Rusia asigură Belarus de sprijinul său în cazul instituirii de sancţiuni UE împotriva Minskului

Rusia va apăra Belarus şi îl va ajuta dacă Uniunea Europeană va impune sancţiuni economice împotriva Minskului, după deturnarea unui avion Ryanair şi arestarea unui blogger disident, a declarat luni Dmitri Biricevski, directorul Departamentului Relaţii Economice din cadrul Ministerului de Externe rus, într-un interviu pentru RIA Novosti.
"Cred că ne vom proteja partenerul belarus şi ne vom ajuta aliatul. Iar ceea ce propun occidentalii împotriva Belarus suscită emoţii absolut negative", a afirmat diplomatul rus, potrivit căruia "este necesar în primul rând să investigăm ceea ce s-a întâmplat şi apoi să ne gândim cum să reacţionăm, să nu facem declaraţii pripite".
Mai multe ţări europene au impus restricţii privind accesul la aeroporturi şi spaţiul lor aerian companiilor din Belarus, după ce un avion de linie a fost deturnat la Minsk, iar forţele de securitate belaruse au arestat un opozant al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko care se afla la bordul aparatului în 23 mai. Uniunea Europeană ia în calcul instituirea unor noi sancţiuni împotriva regimului de la Minsk.
Între timp, Svetlana Tihanovskaia, figură marcantă a opoziţiei belaruse din exil, a declarat luni că jurnalistul Roman Protasevici, arestat de regimul de la Minsk în urma deturnării avionului Ryanair, a fost bătut şi torturat în închisoarea unde este deţinut, relatează Reuters.
Foto: (c) Piroschka van de Wouw / REUTERS
Un avocat căruia i s-a permis să se întâlnească cu Protasevici şi cu iubita acestuia, Sofia Sapega, de naţionalitate rusă, arestată şi ea în urma deturnării avionului, a spus că el se simte bine. "Dar este îndoielnic, pentru că sigur a fost bătut şi torturat", a declarat Tihanovskaia într-o conferinţă de presă la Tallinn.
Tihanovskaia nu a oferit nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, notează Reuters, însă şi părinţii lui Protasevici au declarat că în înregistrarea video difuzată de autorităţile belaruse fiul lor apare cu faţa tumefiată şi cu vizibile semne de tortură.
În acest context, unii observatori ruşi au declarat la postul de radio Eho Moskvî că la deţinuţii politici în Belarus au acces doar avocaţi aflaţi în serviciul regimului de la Minsk. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina observă o intensificare a ofensivei ruse în nord-est și încearcă să mențină pozițiile ocupate peste graniță
Intensitatea luptelor crește în partea de nord-est a Ucrainei, unde armata rusă a inițiat o ofensivă în regiunile Sumî și Harkov și încearcă în continuare să expulzeze de pe teritoriul rus forțele ucrainene care ocupă câteva sate în regiunile Kursk și Belgorod, relatează miercuri agenția EFE. La opt lu
Sediul principal al tribunalului din Paris, evacuat în urma unei alerte cu bombă (poliția)
Sediul principal al tribunalului din Paris a fost evacuat în urma unei alerte cu bombă, a declarat miercuri o sursă a poliției locale pentru Reuters. Potrivit unei a doua surse, clădirea - un zgârie-nori emblematic situat de-a lungul șoselei de centură a Parisului la Porte de Clichy - a fost parțial evacuată. Prima s
Gaza: Aproximativ 500.000 de persoane strămutate de la încetarea armistițiului (ONU)
Aproximativ 500.000 de palestinieni au fost strămutați în Fâșia Gaza de la încetarea armistițiului și reluarea operațiunilor militare israeliene, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a secretarului general al ONU, Stephanie Tremblay, relatează AFP. 'Partenerii noștri umanitari estimează că din 18 martie, aprox
Premierul australian Albanese promite că nu va ceda presiunilor lui Donald Trump
Premierul australian Anthony Albanese a promis miercuri că va lupta pentru interesele țării sale în conflictul comercial cu Statele Unite, transmite AFP. 'Vom apăra interesul național al Australiei', a afirmat șeful guvernului de la Canberra într-o dezbatere televizată cu adversarul său conservator, Peter Dutton.
Harvard este o 'glumă' unde se 'învață ura și prostia', acuză Trump
Președintele american Donald Trump și-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează dpa. 'Harvard este o GLUMÃ, învață Ura și Prostia și nu ar mai trebui să primească fonduri federale', a scris Trump pe platforma sa Truth Social.
Vicepreședintele american Vance va călători în Italia și India împreună cu familia în perioada următoare, anunță Casa Albă
Vicepreședintele american JD Vance va întreprinde o călătorie în Italia și India, împreună cu familia, între 18 și 24 aprilie, a anunțat miercuri Casa Albă, potrivit dpa. 'Vicepreședintele va discuta priorități economice și geopolitice comune cu liderii din fiecare țară', a transmis Casa Albă. La Roma, Van
Europarlamentari cer Comisiei Europene noi sancțiuni contra Ungariei după ce Orban a interzis marșurile LGBT
O delegație a Parlamentului European a acuzat miercuri guvernul ungar al premierului conservator Viktor Orban că restrânge în continuare drepturile comunității LGBTQI+ prin interzicerea paradelor Gay Pride și a cerut Comisiei Europene să intervină pentru ca acest lucru să nu se întâmple, relatează agenția EFE. 'În discursul să
Serbia: Parlamentul l-a învestit pe Djuro Macut în funcția de prim-ministru
Parlamentul Serbiei a aprobat miercuri numirea lui Djuro Macut, medic și profesor universitar fără experiență politică, în postul de prim-ministru, după luni de proteste anticorupție care au dus la demisia predecesorului său, transmite Reuters. Votul a fost o formalitate în condițiile în care Partidul Progresist Sârb (SNS) al președinte
Israelul plănuiește o prezență pe termen lung în Gaza, Liban și Siria
Israelul intenționează să păstreze sub control militar permanent toate teritoriile pe care le-a capturat în Fâșia Gaza, Liban și Siria, transmite miercuri dpa. Armata va rămâne în 'zonele de securitate' ocupate pentru a acționa ca un tampon între luptători ostili și Israel 'în orice realitate temporară sau perman
Secretarul american de stat va avea discuții la Paris despre #Ucraina
Secretarul american de stat, Marco Rubio, se va afla la Paris în perioada 16-18 aprilie pentru discuții despre conflictul din Ucraina cu omologii europeni, a anunțat miercuri Departamentul de Stat al SUA, potrivit AFP. Rubio va fi însoțit de emisarul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff. Ei vor avea 'discuții cu omologii lor eur
Premierul slovac Fico descrie ca 'lipsă de respect' avertismentul șefei diplomației UE de a nu merge la Moscova pe 9 mai
Premierul slovac Robert Fico a confirmat marți că va merge la Moscova pe 9 mai la celebrarea Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste, deși șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a avertizat liderii europeni să nu ia parte la acest eveniment, avertisment descris de Fico drept lipsit de respect și o confirmare a faptului că este nevoie de o dezbatere despre starea
Olanda: Guvernul va suplimenta bugetul apărării cu 1,1 miliarde de euro anual, spune unul din liderii coaliției
Guvernul olandez își propune să majoreze cheltuielile de apărare cu 1,1 miliarde de euro în fiecare an începând din 2025, a indicat miercuri liderul partidului VVD din coaliția de guvernare, Dilan Yesilgoz, într-o postare pe rețeaua X, transmite Reuters. Suplimentarea cheltuielilor a fost convenită după negocieri
Ucraina a prelungit până pe 6 august legea marțială și ordinul de mobilizare
Ucraina a prelungit cu încă 90 de zile, până la data de 6 august, legea marțială și ordinul de mobilizare, transmit dpa și Reuters. Cele două moțiuni corespunzătoare depuse de președintele Volodimir Zelenski au întrunit majoritatea necesară de două treimi în parlament, au relatat media ucrainene. Legea marțială urma să ex
Kremlinul refuză să spună când va expira moratoriul cu #Ucraina privind atacurile asupra infrastructurii energetice
Kremlinul a afirmat miercuri că 'nu este pregătit' să spună când va expira moratoriul fragil privind atacurile asupra infrastructurii energetice, convenit cu Kievul sub presiunea Washingtonului, relatează AFP. Președintele rus Vladimir Putin a anunțat pe 18 martie că a ordonat armatei, în urma unei convorbiri cu omologul să
Trump participă la negocierile comerciale cu Japonia și le conexează de 'costul' sprijinului militar american
Președintele american Donald Trump a anunțat că va participa personal la negocierile ce au loc miercuri la Washington cu un ministru trimis de Japonia pentru a conveni un compromis privind taxele vamale, negocieri care conform liderului de la Casa Albă privesc și 'costul' sprijinului militar americane, relatează AFP. 'Japonia vine astăzi pentru a n