Marco Rubio promite că SUA vor coopera pentru securitate cu noul președinte al Columbiei
Secretarul de stat american, Marco Rubio, s-a întâlnit marți la Baranquilla (nordul Columbiei - n.r.) cu președintele columbian Abelardo De La Espriella și a declarat cu această ocazie că speră într-o relansare a relațiilor bilaterale de securitate, transmite Reuters.
De La Espriella, care și-a preluat mandatul de șef al statului în 7 august, a declarat după discuții că printre subiecte s-au aflat cooperarea împotriva traficului de droguri, ameliorarea relațiilor economice și un rol mai important al țării sale în securitatea emisferei occidentale. El a promis că Columbia va fi un aliat al Statelor Unite și în relațiile cu Venezuela vecină.
Etapa de pe coasta de nord columbiană a fost prima dintr-un turneu pe care Rubio îl face în America Latină, în țări ai căror lideri sunt aliniați cu Washingtonul.
Guvernul SUA condus de președintele Donald Trump își întărește relațiile de securitate în regiune, inclusiv în privința migrației și a combaterii traficului de droguri, remarcă Reuters. Forțele americane au lovit vase suspecte de trafic de droguri și l-au arestat la începutul anului pe președintele venezuelean Nicolas Maduro, iar Statele Unite și-au intensificat presiunile economice asupra Cubei, extinzând embargoul împotriva regimului comunist de la Havana.
În acest context, șeful diplomației americane a declarat presei că Pentagonul și forțele de securitate columbiene discută reînnoirea cooperării și necesitățile de echipamente ale Columbiei. El a pus înrăutățirea relațiilor diplomatice în ultimii ani pe seama predecesorului lui De La Espriella, fostul președinte Gustavo Petro, care a avut de multe ori divergențe cu Trump.
Noul președinte columbian a susținut că țara sa dorește 'să își consolideze din nou poziția de principal partener din emisferă al Statelor Unite în materie de securitate'. El a promis că vor fi distruse plantații de coca, materia primă pentru cocaină, și laboratoare de producție a drogurilor, iar autoritățile îi vor vâna pe liderii traficanților; guvernul de la Bogota este dispus inclusiv să își asume obiective anuale în acest sens.
Columbia încearcă să obțină și o relaxare a taxelor vamale americane de 12,5% intrată în vigoare în iulie.
Rubio urmează să ajungă săptămâna aceasta în Ecuador, unde se va întâlni cu președintele Daniel Noboa, apoi în Peru, pentru un dialog cu noua șefă a statului, Keiko Fujimori, instalată în 28 iulie. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuție 'de fo
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,
ONU, CPI și UE salută decernarea Premiului Nobel pentru Pace juristei sud-africane Navi Pillay
Organizația Națiunilor Unite (ONU), Curtea Penală Internațională (CPI) și Uniunea Europeană (UE) au salutat vineri decernarea de către Comitetul Nobel norvegian a Premiului Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay
Ambasadorul SUA condamnă acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova
Ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, a condamnat vineri acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova, inclusiv încălcarea spațiului aerian de către drone, atacurile cibernetice și tentativele de ingerință în alegeri. Într-un discurs rostit la Forumul de Securitate de la Chișinău, diplomatul american a avertizat că aceste
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v









