Erdogan se pronunţă pentru o 'nouă eră' mai calmă în relaţia cu SUA

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat miercuri speranţa că o întâlnire viitoare cu omologul său american Joe Biden va deschide o 'nouă eră' în relaţiile dintre Ankara şi Washington, care au fost foarte tensionate din 2016, potrivit France Presse.
'Sunt convins că întâlnirea noastră cu Joe Biden la summitul NATO (din 14 iunie) va anunţa o nouă eră', a spus Erdogan în cadrul unei întrevederi în format de videoconferinţă cu şefi de companii americane.
'Acordăm importanţă alianţei noastre cu SUA', a insistat el.
Aceste declaraţii survin după ani de tensiuni care s-au accentuat după recunoaşterea, luna trecută, de către administraţia lui Joe Biden a genocidului armean de către Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial.
Această decizie a fost puternic criticată de Ankara, care recunoaşte masacrarea armenilor, dar respinge termenul de genocid, spunând că a fost vorba de un război civil în Anatolia, dublat de o foamete, în care au fost ucişi între 300.000 şi 500.000 de armeni şi tot atâţia turci.
Relaţiile între Turcia şi SUA, ambele ţări membre NATO, s-au deteriorat din 2016 în urma mai multor dispute.
În special achiziţionarea de către Ankara a sistemului de rachete rusesc S-400 a iritat Washingtonul, care a exclus Turcia din programul de fabricare a avionului stealth american F-35.
Dar pe măsură ce Turcia a început să devină tot mai izolată pe plan diplomatic şi se confruntă cu dificultăţi economice grave, Erdogan a încercat să aplaneze disensiunile în relaţiile cu SUA şi Uniunea Europeană în speranţa de a atrage investitori noi.
Preşedintele turc a reiterat miercuri în faţa şefilor de companii americane obiectivul de a creşte volumul comerţului dintre Turcia şi SUA la o sută de miliarde de dolari, subliniind importanţa avansării 'intereselor comune'. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Estonia pregătește un nou ajutor militar pentru #Ucraina
Estonia a promis că va continua să acorde ajutor militar Ucrainei pentru a se apăra de invazia rusă, în contextul în care luni se împlinesc trei ani de la începerea războiului, informează dpa. 'Am luat cu guvernul decizia de a achiziționa 10.000 de obuze de artilerie și de a le trimite în Ucraina cât mai
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după victoria clară a blocului conservator CDU/CSU
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și 'aripa' sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială) și-a asigurat o victorie clară în alegerile legislative de duminică, la care Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, a înregistrat la rândul său cea mai bună performanță d
Rusia: O importantă rafinărie de petrol a luat foc după un atac ucrainean cu drone
O rafinărie de petrol a luat foc luni în Riazan, la sud de Moscova, după un atac ucrainean cu drone, au anunțat autoritățile și media locale, informează AFP. Kievul și-a intensificat în ultimele luni atacurile aeriene împotriva instalațiilor energetice și militare ruse, o campanie descrisă drept un răspuns la bombardamentele
UCRAINA - TREI ANI DE RÃZBOI/Liderii UE au ajuns la Kiev pentru a-și exprima susținerea față de Ucraina
Liderii Uniunii Europene au ajuns luni la Kiev pentru a-și exprima susținerea față de Ucraina în ziua în care se împlinesc trei ani de la declanșarea invaziei ruse, relatează AFP și dpa. 'Ne aflăm astăzi la Kiev pentru că Ucraina este Europa. În această luptă pentru supraviețuire, nu este numai destinul Ucrainei &ic
Alegeri în Germania: Liderul liberalilor Christian Lindner se retrage din politică
Liderul liberalilor germani Christian Lindner, fost ministru de finanțe destituit în noiembrie de cancelarul federal Olaf Scholz, și-a anunțat duminica aceasta retragerea din viața politică, după eșecul partidului său în alegerile legislative, informează AFP. 'Mă retrag acum din politică', a anunțat el pe rețeaua socială X,
În ajunul împlinirii a trei ani de la invazia rusă, secretarul general al ONU face apel la pace în #Ucraina
Cu o zi înainte de împlinirea a trei ani de la invazia Rusiei din Ucraina, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la încetarea războiului, relatează dpa. 'Reafirm nevoia urgentă a unui plan de pace just, durabil și cuprinzător - unul care să susțină pe deplin suveranitatea, independența și integritatea
Alegeri în Germania: Trump salută 'o zi mare pentru Germania și pentru SUA', după victoria conservatorilor
Președintele SUA, Donald Trump, a felicitat blocul conservator german CDU/CSU pentru victoria sa în alegerile parlamentare de duminică, relatează dpa. 'Se pare că partidul conservator din Germania a câștigat marile alegeri foarte așteptate', a postat Trump pe platforma sa Truth Social, într-un mesaj scris cu majuscule
Germania: Liderul Consiliului central al evreilor se declară șocat de creșterea sprijinului pentru AfD
Liderul Consiliului central al evreilor din Germania, Josef Schuster, s-a declarat șocat duminică de ampla susținere obținută de partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile legislative federale, relatează dpa. 'Deși era de așteptat acest rezultat, conform sondajelor de opinie, sunt șocat astă seară de succesu
VIDEO Germania: Merz dorește formarea cât mai rapidă a unui guvern; Scholz își asumă responsabilitatea unei înfrângeri 'amare'
Liderul conservatorilor germani, ieșiți pe primul loc în alegerile legislative de duminică, a afirmat că dorește formarea cât mai rapid posibil a unui guvern, relatează AFP și dpa. 'Lumea exterioară nu așteaptă și nu va aștepta nici negocieri îndelungate de coaliție (...). Trebuie să redevenim rapid operaționali pentru a
Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat duminică pe X că va convoca un summit european special dedicat Ucrainei pe 6 martie, informează AFP și Reuters. 'Trăim un moment decisiv pentru Ucraina și securitatea europeană', a subliniat Costa în postarea sa. 'În timpul consultărilor mele cu liderii europen
Germania: Conservatorii în frunte, AfD pe locul al doilea (sondaje la ieșirea de la urne)
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP. Conservatorii din Uniunea Creștin-Democrată și 'aripa' sa
Israel: Armata este gata să reia 'în orice moment' luptele în Fâșia Gaza, spune premierul Netanyahu
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că armata este gata să reia 'în orice moment' luptele în Fâșia Gaza, unde rezistă încă armistițiul fragil intrat în vigoare pe 19 ianuarie, relatează duminică AFP. Într-un discurs rostit la Holon, în fața unei noi promoții de ofițeri, Netanyahu
Zelenski spune că nu s-a supărat că Trump l-a calificat 'dictator' și că e gata să demisioneze ca #Ucraina să adere la NATO
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a asigurat că nu s-a supărat din cauză că omologul său american Donald Trump l-a calificat recent drept 'dictator', asigurând într-o conferință de presă duminică la Kiev că nu vrea să 'rămână la putere timp de decenii', relatează AFP și dpa. 'Firește că nu aș descr
#Ucraina lucrează la o 'alternativă' la sistemul Starlink (ministrul apărării)
Ucraina lucrează la o 'alternativă' la sistemul Starlink, crucial pentru telecomunicațiile armatei sale, pe fondul puternicelor tensiuni cu președintele american Donald Trump și aliatul său, antreprenorul miliardar Elon Musk, care deține rețeaua de sateliți, a anunțat duminică ministrul ucrainean al apărării, transmite AFP. 'Lucrăm deja la asta. Al
Președinta Comisiei Europene a 'făcut un bilanț' cu președintele francez și prim-ministrul britanic al contactelor cu SUA
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a 'făcut un bilanț' cu președintele francez Emmanuel Macron și cu prim-ministrul britanic Keir Starmer cu privire la 'contactele lor' cu Statele Unite ale Americii, a anunțat ea duminică într-o postare pe rețeaua X, a consemnat AFP. 'Am discutat despre sprijinul nostru neclintit pent