Afganistan: 'Îi vom judeca pe talibani după fapte', susţine ministrul german de externe

"Îi vom judeca pe talibani după fapte", a avertizat marţi ministrul german al afacerilor externe, acuzând obstrucţionarea accesului la aeroportul din Kabul pentru afganii care doresc să fugă din ţară, relatează AFP.
"Ceea ce este important este ca această fază de tranziţie să fie paşnică şi asta depinde de ceea ce guvernul de tranziţie va face cu adevărat după ce va fi instalat şi dacă putem să le credem declaraţiile", a declarat Heiko Maas în cadrul unei conferinţe de presă de la Berlin, la finalul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai UE.
"Vom vedea ce fac în următoarele zile. Am discutat în Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene şi am ajuns la concluzia că îi vom judeca pe talibani după fapte", a adăugat el.
Şeful diplomaţiei germane i-a acuzat din nou pe talibani că obstrucţionează accesul la aeroportul din Kabul al afganilor care vor să plece din ţară.
"Talibanii au instalat puncte de control peste tot în oraş şi controlează întreaga zonă şi împrejurimile aeroportului", a adăugat el.
Singurele persoane autorizate să intre în aeroport sunt, potrivit lui Maas, "străinii, dar niciun lucrător local sau cetăţean afgan" nu are acces.
Berlinul estimează la circa 2.500 numărul angajaţilor locali, împreună cu familiile lor, care au lucrat cu trupele germane sau la ambasadă şi trebuie evacuaţi din ţară.
La acest număr se adaugă, potrivit Berlinului, circa 2.000 de militanţi pentru drepturile omului sau membri ai ONG-urilor. Cu familiile lor, numărul ar ajunge la 10.000 de persoane.
Însă operaţiunile de evacuare rămân haotice în acest stadiu. Un avion militar german a părăsit astfel Kabulul cu numai şapte cetăţeni afgani la bord. Un al doilea avion german a putut să decoleze marţi de data aceasta cu 125 de persoane la bord, printre care afgani, potrivit lui Heiko Maas.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Germania: Liderul SPD se așteaptă la o intensificare a controalelor la frontieră și a returnării de migranți
Viitorul guvern german intenționează să intensifice controalele la frontieră și returnarea migranților, conform acordului de coaliție cu blocul de centru-dreapta CDU/CSU, a afirmat joi co-liderul Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), Lars Klingbeil, transmite vineri dpa. 'Acordul de coaliție prevede că vom efectua mai multe contro
Mii de imigranți latino-americani au fost declarați decedați de Securitatea Socială americană (presă)
Administrația președintelui american Donald Trump, în luptă cu pretinsele 'fraude' ale agenției federale Administrația Securității Sociale (SSA), a tăiat ajutorul pentru peste 6.000 de imigranți latino-americani, declarându-i oficial 'decedați', au informat joi seara mai multe media, transmite AFP. Potrivit unui res
Kievul acuză trupele ruse că au executat patru soldați ucraineni capturați
Autoritățile de la Kiev au anunțat joi că investighează presupusa ucidere de către forțele ruse a patru soldați ucraineni capturați, relatează dpa. Dmitro Lubineț, comisarul pentru drepturile omului al parlamentului ucrainean, a declarat că se crede că uciderea prizonierilor de război ar fi avut loc în martie, în satul Piatîh
Panama va permite desfășurarea de militari americani în apropierea canalului (acord)
Panama va permite desfășurarea de trupe americane în zonele de acces și adiacente canalului, potrivit unui acord bilateral publicat joi de guvernul panamez, care exclude însă posibilitatea unor baze militare, notează AFP. Prezența trupelor americane în Panama este o problemă sensibilă în această țară din America Central
Al doilea portavion american a ajuns în Orientul Mijlociu
Al doilea portavion trimis de Statele Unite în Orientul Mijlociu pentru a proteja fluxurile comerciale a sosit la fața locului, a anunțat joi armata americană, care desfășoară în prezent o campanie intensă de lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. Potrivit unui mesaj pe X al Comandamentului Comun americ
VIDEO SUA: Musk prevede economii de 150 de miliarde de dolari, sub promisiunea inițială
Elon Musk a declarat joi că misiunea sa de a reduce cheltuielile federale ale Statelor Unite va permite economisirea a 150 de miliarde de dolari pe un an întreg, o sumă mai mică decât ambițiile sale inițiale, notează AFP. 'Sunt încântat să anunț că anticipăm economii de 150 de miliarde de dolari în anul fiscal
SUA: Ambasadoarea americană la Kiev rechemată de la post
Ambasadoarea Statelor Unite la Kiev, Bridget Brink, își va părăsi postul într-un moment în care președintele Donald Trump operează o apropiere de Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a confirmat joi Departamentul de Stat, notează AFP. Bridget Brink, diplomată de carieră, a fost numită de fostul președinte Joe Bid
Consultări 'pozitive' între Rusia și SUA la Istanbul, dar fără niciun acord concret
Rusia și SUA au purtat joi la Istanbul negocieri 'pozitive' pentru normalizarea relațiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret, potrivit EFE. 'Noua rundă de consultări bilaterale la nivel de experți (...) s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă și a permis realizarea unor progrese în soluționarea problemelor ridic
CIJ: Sudanul acuză EAU că, prin susținerea rebelilor, sunt 'motorul' unui 'genocid' în Darfur
Sudanul a acuzat joi, la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), Emiratele Arabe Unite (EAU) că sunt, printr-un presupus sprijin dat rebelilor, 'motorul' a ceea ce autoritățile de la Khartum califică drept 'genocidul' din Darfur, transmite AFP. Sudanul a atacat EAU la Curtea de la Haga, acuzând Emiratele de complicitate
Armata europeană nu poate înlocui NATO, afirmă președintele Germaniei
O armată europeană nu ar putea înlocui NATO, a declarat joi președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, citat de DPA. 'Trebuie să mulțumim NATO pentru multe lucruri', a afirmat Steinmeier în timpul unei vizite la un comandament militar din orașul Koblenz, landul Renania-Palatinat, în vestul Germaniei.
Golful Persic, noua răscruce a diplomației mondiale? (analiză AFP)
De la negocierile privind Ucraina și discuțiile privind programul nuclear iranian programate sâmbătă și până la negocierile referitoare la Fâșia Gaza, țările din Golf ocupă din ce în ce mai mult scena diplomatică globală, în căutare de securitate și de recunoaștere, relatează joi AFP. Aliați tradiționali ai Statel
Rusia: Parchetul cere pedeapsa cu închisoarea împotriva unor jurnaliști pentru colaborare cu organizația lui Navalnîi
Parchetul rus a cerut joi aproape șase ani de închisoare împotriva a patru jurnaliști acuzați de colaborare cu organizația 'extremistă' a fostului opozant Aleksei Navalnîi, decedat într-o închisoare din Rusia în 2024, potrivit site-ului Mediazona, relatează AFP. Organizația lui Navalnîi, princi
Războiul tarifar declanșat de Washington împinge UE și Mercosur să accelereze demersurile privind implementarea acordului lor comercial
Ofensiva comercială a președintelui american Donald Trump, care a început cu aplicarea de tarife de 10% pentru majoritatea partenerilor comerciali ai Statelor Unite, a reactivat eforturile politice de impulsionare a acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur, relatează joi EFE. După 25 de ani de negocieri și o semnare
Consultările între Rusia și SUA pentru normalizarea diplomatică s-au încheiat la Istanbul
Negocierile pentru normalizarea relațiilor diplomatice între Rusia și SUA s-au încheiat joi la Istanbul după aproape șase ore de discuții, relatează EFE. 'Noua rundă de consultări de la Istanbul s-a încheiat', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, pentru agenția oficială
Rusia amenință Japonia cu 'măsuri dure' dacă furnizează arme Ucrainei
Rusia a amenințat joi Japonia cu măsuri dure dacă această țară va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokyo și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE. 'Dorim să avertizăm că orice pas al Japoniei pentr