalt lider spiritual tibetan, Dalai Lama, activista mozambicană şi văduva lui Nelson Mandela, Graca Machel, şi fosta preşedintă irlandeză Mary Robinson.
De asemenea, cu o înfăţişare fragilă, a fost văzut când a fost dus cu căruciorul în fosta sa parohie, Catedrala St George din Cape Town, care a fost un refugiu sigur pentru activiştii anti-apartheid, pentru o slujbă care a marcat cea de-a 90-a aniversare a sa.
Foto: (c) EPA
Însă ultima dată când ţara a primit veşti despre el a fost la 1 noiembrie, când, departe de privirile publicului, a votat la alegerile locale, scrie AFP.
Deşi s-a născut în apropiere de Johannesburg, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Cape Town şi a condus numeroase marşuri şi campanii pentru a pune capăt apartheidului de pe treptele din faţa Catedralei St George, care a devenit cunoscută sub numele de "Catedrala Poporului" şi un simbol puternic al democraţiei.
Omagii de dedicate lui Desmond Tutu au sosit din întreaga lume, relatează Reuters.
Foto: (c) EPA
Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, l-a salutat pe Tutu ca fiind "un profet şi un preot", în timp ce extravagantul miliardar britanic Richard Branson a declarat că "lumea a pierdut un gigant".
Premierul britanic Boris Johnson a remarcat rolul "crucial" al lui Tutu în "lupta pentru crearea unei noi Africi de Sud", iar premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a vorbit de "un mare om mic'' (Tutu nu avea mai mult de 1,68 metri) care a dovedit ''puterea reconcilierii şi a iertării".
''Suntem mai buni pentru că el a fost aici'', a declarat Bernice King, fiica lui Martin Luther King.
Foto: (c) EPA
Un oficial al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Wasel Abu Youssef, a declarat că Tutu a fost ''unul dintre cei mai mari susţinători'' ai cauzei palestiniene.
Tutu şi vechiul său prietenul său Nelson Mandela au locuit pentru o vreme pe aceeaşi stradă din cartierul sud-african Soweto, ceea ce face ca strada Vilakazi să fie singura din lume care a găzduit doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace.
"Cea mai distinctivă calitate a sa este disponibilitatea de a lua poziţii nepopulare fără teamă", a spus odată Mandela despre Tutu. "O astfel de independenţă de gândire este vitală pentru o democraţie înfloritoare".AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editori online: Ady Ivaşcu, Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune că războiul cu Iranul va înceta 'imediat' după alegerile legislative din Statele Unite
Președintele american Donald Trump a prezis miercuri că războiul cu Iranul se va sfârși 'imediat după alegerile' legislative de la începutul lunii noiembrie din Statele Unite, în timp ce ostilitățile au fost reluate de ambele părți, notează AFP. Iranienii 'nu mai pot rezista mult timp. Încearcă cu disperare
Avionul primit de Trump de la Qatar, întârziat pentru verificări de securitate
Avionul Boeing oferit de Qatar lui Donald Trump pentru ca acesta din urmă să îl folosească drept avion prezidențial a înregistrat o întârziere la decolare marți, în timp ce se verifica toboganul gonflabil utilizat în caz de evacuare, transmite AFP. 'Verifică toboganul și cred că va dura vreo 15 minute
Un britanic a fost inculpat pentru presupuse schimburi de informații cu serviciile secrete militare ruse
Un cetățean britanic de 31 de ani, suspectat că a contactat un agent al serviciilor de informații militare ruse, a fost pus sub acuzare în temeiul legii privind securitatea națională a Regatului Unit, a anunțat miercuri o sursă judiciară, citată de AFP. Joshua Cammidge, 31 de ani, originar din Swindon, în centrul Angliei, se confru
Trump afirmă că Putin vrea să ajungă la o înțelegere pentru încheierea războiului din #Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversație grozavă cu președintele rus Vladimir Putin, iar liderul rus vrea să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters. 'Vrea să ajungă la o înțelegere, iar dacă (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski dorește să încheie un acord, ar
#Ucraina: Avionul lui Zelenski, aproape să fie lovit de o dronă în timp ce se afla în drum spre Oslo
Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, pentru a participa la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, a fost 'aproape lovit' de o dronă după ce a decolat marți din Republica Moldova, a declarat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Stoere pentru postul public de televiziune NRK, relatează Reuters și AFP.
#Ucraina: Trei morți într-un atac rusesc cu dronă asupra unui centru comercial din Sumî
Un atac rusesc cu dronă asupra unui centru comercial din orașul Sumî, nordul Ucrainei, a ucis trei persoane și a rănit alte două, a anunțat guvernatorul regional Oleg Hrihorov, relatează Reuters. Hrihorov a anunțat pe Telegram că în urma atacului a izbucnit un incendiu, iar o fotografie postată online de guvernator arată o clădire grav avariată.
AIEA trimite Iranul în fața Consiliului de Securitate al ONU pentru încălcarea obligațiilor sale nucleare
Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a adoptat miercuri o rezoluție prin care sesizează Consiliul de Securitate al ONU în legătură cu nerespectarea de către Iran a obligațiilor sale în domeniul nuclear, o măsură menită să sporească presiunea asupra țării, au declarat diplomați, relatează AFP și Reuters. Ado
AIEA a finalizat investigația asupra programului nuclear sirian
Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat miercuri închiderea, după 15 ani, a unei investigații privind activitățile secrete ale programului nuclear sirian efectuate în timpul fostului președinte Bashar al-Assad, investigație finalizată cu ajutorul cooperării și transparenței noului guvern islamist de la Damasc, rela
Merz amână o convorbire cu Trump, după ce acesta a salutat victoria electorală a extremei-drepte germane
Cancelarul german Friedrich Merz a amânat o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, care era planificată pentru 11 septembrie, după ce liderul de la Casa Albă a felicitat partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pentru victoria sa în alegerile regionale din landul estic Saxonia-Anhalt, relatează miercuri agenția EFE.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că Iranul este pe cale să se prăbușească
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri, în timpul unei rare vizite la trupele israeliene desfășurate în Siria, că Republica Islamică Iran este pe cale să se prăbușească, în timp ce ostilitățile dintre Statele Unite, un aliat al Israelului, și Iran escaladează, relatează AFP. 'Mai sunt încă multe de făcut, obiecti
Rusia susține că a fost lovită de o dronă ucraineană la 3.000 km de frontieră
Rusia a afirmat miercuri că a fost vizată de o dronă ucraineană la 3.000 km de frontieră, un atac la mare distanță rarisim și care a provocat un incendiu într-un sit industrial din Ural, relatează AFP. 'Astăzi, un atac cu dronă asupra unuia din siturile industriale din Novîi Urengoi a fost respins. Căderea fragmentelor a provocat un incendiu
UE acordă Spaniei un ajutor de 115 milioane de euro pentru gestionarea crizei migranților în Ceuta
Uniunea Europeană a acordat Spaniei miercuri un ajutor de urgență de circa 115 milioane de euro pentru a o sprijini în gestionarea situației din exclava Ceuta după sosirea masivă și ilegală a circa 70.000 de migranți dinspre Maroc la sfârșitul lui iulie, transmite AFP. Fondurile vor servi în special la întărirea supravegherii fr
Rubio sugerează elaborarea unei foi de parcurs pentru încheierea războiului în #Ucraina
Kremlinul a transmis miercuri că o 'foaie de parcurs' pentru încheierea războiului din Ucraina, la care a făcut aluzie secretarul de stat american Marco Rubio, este deocamdată doar o propunere, dar sprijină ideea organizării unei noi întâlniri trilaterale, adică o nouă întâlnire între Rusia și Ucraina mediată de SUA, după ce ultima
Siria: O explozie într-un depozit de arme s-a soldat cu cel puțin 14 morți
O explozie de origine nedeterminată într-un depozit de arme s-a soldat miercuri cu 14 morți și 11 răniți în provincia Idleb, în nord-vestul Siriei, potrivit unui prim bilanț al autorităților locale, relatează AFP. Este a doua explozie în această regiune într-un interval de zece zile, după cea a unei mașini încărcate cu muniț
Regele Harald al V-lea al Norvegiei a fost înmormântat la Oslo
Regele Harald al V-lea al Norvegiei a fost condus miercuri pe ultimul drum, la Oslo, la 13 zile după moartea sa, la vârsta de 89 de ani, transmit AFP și Reuters. Sicriul regelui a fost transportat pe un afet de tun de la Palatul Regal către Catedrala din Oslo. Procesiunea a fost urmată de o ceremonie funerară la care au participat membri ai mai multor fa













